PROZOPOPÉE, prozopopei, s. f. Figură retorică prin care autorul pune să vorbească o persoană absentă, defunctă sau un personaj alegoric. [Var.: prosopopée s. f.] – Din fr. prosopopée, lat. prosopopeia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PROZOPOPÉE s.f. Figură retorică prin care oratorul sau scriitorul se adresează lucrurilor neînsuflețite, unui absent sau unui mort ca și când ar fi de față, ori le face să vorbească prin expunerea lui ca niște ființe vii; personificare. [Pron. -pe-e, var. prosopopee s.f. / < fr. prosopopée, lat. prosopopoeia, cf. gr. prosopon – persoană, poiein – a face].
Sursa: Dicționar de neologisme
PROZOPOPÉE s. f. figură retorică prin care autorul se adresează lucrurilor neînsuflețite, unui absent sau unui mort. (< fr. prosopopée, lat. prospopeia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
prozopopée s. f., art. prozopopéea, g.-d. art. prozopopéii; pl. prozopopéi, art. prozopopéile (-pe-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită PROZOPOPÉE, prozopopei, s. f. Figură retorică prin care autorul pune să vorbească o persoană absentă, defunctă sau un personaj alegoric. [Var.: prosopopée s.f ] – Din fr. prosopopée, lat. prosopopeia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)