PROTUBERÁNȚĂ, protuberanțe, s. f. 1. Parte a unui obiect, a unui organ etc. ieșită în relief; proeminență, ieșitură. 2. Nor de gaz incandescent care apare pe fondul coroanei solare în forma unor limbi de foc. – Din fr. protubérance.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PROTUBERÁNȚĂ s.f. Ieșitură în afară a unui obiect, a unui organ etc.; proeminență. ◊ (Anat.) Protuberanță inelară = segment al encefalului, situat între bulb, pedunculii cerebrali și cerebel. ♦ (la pl.) Proeminențe de culoare roșie pe suprafața Soarelui, formate din mase uriașe de gaze incandescente care ating înălțimi de sute de mii de kilometri. [< fr. protubérance, cf. lat. protuberantia].
Sursa: Dicționar de neologisme
PROTUBERÁNȚĂ s. f. 1. ieșitură în afară a unui obiect, organ etc.; umflătură. ♦ (anat.) ~ inelară = segment al encefalului, între bulb, pedunculii cerebrali și cerebel. 2. (pl.) proeminențe roșii, ca niște limbi de foc, din cromosferă, formate din mase uriașe de gaze incandescente. (< fr. protubérance, lat. protuberantia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*protuberánță f., pl. e (d. protuberant, fr. protubérance). Bulbucătură, proeminență rătundă [!]: Gall pretindea că se pot recunoaște aptitudinile după protuberanțele creĭeruluĭ. Fig. Munțiĭ îs protuberanțe ale pămîntuluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
PROTUBERÁNȚĂ (‹ fr., engl.; {s} pro-2 + lat. tuber „tumoare”) s. f. 1. Formație anatomică constând dintr-o ridicătură pe suprafața unui organ (ex. p. occipitală); p. ext. umflătură, ridicătură. 2. (ASTR.) Nor de gaze incandescente, cu temperaturi de până la 50.000 K, care se formează din materia cromosferică și care se observă la marginea discului solar. Sunt p. calme cu o durată de câteva săptămâni și p. active care durează câteva ore.Sursa: Dicționar enciclopedic protuberánță s. f., g.-d. art. protuberánței; pl. protuberánțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită protuberanță f. parte răsărită: protuberanțele craniului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PROTUBERÁNȚĂ, protuberanțe, s. f. 1. Parte a unui obiect, a unui organ etc. ieșită în relief; proeminență, ieșitură. 2. Nor de gaz incandescent care apare pe fondul coroanei solare în forma unor limbi de foc. – Din fr. protubérance.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
protuberanta - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul protuberant
protuberantă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul protuberant