Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele proprietate:

PROPRIETÁTE, proprietăți, s. f. 1. Stăpânire deplină asupra unui bun; (concr.) bun material stăpânit, mai ales pământ (agricol) sau imobil, în baza unui drept recunoscut. ◊ Proprietate literară (sau artistică) = drept de care se bucură un autor de a dispune după voie de operele sale literare sau artistice, putându-le edita, reproduce etc. 2. Trăsătură predominantă care caracterizează o ființă, un lucru, un fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul etc.; caracteristică, trăsătură, însușire. 3. Calitate a unui cuvânt, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau noțiunea exprimată. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriété, lat. proprietas, -atis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



PROPRIETÁTE s.f. 1. Dreptul de a deține, de a se folosi de un bun; stăpânire. 2. Ceea ce constituie obiectul unei stăpâniri; bun, avere, avut. 3. Însușire, calitate caracteristică a unui lucru; caracter distinctiv. 4. Calitatea unui cuvânt, a stilului de a reda precis ideea exprimată. [Pron. -pri-e-. / cf. fr. propriété, lat. proprietas].
Sursa: Dicționar de neologisme

PROPRIETÁTE s. f. 1. însușire, calitate caracteristică unui lucru, unei ființe etc.; caracter distinctiv. 2. calitatea unui cuvânt, a stilului etc. de a fi propriu (4). 3. stăpânire deplină asupra unui bun material; bunul însuși; avere. (< fr. propriété, lat. proprietas)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*proprietáte f. (lat. proprietas, -átis). Posesiune, stăpînire: proprietatea fonciară [!], mobiliară. Lucru posedat, maĭ ales case și moșiĭ: întinse proprietățĭ. Calitate intelectuală: talentu e o proprietate. Calitate, caracter propriŭ, virtute particulară a corpurilor: duritatea e o proprietate a diamantuluĭ. Gram. Calitatea de a exprima exact ideĭa: fără proprietate în terminĭ nu există claritate.
Sursa: Dicționaru limbii românești

PROPRIETÁTE (‹ fr., lat.) s. f. 1. (Dr.) Stăpânirea deplină a unui bun în baza unui drept recunoscut de lege. ◊ P. publică = proprietate care aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, fiind formată din bunuri care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public. Bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietății publice sunt bogățiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicație, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil și acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de lege. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile și pot fi date în administrarea regiilor autonome ori a instituțiilor publice sau pot fi concesionate sau închiriate. ◊ P. privată = proprietate care aparține persoanelor fizice, persoanelor juridice, statului sau unităților administrativ-teritoriale, fiind formate de obicei din orice bunuri, cu excepția celor aflate exclusiv în proprietate publică, și asupra cărora titularul sau proprietarul exercită posesia, folosința și dispoziția în interes propriu, însă în limitele determinate de lege. P. privată este conform Constituției garantată, iar în condițiile legii, inviolabilă; bunurile p. private se află în circuitul civil. ◊ (EC.) P. imobiliară = terenul și resursele naturale ca și amenajările și construcțiile atașate terenului prin prin activitate umană. ◊ P. intelectuală = drepturile referitoare la: opere literare, artistice și științifice; interpretări ale artiștilor interpreți și execuții ale artiștilor executanți, fonograme și emisiuni ale radiodifuziunii; invenții în toate domeniile activității umane, descoperiri științifice; desene și modele industriale; mărci de fabrică, de comerț și de serviciu, precum și nume comerciale și denumiri comerciale; protecția împotriva concurenței neloiale și orice alte drepturi aferente activității intelectuale în domeniile: industrial, științific, literar și artistic. 2. Obiect, bun aflat în proprietatea (1) cuiva. 3. Caracteristică, însușire, trăsătură predominantă a cuiva sau a ceva. 4. Calitatea unui cuvânt, a stilului etc. de a fi propriu (4).
Sursa: Dicționar enciclopedic

proprietáte (pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. proprietắții; (bunuri) pl. proprietắți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

proprietate f. 1. dreptul prin care ceva aparține excluziv cuiva; 2. ceeace se posedă excluziv: a-și vizita proprietățile; 3. fig. calitate esențială: proprietățile plantelor; 4. sensul propriu al unei vorbe: proprietatea termenilor.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PROPRIETÁTE, (1) proprietăți,s. f. 1. Stăpânire deplină asupra unui bun; (concr.) bun material stăpânit, mai ales pământ (agricol) sau imobil, în baza unui drept recunoscut. ◊ Proprietate privată.Proprietate intelectuală = drepturile referitoare la opere literare, artistice și științifice, interpretări ale artiștilor și orice alte drepturi aferente activității intelectuale în domeniile industrial, științific, literar și artistic. 2. Trăsătură predominantă care caracterizează o ființă, un lucru, un fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul etc.; caracteristică, trăsătură, însușire. 3. Calitate a unui cuvânt, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau noțiunea exprimată. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. proprieté, lat. proprietas, -atis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)