PROPENSIÚNE, propensiuni, s. f. (Livr.) Înclinare firească, tendință, dispoziție naturală către ceva. [Pr.: -si-u-] – Din fr. propension, lat. propensio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PROPENSIÚNE s.f. Înclinare (a unui corp către un punct sau către alt corp). ♦ (Fig.) Pornire, înclinație către ceva. [Pron. -si-u-. / < fr. propension, cf. lat. propensio].
Sursa: Dicționar de neologisme
PROPENSIÚNE s. f. înclinație, tendință, dispoziție naturală către ceva. (< fr. propension, lat. propensio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
propensiúne f. (lat. propénsio, -ónis. V. pensiune, suspensiune). Fiz. Șt. nat. Tendență [!] naturală a corpurilor spre alt corp orĭ spre un punct oare-care: propensiunea feruluĭ [!] spre magnet, a plantelor, spre lumină. Fig. Aplicațiune, dispozițiune, pornire: acest copil are propensiune spre mincĭună, spre milă. – Și -énsie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
propensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. propensiúnii; pl. propensiúniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită PROPENSIÚNE, propensiuni, s. f. Înclinare firească, tendință, dispoziție naturală către ceva. [Pr.: -si-u-] – Din fr. propension, lat. propensio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)