Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele procurator:

PROCURATÓR, procuratori, s. m. 1. Magistrat roman, ales de obicei dintre liberți, însărcinat cu strângerea dărilor și cu conducerea provinciilor imperiale. 2. Înalt demnitar în republicile Veneției și Genovei, în evul mediu. 3. Persoană care acționează în numele cuiva, pe baza unei procuri; mandatar. – Din fr. procurateur, lat. procurator, -oris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



PROCURATÓR s.m. 1. Magistrat roman, administrator al unei provincii imperiale, însărcinat cu strângerea dărilor și cu repartizarea cheltuielilor. ♦ Înalt demnitar în vechile republici Genova și Veneția. 2. Mandatar; procurant. [< lat. procurator, cf. fr. procurateur.
Sursa: Dicționar de neologisme

PROCURATÓR s. m. 1. magistrat roman, administrator al unei provincii imperiale, cu strângerea dărilor și cu repartizarea cheltuielilor. 2. înalt demnitar în vechile republici italiene Genova și Veneția. 3. mandatar însărcinat să apere interesele unei alte persoane. (< fr. procurateur, lat. procurator)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

procuratór (procuratóri), s. m. – Împuternicit, înalt magistrat. Lat. procurator (sec. XVIII), cf. pol. prokurator (Tiktin).
Sursa: Dicționarul etimologic român

*procuratór m. (lat. procurator. V. curator). Magistrat care guverna o provincie și strîngea birurile la vechiĭ Romanĭ: Pilat era procuratoru Iudeiĭ. Unu din principaliĭ magistrațĭ în republica Genoveĭ și Venețiiĭ odinioară. Jur. Acela care e împuternicit de altu să lucreze în numele luĭ. (Fem. procuratoáre). – Maĭ vechĭ -átor (pol. prokurator), avocat. V. procator și vechil.
Sursa: Dicționaru limbii românești

procuratór s. m., pl. procuratóri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

procurator m. 1. magistrat roman, locțiitorul împăratului în provincii: Pilat era procuratorul Iudeii; 2. magistrat în unele republici italiene din evul-mediu (Veneția, Genova); 3. Jur. cel ce are puterea de a lucra pentru altul: părțile interesate vor putea fi reprezentate prin un procurator.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PROCURATÓR, procuratori, s. m. 1. Magistrat roman, ales de obicei dintre liberii, însărcinat cu strângerea dărilor și cu conducerea provinciilor imperiale. 2. înalt demnitar în republicile Veneția și Genova, în Evul Mediu. 3. Persoană care acționează în numele cuiva, pe baza unei procuri; mandatar. – Din fr. procurateur, lat. procurator, -oris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)