Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele problema, orientala:

problemá, probleméz, vb. I (înv.) a problematiza.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme


PROBLÉMĂ, probleme, s. f. I. 1. Chestiune care prezintă aspecte neclare, discutabile, care necesită o lămurire, o precizare, care se pretează la discuții. 2. Chestiune importantă care constituie o sarcină, o preocupare (majoră) și care cere o soluționare (imediată). 3. Chestiune care intră în sfera preocupărilor, a cercetărilor cuiva; obiect principal al preocupărilor cuiva; temă, materie. ♦ (Mat.) Chestiune în care, fiind date anumite ipoteze, se cere rezolvarea, prin calcule sau prin raționamente, a unor date. II. 1. Dificultate care trebuie rezolvată pentru a obține un anumit rezultat; greutate, impas. 2. Lucru greu de înțeles, greu de rezolvat sau de explicat; mister, enigmă. [Var.: (înv.) problém s. n.] – Din fr. problème, lat. problema.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PROBLÉMĂ s.f. (Mat.) Chestiune de rezolvat a cărei soluție, dezlegare se pot afla sau trebuie căutate prin calcul. 2. Lucru dificil, greu de înțeles, de explicat sau de rezolvat; chestiune de actualitate care trebuie rezolvată; chestiune. [Var. problem s.n. / cf. fr. problème, it., lat., gr. problema].
Sursa: Dicționar de neologisme

PROBLÉMĂ s. f. 1. chestiune teoretică sau practică importantă, care cere o rezolvare. ◊ (mat.) chestiune a cărei soluție, dezlegare se poate afla sau trebuie căutată prin calcul. 2. dificultate, lucru greu de înțeles, de explicat sau de rezolvat. (< fr. problème, lat., gr. problema)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

problémă (probléme), s. f. – Chestiune; enigmă. Fr. problème. Este dubletul lui provlimă, s. f. (propunere; chestiune), înv., din ngr. πρόβλημα (Gáldi 245). – Der. problematic, adj., din fr. problématique.
Sursa: Dicționarul etimologic român

*problémă f., pl. e (vgr. pró-blema, d. pro-bállo, arunc înainte; ngr. pro-vállo. V. em-blemă, balistic, provalisesc). Chestiune de rezolvat după regulele [!] științeĭ: problemă algebrică. Fig. Lucru greŭ de explicat: vĭața unor oamenĭ e o problemă. – Pe la 1800 próvlimă (ngr. próvlima), 1. propunere, 2. proces.
Sursa: Dicționaru limbii românești

problémă (pro-ble-) s. f., g.-d. art. problémei; pl. probléme
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

problemă f. 1. chestiune de rezolvat după regulele științei: problemă de algebrâ; 2. propozițiune ale cării pro și contra se pot deopotrivă susține: problemă de metafizică; 3. fig. tot ce e greu de conceput, de deslegat: această afacere e o problemă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PROBLÉMĂ, probleme, s. f. I. 1. Chestiune care prezintă aspecte neclare, discutabile, care necesită o lămurire, o precizare, care se pretează la discuții. 2. Chestiune importantă care constituie o sarcină, o preocupare (majoră) și care cere o soluționare (imediată). 3. Chestiune care intră în sfera preocupărilor, a cercetărilor cuiva; obiect principal al preocupărilor cuiva; temă, materie. ♦ (Mat.) Chestiune în care, fiind date anumite ipoteze, se cere rezolvarea, prin calcule sau prin raționamente, a unor date. II. 1. Dificultate care trebuie rezolvată pentru a obține un anumit rezultat; greutate, impas. 2. Lucru greu de înțeles, greu de rezolvat sau de explicat; mister, enigmă. [Var.: (înv.) problém s. n.] – Din fr. problème, lat. problema.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

orientala - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul oriental

orientală - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul oriental

problema - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul problemă

problemă - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul problemă

problema - Formă unică - pentru cuvantul problema

problemă - Substantiv feminin, Vocativ, singular - pentru cuvantul problemă