Cautam colaborator matematica

Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele principiu:

PRINCÍPIU, principii, s. n. 1. Element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie științifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc. ◊ Loc. adv. În principiu = din punct de vedere teoretic, în general. ♦ (La pl.) Totalitatea legilor și a noțiunilor de bază ale unei discipline; (concr.; cu determinări) tratat care cuprinde astfel de legi și de noțiuni. 2. Element primordial, cauză primară sau punct de plecare a ceva; spec. element primordial considerat în trecut drept origine a lumii fizice. ◊ (Chim.) Principiu activ = substanță existentă într-un produs de origine vegetală sau animală care imprimă un caracter specific acelui produs. 3. Convingere intimă, punct de vedere propriu. ◊ Om de (sau fără) principii = om cu (sau fără) păreri sau convingeri (morale) ferme. ◊ Loc. adv. Din principiu = conform unui punct de vedere bine stabilit. [Var.: (înv.) princíp, prințíp s. n., princípie s. f.] – Din lat. principium, it. principio, fr. principe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PRINCÍPIU s.n. 1. Element fundamental, idee de bază pe care se întemeiază o teorie, un sistem politic etc. 2. Lege fundamentală a unei științe, a unei arte etc. ♦ (La pl.) Totalitatea legilor și a noțiunilor de bază ale unei discipline. 3. (În antichitate și în evul mediu) Element primordial care era considerat drept origine sau componentă de bază a lumii fizice. ♦ (În concepțiile mistice) Cauză inițială a lumii fizice și morale. ♦ Principiu activ = substanță care constituie esența unui produs vegetal sau animal. 4. Regulă sau normă de acțiune, de legislație etc. ♦ În principiu = din punct de vedere teoretic, în general. 5. Convingere, punct de vedere. [Pron. -piu, var. (pop.; înv.) princip, prințip s.n. / < lat. principium, cf. it. principio].
Sursa: Dicționar de neologisme


PRINCÍPIU s. n. 1. element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie, un sistem, o normă de conduită etc. 2. lege de bază a unei științe, arte etc. 3. element primordial, cauză primară a lumii fizice. ♦ ~ activ = substanță care constituie esența unui produs vegetal sau animal. 4. regulă, normă de acțiune, de comportare, de apreciere etc. ♦ în ~ = din punct de vedere teoretic, în general. 5. convingere, punct de vedere. (< lat. principium, it. principio, fr. principe)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*princípiŭ n. (lat. principium). Început, cauză inițială: Dumnezeŭ e principiu tuturor lucrurilor. Element, parte constitutivă: atomiĭ îs principiile tuturor corpurilor. Agent natural: principiu călduriĭ. Lege, regulă fundamentală: principiu luĭ Arhimede. Opiniune fundamentală, regulă de purtare: principiu meŭ să nu rămîn dator nimănuĭ. Pl. Elementele, primele regule ale uneĭ științe, uneĭ arte saŭ altor lucrurĭ: principii de fizică. Regule de morală: demagogu n´are principiĭ. Din principiŭ, conform reguleĭ de purtare: a refuza din principiŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

PRINCÍPIU (‹ lat.) s. n. 1. (În sens temporal) Început, origine; la început. 2. (În sens cauzal) Ceea ce constituie rațiunea de a fi, cauza suficientă a unui lucru. 3. (FILOZ.) Element constitutiv al unui lucru, în sens fizic, precum hidrogenul și oxigenul în apă, sau în sens metafizic, precum, în filozofia tradițională, materia, „elanul vital” etc. în ființele materiale. ♦ (În ordinea acțiunii) Propoziție, adesea implicită, care direcționează activitatea și servește drept normă pentru diferite tipuri de judecăți practice (p. morale, p. politice etc.). ♦ (În sens epistemologic) Ipoteză care explică un mare număr de cazuri și considerată definitiv verificată (p. din fizică). ◊ Primele principii = propoziții, de regulă implicite, care nu sunt nici deduse din alte propoziții, nici rezultatul unei experiențe unice, ci sunt presupuse ca normă absolută în orice operație rațională. 4. (LOG.) Propoziție care este la originea unei operații deductive în calitate de condiție necesară și care nu este pusă în discuție. ◊ Principiile logicii = cele mai generale legi ale logicii, din care derivă celelalte legi și reguli logice, care asigură validitatea operațiilor logice cu propoziții și termeni (p. identității, p. necontradicției, p. terțului exclus, p. rațiunii suficiente); aceste p. au fost identificate și formulate de Aristotel și Leibniz. 5. Element primordial considerat în Antichitate și în Evul Mediu ca origine a lumii fizice. ◊ (CHIM.) P. activ = substanță care imprimă caracterul specific unui produs de origine vegetală sau animală (ex. alcaloizii din opiu reprezintă p. a. al acestuia). P. lui Le Chatelier = principiu conform căruia, atunci când se modifică una dintre condițiile unui sistem fizico-chimic în echilibru, echilibrul se deplasează în așa fel, încât tinde să diminueze, atât cât este posibil, modificarea intervenită. 6. (FIZ.) Lege cu caracter foarte general, care nu poate fi demonstrată direct, ci doar verificată prin oricare dintre consecințele sale (ex. p. minimei acțiuni, p. inerției etc.) ◊ Principiul corespondenței v. corespondență. 7. Convingere intimă, punct (propriu de vedere). P. cosmologic = p. al cosmologiei moderne conform căruia Universul prezintă aceeași imagine indiferent de locul din care este observat; este izotropic și omogen. ◊ Om cu (sau fără) principii = om cu (sau fără) păreri ori convingeri ferme, cu (sau fără) nome de conduită precise. ◊ Loc. În principiu = din punct de vedere teoretic, în teorie, în general. Din principiu = conform unui punct de vedere hotărât.
Sursa: Dicționar enciclopedic

princípiu [piu pron. piu] s. n., art. princípiul; pl. princípii, art. princípiile (-pi-i-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

principiu n. 1. început, cauză primă: D-zeu e principiul tuturor lucrurilor; 2. ceeace constitue, compune lucrurile: atomii sunt principiile tuturor corpurilor; 3. noțiuni fundamentale: principii de chimie; primele principii, verități sau axiome primitive; 4. Fiz. lege: principiul lui Arhimede; 5. regulă de purtare: a rămânea fidel principiilor de onoare; 6. (absolut) se zice de bunele principii de morală: e un om fără principii.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PRINCIPÍU, principii, s. n. 1. Element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie științifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc. ◊ Loc. adv. în principiu = din punct de vedere teoretic, în general. ♦ (La pl.) Totalitatea legilor și a noțiunilor de bază ale unei discipline; (concr.; cu determinări) tratat care cuprinde astfel de legi și de noțiuni. 2. Element primordial, cauză primară sau punct de plecare a ceva; spec. element primordial considerat în trecut drept origine a lumii fizice. ◊ (Chim.) Principiu activ = substanță existentă într-un produs de origine vegetală sau animală care imprimă un caracter specific acelui produs. 3. Convingere intimă, punct de vedere propriu. ◊ Om de (sau fără) principii = om cu (sau fără) păreri sau convingeri (morale) ferme. ◊ Loc. adv. Din principiu = conform unui punct de vedere bine stabilit. [Var.: (înv.) princíp, prințíp s. n., princípie s. f.] – Din lat. principium, it. principie, fr. principe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)