PRIGONÍRE, prigoniri, s. f. Acțiunea de a prigoni; persecuție, împilare, asuprire. – V. prigoni.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
prigoníre f. Persecuțiune. Neînțelegere, diferend.
Sursa: Dicționaru limbii românești
prigoníre s. f., g.-d. art. prigonírii; pl. prigoníriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită prigonire f. 1. persecuțiune; 2. neînțelegere, diferend: era între dânșii o veche prigonire GR. AL.; 3. pricină de judecată: doi țărani veniră cu o prigonire la curte ISP.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PRIGONÍRE, prigoniri, s. f. Acțiunea de a prigoni; persecuție, împilare, asuprire. – V. prigoni.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
prigonire - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul prigoni
