PRIDVÓR, pridvoare, s. n. 1. Galerie exterioară deschisă (mai rar închisă), cu acoperișul sprijinit de stâlpi, așezată în partea din față a unei clădiri sau de jur împrejurul ei; cerdac. 2. Încăpere de la intrarea unei biserici, care precedă pronaosul. 3. Prima încăpere (de trecere) în unele case țărănești: tindă. – Din sl. pritvorŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a pridvór (pridvoáre), s. n. – 1. Cerdac, balcon. – 2. Încăpere la intrarea în biserică, atriu. – Var. pritvor, priv(d)or. Sl. pritvorŭ, de la pritvoriti „a înnădi” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 291; Conev 80), cf. sb. pritvor, prevor, slov. pridvor, ceh. pritvor.Sursa: Dicționarul etimologic român
pridvór n., pl. oare (vechĭ pritvor, d. vsl. pritvorŭ, îngrăditură, portic, d. ivoriti, a face, zatvoriti, a închide [V. zăvor]; sîrb. pritvor, arest, rus. pritvor, pridvor de biserică, nsl. pridvor; ung. pitvar. Dar cp. și cu vsl. pridvoriĭe, vestibul, d. dvorŭ, curte, casă, și dvĭrĭ, ușă [V. dveră]). Portic, acoperemînt [!] sprijinit pe cîțĭ-va stîlpĭ în fața bisericiĭ saŭ și la casele de țară. – Și privdor și privor (Munt.). V ceardac și tîrnaț.
Sursa: Dicționaru limbii românești
pridvór s. n., pl. pridvoáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pridvor n. 1. galerie exterioară formând un balcon; 2. tindă: la biserică în pridvor POP.; 3. în special, tinda morii de vânt. [Slav. PRITVORŬ, tindă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PRIDVÓR, pridvoare, s. n. 1. Galerie exterioară deschisă (mai rar închisă), cu acoperișul sprijinit de stâlpi, așezată în partea din față a unei clădiri sau de jur-îm- prejurul ei; cerdac. 2. Încăpere de la intrarea unei biserici, care precedă pronaosul, cu arcade pe stâlpi. 3. Prima încăpere (de trecere) în unele case țărănești; tindă. – Din sl. pritvorŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)