Am găsit 22 de definiții pentru cuvantul/cuvintele priboi:

PRIBÓI1, priboaie, s. n. 1. Unealtă de oțel în formă de bară, cu un capăt conic, care servește, de obicei, la perforarea sau la lărgirea găurilor materialelor metalice; dorn. 2. Băț lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de măciulie, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe. 3. Plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii sau albe (Géranium macrorrhizum). 4. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Din scr. priboj.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



PRIBOÍ2, priboiesc, vb. IV. Tranz. A găuri sau a lărgi o gaură cu priboiul1 (1). – Din priboi1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

priboí2, priboiésc, vb. IV (pop.) 1. a găuri, a perfora sau a lărgi o gaură cu priboiul. 2. (fig.; reg.) a ținti cu ochii, a fixa (ceva sau pe cineva).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

pribói1, priboáie, s.n. (pop.) 1. perforator, dorn. 2. băț de bătut icrele de pește. 3. plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii și albe. 4. (art.) numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. 5. (reg.) unealtă cu care se fac găuri în pământ pentru semănatul porumbului sau pentru introducerea stâlpilor gardului. 6. pană pentru despicat lemnele. 7. piron gros și scurt bătut în buștean, pentru a fi cărat. 8. ciur din sârmă pentru curățatul de pieliță al icrelor de morun. 9. (reg.) soluție de pilitură de sulfat de cupru dizolvată în apă, folosită pentru vindecarea fracturilor. 10. (înv. și reg.) coastă foarte înclinată; deal noroios. 11. (reg.) stâncă abruptă pe malul unei ape curgătoare. 12. (reg.) loc la cotul unei ape curgătoare izbit de valuri; priboină.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

pribói (priboáie), s. m.1. Găuritor, perforator. – 2. Repeziș, vîltoare, taluz pe malul apei, care deviază curentul. – 3. (S. m.) Varietate de geraniu (Geranium macrorrhizum). – Var. briboi. Sb. priboj, slov. preboj (Cihac, II, 290; Conev 67; Candrea; Bologa, Dacor., V, 479-82). Sensul 2 se explică prin lovirea apei de stînca gata să se găurească. – Der. priboi, vb. (a găuri, a perfora).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) pribóĭ n., pl. oaĭe (rus. probóĭ, scoabă, probóĭnik [sîrb. probojac], priboĭ de găurit, probitĭ, a străpunge, a găuri, pribóĭ, partea unde izbește apa rîuluĭ, lucrurĭ aruncate de apă la mal, pribitĭ, a țintui: vsl. proboĭ, ușcĭor, ușor de ușă [care e prins și cu scoabe], probiti, a străpunge. V. răz-boĭ, boĭnic, iz- și răz-besc). Un cuĭ scurt și gros de oțel cu care se găuresc cercurile, potcoavele, curelele ș. a. (V. ferchezăŭ, răzbicĭ, dușlag). Cep mic lîngă cel mare (V. preduf). Vest. Priboĭnă, locu unde izbește apa rîuluĭ. Stîncă abruptă pe mal. O plantă geraniacee de un verde foarte frumos, cu florĭ roțiĭ ca sîngele orĭ vișiniĭ (geránium macrorrhizum). Alte plante geraniacee. Priboĭ căpresc, închegătoare.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) pribóĭ și braboĭ n., pl. oaĭe (sîrb. preboj, a. î.). Dun. Sită de sîrmă de curățat de peliță [!] icrele de morun ș. a.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pribói1 s. n., pl. priboáie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

priboí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. priboiésc, imperf. 3 sg. priboiá; conj. prez. 3 priboiáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

PRIBÓI1, priboaie, s. n. 1. Unealtă de oțel în formă de bară, cu un capăt conic, care servește, de obicei, la perforarea sau la lărgirea găurilor materialelor metalice; dom. 2. Băț lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de măciulie, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe. 3. Plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii sau albe (Geranium macrorrhizum). 4. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Din sb. priboj.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PRIBOÍ2, priboiesc, vb. IV. Tranz. A găuri sau a lărgi o gaură cu priboiul1 (1). – Din priboi1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PRIBÓI1, priboaie, s. n. 1. Unealtă de oțel în formă de bară, cu un capăt conic, care servește, de obicei, la perforarea sau la lărgirea găurilor materialelor metalice; dorn. 2. Băț lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de măciulie, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe. 3. Plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii sau albe (Géranium macrorrhizum). 4. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Din scr. priboj.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PRIBOÍ2, priboiesc, vb. IV. Tranz. A găuri sau a lărgi o gaură cu priboiul1 (1). – Din priboi1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

priboí2, priboiésc, vb. IV (pop.) 1. a găuri, a perfora sau a lărgi o gaură cu priboiul. 2. (fig.; reg.) a ținti cu ochii, a fixa (ceva sau pe cineva).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

pribói1, priboáie, s.n. (pop.) 1. perforator, dorn. 2. băț de bătut icrele de pește. 3. plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii și albe. 4. (art.) numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. 5. (reg.) unealtă cu care se fac găuri în pământ pentru semănatul porumbului sau pentru introducerea stâlpilor gardului. 6. pană pentru despicat lemnele. 7. piron gros și scurt bătut în buștean, pentru a fi cărat. 8. ciur din sârmă pentru curățatul de pieliță al icrelor de morun. 9. (reg.) soluție de pilitură de sulfat de cupru dizolvată în apă, folosită pentru vindecarea fracturilor. 10. (înv. și reg.) coastă foarte înclinată; deal noroios. 11. (reg.) stâncă abruptă pe malul unei ape curgătoare. 12. (reg.) loc la cotul unei ape curgătoare izbit de valuri; priboină.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

pribói (priboáie), s. m.1. Găuritor, perforator. – 2. Repeziș, vîltoare, taluz pe malul apei, care deviază curentul. – 3. (S. m.) Varietate de geraniu (Geranium macrorrhizum). – Var. briboi. Sb. priboj, slov. preboj (Cihac, II, 290; Conev 67; Candrea; Bologa, Dacor., V, 479-82). Sensul 2 se explică prin lovirea apei de stînca gata să se găurească. – Der. priboi, vb. (a găuri, a perfora).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) pribóĭ n., pl. oaĭe (rus. probóĭ, scoabă, probóĭnik [sîrb. probojac], priboĭ de găurit, probitĭ, a străpunge, a găuri, pribóĭ, partea unde izbește apa rîuluĭ, lucrurĭ aruncate de apă la mal, pribitĭ, a țintui: vsl. proboĭ, ușcĭor, ușor de ușă [care e prins și cu scoabe], probiti, a străpunge. V. răz-boĭ, boĭnic, iz- și răz-besc). Un cuĭ scurt și gros de oțel cu care se găuresc cercurile, potcoavele, curelele ș. a. (V. ferchezăŭ, răzbicĭ, dușlag). Cep mic lîngă cel mare (V. preduf). Vest. Priboĭnă, locu unde izbește apa rîuluĭ. Stîncă abruptă pe mal. O plantă geraniacee de un verde foarte frumos, cu florĭ roțiĭ ca sîngele orĭ vișiniĭ (geránium macrorrhizum). Alte plante geraniacee. Priboĭ căpresc, închegătoare.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) pribóĭ și braboĭ n., pl. oaĭe (sîrb. preboj, a. î.). Dun. Sită de sîrmă de curățat de peliță [!] icrele de morun ș. a.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pribói1 s. n., pl. priboáie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

priboí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. priboiésc, imperf. 3 sg. priboiá; conj. prez. 3 priboiáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

PRIBÓI1, priboaie, s. n. 1. Unealtă de oțel în formă de bară, cu un capăt conic, care servește, de obicei, la perforarea sau la lărgirea găurilor materialelor metalice; dom. 2. Băț lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de măciulie, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe. 3. Plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii sau albe (Geranium macrorrhizum). 4. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Din sb. priboj.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PRIBOÍ2, priboiesc, vb. IV. Tranz. A găuri sau a lărgi o gaură cu priboiul1 (1). – Din priboi1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)