PRESUPÚNERE, presupuneri, s. f. Faptul de a presupune; ceea ce este admis în mod prealabil drept posibil, real, adevărat; supoziție, ipoteză, presupus, presupoziție. – V. presupune.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PRESUPÚNERE s.f. Faptul de a presupune; supoziție, ipoteză. ♦ Lucru admis în prealabil ca adevărat. [< presupune].
Sursa: Dicționar de neologisme
PRESUPÚNERE s. f. faptul de a presupune; supoziție, ipoteză. ◊ lucru admis în prealabil ca adevărat. (< presupune)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*presupúnere f. Acțiunea de a presupune, supozițiune. Fapt presupus: asta e presupunerea mea.
Sursa: Dicționaru limbii românești
presupúnere s. f., g.-d. art. presupúnerii; pl. presupúneriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită presupunere f. acțiunea de a presupune și ceeace se presupune.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PRESUPUNÉRE, presupuneri, s. f. Faptul de a presupune; ceea ce este admis în mod prealabil drept posibil, real, adevărat; supoziție, ipoteză, presupus, presupoziție. – V. presupune.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
presupunere - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul presupune