prejúr s. n. uzitat numaĭ în loc. prepozițională în prejur, care se scrie de ordinar împrejur (pre și jur 1). În jur, pe lîngă partea exterioară și ocolind: mă uĭt în (saŭ pin [!]) prejur, semăn florĭ în (saŭ pin) prejuru caseĭ, locu din prejuru caseĭ, copiiĭ fug în prejuru caseĭ. De jur în prejur, din toate părțile (se zice și numaĭ jur în prejur, ceĭa ce nu e maĭ bine). Arm. A te întoarce la stînga (orĭ dreapta) în prejur, a te întoarce cu fața drept în apoĭ. Stînga´n prejur ! comandă militară de întoarcere drept în apoĭ și întrebuințată ironic și în vĭața civilă cu înțelesu de „ĭeșĭ, du-te, pașol, marș, pleacă imediat”: fă stînga´n prejur, orĭ mănîncĭ bătaĭe ! – Vechĭ cu ac.: prejur dînsa, prejur cetate, în prejuru eĭ, în prejuru cetățiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
prejur adv. împrejur: prin prejur.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a