Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele prefața:

PREFAȚÁ, prefațez, vb. I. Tranz. A scrie prefața unei cărți (a altcuiva). – Din fr. préfacer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



PREFAȚÁ vb. I. tr. A scrie o prefață la o carte. [Cf. fr. préfacer].
Sursa: Dicționar de neologisme

PREFAȚÁ vb. tr. 1. a scrie prefața la o carte. 2. a anunța (un eveniment). (după fr. préfacer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

prefațá (a ~) vb., ind. prez. 3 prefațeáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

PREFAȚÁ, prefațez, vb. I. Tranz. A scrie prefața unei cărți (a altcuiva). – Din fr. préfacer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PREFÁȚĂ, prefețe, s. f. Text cu caracter explicativ, uneori analitic, precedând o operă literară sau științifică, în care este expus planul lucrării, se dau referiri bibliografice, critice etc.; precuvântare; predoslovie. – Din fr. préface, lat. praefatio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PREFÁȚĂ s.f. Cuvânt către cititori așezat la începutul unei cărți, care conține lămuriri, explicații etc. legate de opera respectivă; precuvântare. [Pl. -fețe. / cf. fr. préface, it. prefazione].
Sursa: Dicționar de neologisme

PREFÁȚĂ s. f. 1. cuvânt la începutul unei cărți, care conține lămuriri, explicații etc. legate de opera respectivă. 2. ceea ce precedă sau anunță un eveniment. (< fr. préface, lat. praefatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*prefáță f., pl. ețe, ca față (fr. préface, d. lat. praefátio, d. prae, înainte, și fari, fatus sum, a vorbi; it. prefazione. V. fatal). Precuvîntare, vorbe pe care autoru uneĭ cărțĭ le adresează cititorilor ca explicațiune în ainte [!] de a intra în subĭect: prefața luĭ „Cromwell” de Victor Hugo fu manifestu teatruluĭ romantic. La liturghia catolică, partea din aintea [!] canonuluĭ. – Maĭ corect rom. ar fi prefațiune. V. predoslovie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

prefáță s. f., g.-d. art. preféței; pl. preféțe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

prefață f. cuvântare în fruntea unei cărți.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PREFÁȚĂ, prefețe, s. f. Scriere cu caracter explicativ, uneori analitic, precedând o operă literară sau științifică, în care este expus planul lucrării, se dau referiri bibliografice, critice etc.; precuvântare; predoslovie. – Din fr. préface, lat. praefatio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)