Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele predică:

PREDICÁ, prédic, vb. I. Intranz. (Despre clerici) A rosti o predică. ◊ Expr. A predica în deșert (sau în pustiu) = a vorbi degeaba, a da sfaturi cuiva care nu le ascultă. ♦ Tranz. A recomanda ceva cu insistență; a răspândi, a propaga idei, concepții etc. – Din lat. praedicare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



PREDICÁ vb. I. intr. 1. A rosti o predică. ♦ tr. (Fig.) A sfătui, a recomanda cu insistență. 2. (Fil.) A atribui unui subiect o calitate sau un atribut. [P.i. prédic. / < lat. praedicare, cf. it. predicare].
Sursa: Dicționar de neologisme

PREDICÁ vb. I. intr. 1. a rosti o predică. 2. (fil.) a atribui unui obiect o calitate sau un atribut. II. tr. a recomanda cu insistență; a propovădui. (< lat. praedicare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

predicá (prédic, predicát), vb. – A explica un text biblic. Lat. praedicare (sec. XIX). – Der. predică, s. f. (propovedanie, didahie), din ngr. πρέντιϰα ‹ it. predica; predicație, s. f. (predică), din lat. praedicatio, prin intermediul mag. prédikatió (sec. XVII); predicat, s. n., din fr. prédicat; predicator, s. m., din fr. prédicateur.
Sursa: Dicționarul etimologic român

predicá (a ~) vb., ind. prez. 3 prédică
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

predicà v. 1. a anunța cuvântul lui D-zeu, a instrui poporul prin cuvântări religioase și morale: a predica Evanghelia; 2. fig. a îndemna, a recomanda: a predica cumpătarea.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PREDICÁ, prédic, vb. I. Intranz. (Despre clerici) A rosti o predică. ◊ Expr. A predica în deșert (sau în pustiu) = a vorbi degeaba, a da sfaturi cuiva care nu le ascultă. ♦ Tranz. (Fam.) A recomanda ceva cu insistență; a răspândi, a propaga idei, concepții etc. – Din lat. praedicare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PRÉDICĂ, predici, s. f. Cuvântare rostită de un cleric în biserică, în care se explică și se comentează un text biblic și se dau credincioșilor îndrumări morale; omilie; p. gener. expunere cu conținut moralizator. – Din predica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PRÉDICĂ s.f. Cuvântare rostită de preot în biserică; propovedanie, cazanie; (p. ext.) orice expunere cu conținut moralizator. [< it. predica].
Sursa: Dicționar de neologisme

PRÉDICĂ s. f. 1. cuvântare rostită de preot în biserică, axată pe un text biblic și cuprinzând învățături. 2. (peior.) expunere cu conținut moralizator; dojană. (< it. predica)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*prédică f., pl. ĭ (it. prédica, de unde și ngr. prédika [scris préntika], rus. predika, germ. predigt). Discurs ținut pentru a moraliza poporu: a ținea o predică. Fig. Iron. Mustrare lungă și plicticoasă. – Odinioară cazánie, prodovedanie, apoĭ omilíe și didahie. V. cuvîntare.
Sursa: Dicționaru limbii românești

prédică s. f., g.-d. art. prédicii; pl. prédici
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

predică f. 1. cuvântare bisericească rostită din amvon; 2. fam. mustrare lungă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PRÉDICĂ, predici, s. f. Cuvântare rostită de un cleric în biserică, în care se explică și se comentează un text biblic și se dau credincioșilor îndrumări morale; omilie; p. gener. expunere cu conținut moralizator. – Din predica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)