POȘIDÍC, (1) poșidicuri, s. n., (2) poșidici, s. m. (Reg.) 1. S. n. (Colectiv) Mulțime, droaie, gloată de copii; p. ext. mulțime de animale mici. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat tinerilor, copiilor sau oamenilor mici de statură. [Var.: poșândíc, poșodíc s. n., s. m.] – Cf. magh. posadék.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a poșidíc (poșidícuri), s. n. – 1. Plevușcă, pește mic. – 2. Droaie de copii, copilăret. – 3. Făt, mormoloc. – Var. poji(r)dic, pojo(r)dic, poșirdic, poșildic, poșindic, boșandic. Creație expresivă, unde poș- exprimă ideea de „forfot”, cf. foș-. Legătura cu mag. fosedék (Drăganu, Dacor., III, 716), mag. posodék (Scriban) pare să explice prin același scop expresiv. Cf. poșircă, s. f. (apă chioară), care pare să aparțină aceleiași familii (după Cihac, II, 280, din sl. požesti „a arde”, ipoteză improbabilă, care se explică parțial prin silința exagerată că din acest cuvînt autorul ar face alcoolul de proastă calitate; în realitate se zice și pentru supe și băuturi nealcoolice).Sursa: Dicționarul etimologic român
poșidíc și poșodíc n., pl. urĭ (ung. posodék și poszadék, mulțime de vietățĭ micĭ. V. foșnesc). Vest. Fam. Cîrd de copiĭ, de puĭ, de animale micĭ: avea un poșidic de copiĭ acasă, am vînat numaĭ poșidic, am prins numaĭ poșidic (peștĭ micĭ). S. m. Copil: niște poșidicĭ. Iron. Prichindel, stîrpitură, buricu pămîntuluĭ. – Și pojidic, pojodic (Mold.), pojirdic (Tec.), poșildic, poșindic, poșirdic. V. fîță, ciledĭ, stol. V. pojijie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
poșidíc1 (om mic de statură) (reg., fam.) s. m., pl. poșidíciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită poșidíc2 (mulțime de copii/de animale mici) (reg.) s. n., pl. poșidícuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită poșidic n. 1. spuză de copii mici: atâta poșidic; 2. se zice de ceva mic și mult: poșidicul de vânat ce-i tot ieșia înainte ISP. [Mold. poșodic: de origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
POȘÍDIC, (1) poșidicuri, s. n., (2) poșidici, s. m. (Reg.) 1. S. n. (Colectiv) Mulțime, droaie, gloată de copii; p. ext. mulțime de animale mici. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat tinerilor, copiilor sau oamenilor mici de statură. [Var.: poșândíc, poșodíc s. n., s. m.] – Cf. magh. posadék.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
POȘIDÍC, (1) poșidicuri, s. n., (2) poșidici, s. m. (Reg.) 1. S. n. (Colectiv) Mulțime, droaie, gloată de copii; p. ext. mulțime de animale mici. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat tinerilor, copiilor sau oamenilor mici de statură. [Var.: poșândíc, poșodíc s. n., s. m.] – Cf. magh. posadék.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a poșidíc (poșidícuri), s. n. – 1. Plevușcă, pește mic. – 2. Droaie de copii, copilăret. – 3. Făt, mormoloc. – Var. poji(r)dic, pojo(r)dic, poșirdic, poșildic, poșindic, boșandic. Creație expresivă, unde poș- exprimă ideea de „forfot”, cf. foș-. Legătura cu mag. fosedék (Drăganu, Dacor., III, 716), mag. posodék (Scriban) pare să explice prin același scop expresiv. Cf. poșircă, s. f. (apă chioară), care pare să aparțină aceleiași familii (după Cihac, II, 280, din sl. požesti „a arde”, ipoteză improbabilă, care se explică parțial prin silința exagerată că din acest cuvînt autorul ar face alcoolul de proastă calitate; în realitate se zice și pentru supe și băuturi nealcoolice).Sursa: Dicționarul etimologic român poșidíc și poșodíc n., pl. urĭ (ung. posodék și poszadék, mulțime de vietățĭ micĭ. V. foșnesc). Vest. Fam. Cîrd de copiĭ, de puĭ, de animale micĭ: avea un poșidic de copiĭ acasă, am vînat numaĭ poșidic, am prins numaĭ poșidic (peștĭ micĭ). S. m. Copil: niște poșidicĭ. Iron. Prichindel, stîrpitură, buricu pămîntuluĭ. – Și pojidic, pojodic (Mold.), pojirdic (Tec.), poșildic, poșindic, poșirdic. V. fîță, ciledĭ, stol. V. pojijie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
poșidíc1 (om mic de statură) (reg., fam.) s. m., pl. poșidíciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită poșidíc2 (mulțime de copii/de animale mici) (reg.) s. n., pl. poșidícuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită poșidic n. 1. spuză de copii mici: atâta poșidic; 2. se zice de ceva mic și mult: poșidicul de vânat ce-i tot ieșia înainte ISP. [Mold. poșodic: de origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
POȘÍDIC, (1) poșidicuri, s. n., (2) poșidici, s. m. (Reg.) 1. S. n. (Colectiv) Mulțime, droaie, gloată de copii; p. ext. mulțime de animale mici. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat tinerilor, copiilor sau oamenilor mici de statură. [Var.: poșândíc, poșodíc s. n., s. m.] – Cf. magh. posadék.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)