Am găsit 56 de definiții pentru cuvantul/cuvintele porumb:

PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele lungi și ascuțite la vârf și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ♦ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i face (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



porúmb (porúmbi), s. m.1. Porumbel (Columba palambus). – 2. Păpușoi, cucuruz (Zea mais). – 3. Varietate de scorombar (Prunus spinosa). – 4. (Adj.) Cenușiu, porumbiu. – 5. (Arg.) Lanț de aur, lanț de ceas. – Var. mold. porîmb. Mr. părumbu, purumbu. Lat. palŭmbus (Pușcariu 1359; Candrea-Dens., 1431; Tiktin, ZRPh., XL, 713; Spitzer, ZRPh., XXXIX, 108; REW 6181), cf. alb. pëljum (Philippide, II, 649), it. palombo, sp. paloma, port. pombo. Numele păpușoiului vine de la asemănarea știuletelui cu un porumbel, cf. lat. med. arundo „lance” (Silos 46), sp. carrizo. Ipoteza că ar fi vorba de un calc din bg. gălăb „porumbel”, gălăbi „porumb” (Rosetti, Influența limbii slave, 42) nu pare oportună; un împrumut cu sens opus pare mai ușor de admis. Cultura porumbului, introdusă destul de tîrziu (pe la 1680 în Munt. și pe la 1690 în Mold.; data care se citează de obicei e falsă, cf. Nicolae Costin, în 1694) a progresat repede, înlocuind cultura grîului, care era obiectul unui monopol comercial turcesc. Der. porumbă (var. mold. porîmbă), s. f. (porumbiță) a fost considerat reprezentant direct al lat. palŭmbŭla (Candrea-Dens., 1432) sau palŭmba (Candrea), ipoteză care nu este necesară; porumbac, adj. (cenușiu, murg; fluture de noapte, Sphinx euphorbiae), cf. lat. meg. palumbacius; porumbar, s. m. (crescător de porumbei; scorombar, Prunus spinosa; s.m.m hulubărie; s. n., coșar, pătul), poate direct din lat. palŭmbarium (Pușcariu 1361; Candrea-Dens., 1433; cuvîntul apare la Du Cange); porumbea, s. f. (porumbiță); porumbel, s. m. (hulub; porumbar; plantă liliacee, Muscari botryoides; păsări de hîrtie); porumbărie, s. f. (hulubărie); porumbește, adv. (ca porumbeii); porumbiște, s. f. (lan de porumb); porumbiță, s. f. (hulubiță; iubită); porumbrea (var. porumbrică), s. f. (porumbă); porumbrel, s. m. (scorombar); porumbie, s. f. (varietate de strugure). – Bg. gălăbi „porumbiță” a ajuns să însemne „porumb”, probabil prin calc din rom. (Tiktin; Mladenov, Spisanie za bălg. Akademija, XLIII, 93).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) porúmb m. (lat. pălŭmbus, porumb sălbatic, care e o formă oscică îld. cŏlŭmbus, porumb; it. palombo, sp. palomo, pg. pombo. V. hulub). Mold. sud. O pasăre domestică cu zbor foarte ușor și care trăĭește și în stare sălbatică. (Există o mulțime de felurĭ de porumbĭ: guțanĭ, califarĭ, misirliĭ, motațĭ, învîrtitorĭ și alțiĭ. Eĭ trăĭesc păreche, ca și turturelele, și-s considerațĭ ca simbolu fidelitățiĭ conjugale. În armată îs întrebuințațĭ la dus informațiunĭ la marĭ depărtărĭ. În Munt. se numește porumbĭel [!], în Mold. nord hulub, în Olt. golumb, în Ban. golîmb). Munt. (pin [!] abuz la forma coceanuluĭ, ca și bg. gŭlybĭ). Popușoĭ [!], o plantă (V. popușoĭ). – Și porîmb pe alocurea. V. guguștĭuc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) porúmb m. (d. porumb 1 pin [!] aluz. la coloarea [!] vînată a penelor luĭ). Munt. Mold. sud. Porumbrel, tîrn, un fel de prun mic și spinos (prunus spinosa).
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) porúmb, -ă adj. (d. porumb 1, pin [!] abuz. la coloare [!]). Cenușiŭ deschis, vorbind de coloarea păruluĭ boilor (rar de a cailor): ceĭ maĭ mulțĭ boĭ îs porumbĭ la păr. – Și porîmb: vre-un porîmb cu coarnele scurte (CL. 1912, 6, 607). În Mold. accentuat și pórumb. V. corb și graur.
Sursa: Dicționaru limbii românești

PORUMB, Marius (n. 1943, Grozești-Lăpușna, Basarabia), istoric de artă român. M. coresp. al Acad. (1993). Director (din 1992) al Institutului de Arheologie și Istoria Artei din Cluj-Napoca; a organizat și coordonat Muzeul de Artă Veche Românească al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Cluj. Fondator și redactor responsabil al primei reviste de artă medievală din România, „Ars Transilvaniae”. Lucrări: „Icoane din Maramureș”, „Studii de istora artei”, „Monumente istorice și de artă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului”, „Dicționar de pictură veche românească din Transilvania, sec. XIII-XVIII”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

PORÚMB (lat. palumbus) s. m., adj. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, originară din America Centrală, unde era cultivată cu 2.000 de ani î. Hr.; adus în Europa din prima expediție a lui Columb (1493), a fost cultivat mai întâi în Spania, apoi s-a extins și în alte țări. În România a fost adus în sec. 17. Are tulpini puternice, înalte până la 3 m, frunze mari, liniare, inflorescența masculă un panicul terminal, iar inflorescența femelă un spic cu axul îngroșat, la subsuoara unei frunze (Zea mays); (reg.) păpușoi, cucuruz, mălai. Este una dintre cele mai importante cereale, cultivată pe toate continentele în zone temperate și în ținuturi muntoase din zona caldă (unde s-a extins mult în timpul din urmă, îndeosebi în Africa, înlocuind meiul); vechile soiuri cultivate au fost înlocuite cu hibrizi, mult mai productivi. În România se cultivă aproape în toate regiunile, dar pe suprafețe mai mari în Bărăgan, Câmpia Banato-Crișană și Pod. Moldovei. Are utilizări multiple în alimentația omului, ca furaj pentru animale și ca materie primă în industria alcoolului, a uleiurilor etc. Boabele de p. conțin substanțe proteice, vitamine, amidon, grăsimi etc.; frunzele și tulpinile în stare verde au o valoare nutritivă ridicată, fiind folosite ca nutreț. Mătasea de p. (stilurile și stigmatele gineceelor) are utilizare în medicina umană și veterinară. Făina de p. (mălaiul) acționează ca antiinflamator, calmant, energizant, hemostatic etc., iar mămăliga preparată din ea este un aliment nutritiv. Cel mai mare producător mondial este S.U.A. (251,85 mil. t, 2000). ♦ Știuletele împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. 2. Adj. De culoare cenușie-sură.
Sursa: Dicționar enciclopedic

porúmb1 (pop.) adj. m., pl. porúmbi; f. porúmbă, pl. porúmbe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

porúmb2 (plantă, știulete, pasăre) s. m., pl. porúmbi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

porúmb3 (semănătură, lan) s. n., pl. porúmburi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

porumb m. Zool. porumbel. [Lat. PALUMBUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

porumb m. gen de graminee cu cotorul înalt și spicele mari: grăunțele-i procură un nutriment și cu frunzele-i uscate se umplu saltele (Zea mays). Porumbul, numit în Mold. păpușoiu și în Tr. cucuruz, e originar din America, de unde a fost introdus în Europa în secolul al XVI-lea: din Turcia fu adus în Muntenia pe la finele secolului XVII-lea sub Șerban Cantacuzino (1678—1688), iar în Moldova la 1716 sub Nic. Mavrocordat. Porumbul intră în alimentațiunea țăranului sub formele următoare: mămăligă, terciu, mălaiu, păsat și porumb fiert sau copt. Numeroase varietăți: cincantin, hangan, scorumnic, tătăresc, turcesc, etc. (v. aceste vorbe). [Inflorescența plantei a fost comparată cu o păpușă (de unde sinonimul Mold. păpușoiu), iar mătasea-i roșiatică cu colorațiunea pasării omonime].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

porumb a. cu părul suriu sau vinețiu (vorbind de vite): o păreche de boi porumbi la păr CR. [Lit. ca gușa porumbului].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ♦ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște.S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1).Lat. palumbus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele lungi și ascuțite la vârf și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ♦ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i face (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

porúmb (porúmbi), s. m.1. Porumbel (Columba palambus). – 2. Păpușoi, cucuruz (Zea mais). – 3. Varietate de scorombar (Prunus spinosa). – 4. (Adj.) Cenușiu, porumbiu. – 5. (Arg.) Lanț de aur, lanț de ceas. – Var. mold. porîmb. Mr. părumbu, purumbu. Lat. palŭmbus (Pușcariu 1359; Candrea-Dens., 1431; Tiktin, ZRPh., XL, 713; Spitzer, ZRPh., XXXIX, 108; REW 6181), cf. alb. pëljum (Philippide, II, 649), it. palombo, sp. paloma, port. pombo. Numele păpușoiului vine de la asemănarea știuletelui cu un porumbel, cf. lat. med. arundo „lance” (Silos 46), sp. carrizo. Ipoteza că ar fi vorba de un calc din bg. gălăb „porumbel”, gălăbi „porumb” (Rosetti, Influența limbii slave, 42) nu pare oportună; un împrumut cu sens opus pare mai ușor de admis. Cultura porumbului, introdusă destul de tîrziu (pe la 1680 în Munt. și pe la 1690 în Mold.; data care se citează de obicei e falsă, cf. Nicolae Costin, în 1694) a progresat repede, înlocuind cultura grîului, care era obiectul unui monopol comercial turcesc. Der. porumbă (var. mold. porîmbă), s. f. (porumbiță) a fost considerat reprezentant direct al lat. palŭmbŭla (Candrea-Dens., 1432) sau palŭmba (Candrea), ipoteză care nu este necesară; porumbac, adj. (cenușiu, murg; fluture de noapte, Sphinx euphorbiae), cf. lat. meg. palumbacius; porumbar, s. m. (crescător de porumbei; scorombar, Prunus spinosa; s.m.m hulubărie; s. n., coșar, pătul), poate direct din lat. palŭmbarium (Pușcariu 1361; Candrea-Dens., 1433; cuvîntul apare la Du Cange); porumbea, s. f. (porumbiță); porumbel, s. m. (hulub; porumbar; plantă liliacee, Muscari botryoides; păsări de hîrtie); porumbărie, s. f. (hulubărie); porumbește, adv. (ca porumbeii); porumbiște, s. f. (lan de porumb); porumbiță, s. f. (hulubiță; iubită); porumbrea (var. porumbrică), s. f. (porumbă); porumbrel, s. m. (scorombar); porumbie, s. f. (varietate de strugure). – Bg. gălăbi „porumbiță” a ajuns să însemne „porumb”, probabil prin calc din rom. (Tiktin; Mladenov, Spisanie za bălg. Akademija, XLIII, 93).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) porúmb m. (lat. pălŭmbus, porumb sălbatic, care e o formă oscică îld. cŏlŭmbus, porumb; it. palombo, sp. palomo, pg. pombo. V. hulub). Mold. sud. O pasăre domestică cu zbor foarte ușor și care trăĭește și în stare sălbatică. (Există o mulțime de felurĭ de porumbĭ: guțanĭ, califarĭ, misirliĭ, motațĭ, învîrtitorĭ și alțiĭ. Eĭ trăĭesc păreche, ca și turturelele, și-s considerațĭ ca simbolu fidelitățiĭ conjugale. În armată îs întrebuințațĭ la dus informațiunĭ la marĭ depărtărĭ. În Munt. se numește porumbĭel [!], în Mold. nord hulub, în Olt. golumb, în Ban. golîmb). Munt. (pin [!] abuz la forma coceanuluĭ, ca și bg. gŭlybĭ). Popușoĭ [!], o plantă (V. popușoĭ). – Și porîmb pe alocurea. V. guguștĭuc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) porúmb m. (d. porumb 1 pin [!] aluz. la coloarea [!] vînată a penelor luĭ). Munt. Mold. sud. Porumbrel, tîrn, un fel de prun mic și spinos (prunus spinosa).
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) porúmb, -ă adj. (d. porumb 1, pin [!] abuz. la coloare [!]). Cenușiŭ deschis, vorbind de coloarea păruluĭ boilor (rar de a cailor): ceĭ maĭ mulțĭ boĭ îs porumbĭ la păr. – Și porîmb: vre-un porîmb cu coarnele scurte (CL. 1912, 6, 607). În Mold. accentuat și pórumb. V. corb și graur.
Sursa: Dicționaru limbii românești

PORUMB, Marius (n. 1943, Grozești-Lăpușna, Basarabia), istoric de artă român. M. coresp. al Acad. (1993). Director (din 1992) al Institutului de Arheologie și Istoria Artei din Cluj-Napoca; a organizat și coordonat Muzeul de Artă Veche Românească al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Cluj. Fondator și redactor responsabil al primei reviste de artă medievală din România, „Ars Transilvaniae”. Lucrări: „Icoane din Maramureș”, „Studii de istora artei”, „Monumente istorice și de artă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului”, „Dicționar de pictură veche românească din Transilvania, sec. XIII-XVIII”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

PORÚMB (lat. palumbus) s. m., adj. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, originară din America Centrală, unde era cultivată cu 2.000 de ani î. Hr.; adus în Europa din prima expediție a lui Columb (1493), a fost cultivat mai întâi în Spania, apoi s-a extins și în alte țări. În România a fost adus în sec. 17. Are tulpini puternice, înalte până la 3 m, frunze mari, liniare, inflorescența masculă un panicul terminal, iar inflorescența femelă un spic cu axul îngroșat, la subsuoara unei frunze (Zea mays); (reg.) păpușoi, cucuruz, mălai. Este una dintre cele mai importante cereale, cultivată pe toate continentele în zone temperate și în ținuturi muntoase din zona caldă (unde s-a extins mult în timpul din urmă, îndeosebi în Africa, înlocuind meiul); vechile soiuri cultivate au fost înlocuite cu hibrizi, mult mai productivi. În România se cultivă aproape în toate regiunile, dar pe suprafețe mai mari în Bărăgan, Câmpia Banato-Crișană și Pod. Moldovei. Are utilizări multiple în alimentația omului, ca furaj pentru animale și ca materie primă în industria alcoolului, a uleiurilor etc. Boabele de p. conțin substanțe proteice, vitamine, amidon, grăsimi etc.; frunzele și tulpinile în stare verde au o valoare nutritivă ridicată, fiind folosite ca nutreț. Mătasea de p. (stilurile și stigmatele gineceelor) are utilizare în medicina umană și veterinară. Făina de p. (mălaiul) acționează ca antiinflamator, calmant, energizant, hemostatic etc., iar mămăliga preparată din ea este un aliment nutritiv. Cel mai mare producător mondial este S.U.A. (251,85 mil. t, 2000). ♦ Știuletele împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. 2. Adj. De culoare cenușie-sură.
Sursa: Dicționar enciclopedic

porúmb1 (pop.) adj. m., pl. porúmbi; f. porúmbă, pl. porúmbe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

porúmb2 (plantă, știulete, pasăre) s. m., pl. porúmbi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

porúmb3 (semănătură, lan) s. n., pl. porúmburi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

porumb m. Zool. porumbel. [Lat. PALUMBUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

porumb m. gen de graminee cu cotorul înalt și spicele mari: grăunțele-i procură un nutriment și cu frunzele-i uscate se umplu saltele (Zea mays). Porumbul, numit în Mold. păpușoiu și în Tr. cucuruz, e originar din America, de unde a fost introdus în Europa în secolul al XVI-lea: din Turcia fu adus în Muntenia pe la finele secolului XVII-lea sub Șerban Cantacuzino (1678—1688), iar în Moldova la 1716 sub Nic. Mavrocordat. Porumbul intră în alimentațiunea țăranului sub formele următoare: mămăligă, terciu, mălaiu, păsat și porumb fiert sau copt. Numeroase varietăți: cincantin, hangan, scorumnic, tătăresc, turcesc, etc. (v. aceste vorbe). [Inflorescența plantei a fost comparată cu o păpușă (de unde sinonimul Mold. păpușoiu), iar mătasea-i roșiatică cu colorațiunea pasării omonime].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

porumb a. cu părul suriu sau vinețiu (vorbind de vite): o păreche de boi porumbi la păr CR. [Lit. ca gușa porumbului].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ♦ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște.S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1).Lat. palumbus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele lungi și ascuțite la vârf și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ♦ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i face (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

porúmb (porúmbi), s. m.1. Porumbel (Columba palambus). – 2. Păpușoi, cucuruz (Zea mais). – 3. Varietate de scorombar (Prunus spinosa). – 4. (Adj.) Cenușiu, porumbiu. – 5. (Arg.) Lanț de aur, lanț de ceas. – Var. mold. porîmb. Mr. părumbu, purumbu. Lat. palŭmbus (Pușcariu 1359; Candrea-Dens., 1431; Tiktin, ZRPh., XL, 713; Spitzer, ZRPh., XXXIX, 108; REW 6181), cf. alb. pëljum (Philippide, II, 649), it. palombo, sp. paloma, port. pombo. Numele păpușoiului vine de la asemănarea știuletelui cu un porumbel, cf. lat. med. arundo „lance” (Silos 46), sp. carrizo. Ipoteza că ar fi vorba de un calc din bg. gălăb „porumbel”, gălăbi „porumb” (Rosetti, Influența limbii slave, 42) nu pare oportună; un împrumut cu sens opus pare mai ușor de admis. Cultura porumbului, introdusă destul de tîrziu (pe la 1680 în Munt. și pe la 1690 în Mold.; data care se citează de obicei e falsă, cf. Nicolae Costin, în 1694) a progresat repede, înlocuind cultura grîului, care era obiectul unui monopol comercial turcesc. Der. porumbă (var. mold. porîmbă), s. f. (porumbiță) a fost considerat reprezentant direct al lat. palŭmbŭla (Candrea-Dens., 1432) sau palŭmba (Candrea), ipoteză care nu este necesară; porumbac, adj. (cenușiu, murg; fluture de noapte, Sphinx euphorbiae), cf. lat. meg. palumbacius; porumbar, s. m. (crescător de porumbei; scorombar, Prunus spinosa; s.m.m hulubărie; s. n., coșar, pătul), poate direct din lat. palŭmbarium (Pușcariu 1361; Candrea-Dens., 1433; cuvîntul apare la Du Cange); porumbea, s. f. (porumbiță); porumbel, s. m. (hulub; porumbar; plantă liliacee, Muscari botryoides; păsări de hîrtie); porumbărie, s. f. (hulubărie); porumbește, adv. (ca porumbeii); porumbiște, s. f. (lan de porumb); porumbiță, s. f. (hulubiță; iubită); porumbrea (var. porumbrică), s. f. (porumbă); porumbrel, s. m. (scorombar); porumbie, s. f. (varietate de strugure). – Bg. gălăbi „porumbiță” a ajuns să însemne „porumb”, probabil prin calc din rom. (Tiktin; Mladenov, Spisanie za bălg. Akademija, XLIII, 93).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) porúmb m. (lat. pălŭmbus, porumb sălbatic, care e o formă oscică îld. cŏlŭmbus, porumb; it. palombo, sp. palomo, pg. pombo. V. hulub). Mold. sud. O pasăre domestică cu zbor foarte ușor și care trăĭește și în stare sălbatică. (Există o mulțime de felurĭ de porumbĭ: guțanĭ, califarĭ, misirliĭ, motațĭ, învîrtitorĭ și alțiĭ. Eĭ trăĭesc păreche, ca și turturelele, și-s considerațĭ ca simbolu fidelitățiĭ conjugale. În armată îs întrebuințațĭ la dus informațiunĭ la marĭ depărtărĭ. În Munt. se numește porumbĭel [!], în Mold. nord hulub, în Olt. golumb, în Ban. golîmb). Munt. (pin [!] abuz la forma coceanuluĭ, ca și bg. gŭlybĭ). Popușoĭ [!], o plantă (V. popușoĭ). – Și porîmb pe alocurea. V. guguștĭuc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) porúmb m. (d. porumb 1 pin [!] aluz. la coloarea [!] vînată a penelor luĭ). Munt. Mold. sud. Porumbrel, tîrn, un fel de prun mic și spinos (prunus spinosa).
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) porúmb, -ă adj. (d. porumb 1, pin [!] abuz. la coloare [!]). Cenușiŭ deschis, vorbind de coloarea păruluĭ boilor (rar de a cailor): ceĭ maĭ mulțĭ boĭ îs porumbĭ la păr. – Și porîmb: vre-un porîmb cu coarnele scurte (CL. 1912, 6, 607). În Mold. accentuat și pórumb. V. corb și graur.
Sursa: Dicționaru limbii românești

PORUMB, Marius (n. 1943, Grozești-Lăpușna, Basarabia), istoric de artă român. M. coresp. al Acad. (1993). Director (din 1992) al Institutului de Arheologie și Istoria Artei din Cluj-Napoca; a organizat și coordonat Muzeul de Artă Veche Românească al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Cluj. Fondator și redactor responsabil al primei reviste de artă medievală din România, „Ars Transilvaniae”. Lucrări: „Icoane din Maramureș”, „Studii de istora artei”, „Monumente istorice și de artă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului”, „Dicționar de pictură veche românească din Transilvania, sec. XIII-XVIII”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

PORÚMB (lat. palumbus) s. m., adj. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, originară din America Centrală, unde era cultivată cu 2.000 de ani î. Hr.; adus în Europa din prima expediție a lui Columb (1493), a fost cultivat mai întâi în Spania, apoi s-a extins și în alte țări. În România a fost adus în sec. 17. Are tulpini puternice, înalte până la 3 m, frunze mari, liniare, inflorescența masculă un panicul terminal, iar inflorescența femelă un spic cu axul îngroșat, la subsuoara unei frunze (Zea mays); (reg.) păpușoi, cucuruz, mălai. Este una dintre cele mai importante cereale, cultivată pe toate continentele în zone temperate și în ținuturi muntoase din zona caldă (unde s-a extins mult în timpul din urmă, îndeosebi în Africa, înlocuind meiul); vechile soiuri cultivate au fost înlocuite cu hibrizi, mult mai productivi. În România se cultivă aproape în toate regiunile, dar pe suprafețe mai mari în Bărăgan, Câmpia Banato-Crișană și Pod. Moldovei. Are utilizări multiple în alimentația omului, ca furaj pentru animale și ca materie primă în industria alcoolului, a uleiurilor etc. Boabele de p. conțin substanțe proteice, vitamine, amidon, grăsimi etc.; frunzele și tulpinile în stare verde au o valoare nutritivă ridicată, fiind folosite ca nutreț. Mătasea de p. (stilurile și stigmatele gineceelor) are utilizare în medicina umană și veterinară. Făina de p. (mălaiul) acționează ca antiinflamator, calmant, energizant, hemostatic etc., iar mămăliga preparată din ea este un aliment nutritiv. Cel mai mare producător mondial este S.U.A. (251,85 mil. t, 2000). ♦ Știuletele împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. 2. Adj. De culoare cenușie-sură.
Sursa: Dicționar enciclopedic

porúmb1 (pop.) adj. m., pl. porúmbi; f. porúmbă, pl. porúmbe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

porúmb2 (plantă, știulete, pasăre) s. m., pl. porúmbi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

porúmb3 (semănătură, lan) s. n., pl. porúmburi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

porumb m. Zool. porumbel. [Lat. PALUMBUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

porumb m. gen de graminee cu cotorul înalt și spicele mari: grăunțele-i procură un nutriment și cu frunzele-i uscate se umplu saltele (Zea mays). Porumbul, numit în Mold. păpușoiu și în Tr. cucuruz, e originar din America, de unde a fost introdus în Europa în secolul al XVI-lea: din Turcia fu adus în Muntenia pe la finele secolului XVII-lea sub Șerban Cantacuzino (1678—1688), iar în Moldova la 1716 sub Nic. Mavrocordat. Porumbul intră în alimentațiunea țăranului sub formele următoare: mămăligă, terciu, mălaiu, păsat și porumb fiert sau copt. Numeroase varietăți: cincantin, hangan, scorumnic, tătăresc, turcesc, etc. (v. aceste vorbe). [Inflorescența plantei a fost comparată cu o păpușă (de unde sinonimul Mold. păpușoiu), iar mătasea-i roșiatică cu colorațiunea pasării omonime].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

porumb a. cu părul suriu sau vinețiu (vorbind de vite): o păreche de boi porumbi la păr CR. [Lit. ca gușa porumbului].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ♦ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște.S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1).Lat. palumbus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele lungi și ascuțite la vârf și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ♦ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i face (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

porúmb (porúmbi), s. m.1. Porumbel (Columba palambus). – 2. Păpușoi, cucuruz (Zea mais). – 3. Varietate de scorombar (Prunus spinosa). – 4. (Adj.) Cenușiu, porumbiu. – 5. (Arg.) Lanț de aur, lanț de ceas. – Var. mold. porîmb. Mr. părumbu, purumbu. Lat. palŭmbus (Pușcariu 1359; Candrea-Dens., 1431; Tiktin, ZRPh., XL, 713; Spitzer, ZRPh., XXXIX, 108; REW 6181), cf. alb. pëljum (Philippide, II, 649), it. palombo, sp. paloma, port. pombo. Numele păpușoiului vine de la asemănarea știuletelui cu un porumbel, cf. lat. med. arundo „lance” (Silos 46), sp. carrizo. Ipoteza că ar fi vorba de un calc din bg. gălăb „porumbel”, gălăbi „porumb” (Rosetti, Influența limbii slave, 42) nu pare oportună; un împrumut cu sens opus pare mai ușor de admis. Cultura porumbului, introdusă destul de tîrziu (pe la 1680 în Munt. și pe la 1690 în Mold.; data care se citează de obicei e falsă, cf. Nicolae Costin, în 1694) a progresat repede, înlocuind cultura grîului, care era obiectul unui monopol comercial turcesc. Der. porumbă (var. mold. porîmbă), s. f. (porumbiță) a fost considerat reprezentant direct al lat. palŭmbŭla (Candrea-Dens., 1432) sau palŭmba (Candrea), ipoteză care nu este necesară; porumbac, adj. (cenușiu, murg; fluture de noapte, Sphinx euphorbiae), cf. lat. meg. palumbacius; porumbar, s. m. (crescător de porumbei; scorombar, Prunus spinosa; s.m.m hulubărie; s. n., coșar, pătul), poate direct din lat. palŭmbarium (Pușcariu 1361; Candrea-Dens., 1433; cuvîntul apare la Du Cange); porumbea, s. f. (porumbiță); porumbel, s. m. (hulub; porumbar; plantă liliacee, Muscari botryoides; păsări de hîrtie); porumbărie, s. f. (hulubărie); porumbește, adv. (ca porumbeii); porumbiște, s. f. (lan de porumb); porumbiță, s. f. (hulubiță; iubită); porumbrea (var. porumbrică), s. f. (porumbă); porumbrel, s. m. (scorombar); porumbie, s. f. (varietate de strugure). – Bg. gălăbi „porumbiță” a ajuns să însemne „porumb”, probabil prin calc din rom. (Tiktin; Mladenov, Spisanie za bălg. Akademija, XLIII, 93).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) porúmb m. (lat. pălŭmbus, porumb sălbatic, care e o formă oscică îld. cŏlŭmbus, porumb; it. palombo, sp. palomo, pg. pombo. V. hulub). Mold. sud. O pasăre domestică cu zbor foarte ușor și care trăĭește și în stare sălbatică. (Există o mulțime de felurĭ de porumbĭ: guțanĭ, califarĭ, misirliĭ, motațĭ, învîrtitorĭ și alțiĭ. Eĭ trăĭesc păreche, ca și turturelele, și-s considerațĭ ca simbolu fidelitățiĭ conjugale. În armată îs întrebuințațĭ la dus informațiunĭ la marĭ depărtărĭ. În Munt. se numește porumbĭel [!], în Mold. nord hulub, în Olt. golumb, în Ban. golîmb). Munt. (pin [!] abuz la forma coceanuluĭ, ca și bg. gŭlybĭ). Popușoĭ [!], o plantă (V. popușoĭ). – Și porîmb pe alocurea. V. guguștĭuc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) porúmb m. (d. porumb 1 pin [!] aluz. la coloarea [!] vînată a penelor luĭ). Munt. Mold. sud. Porumbrel, tîrn, un fel de prun mic și spinos (prunus spinosa).
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) porúmb, -ă adj. (d. porumb 1, pin [!] abuz. la coloare [!]). Cenușiŭ deschis, vorbind de coloarea păruluĭ boilor (rar de a cailor): ceĭ maĭ mulțĭ boĭ îs porumbĭ la păr. – Și porîmb: vre-un porîmb cu coarnele scurte (CL. 1912, 6, 607). În Mold. accentuat și pórumb. V. corb și graur.
Sursa: Dicționaru limbii românești

PORUMB, Marius (n. 1943, Grozești-Lăpușna, Basarabia), istoric de artă român. M. coresp. al Acad. (1993). Director (din 1992) al Institutului de Arheologie și Istoria Artei din Cluj-Napoca; a organizat și coordonat Muzeul de Artă Veche Românească al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Cluj. Fondator și redactor responsabil al primei reviste de artă medievală din România, „Ars Transilvaniae”. Lucrări: „Icoane din Maramureș”, „Studii de istora artei”, „Monumente istorice și de artă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului”, „Dicționar de pictură veche românească din Transilvania, sec. XIII-XVIII”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

PORÚMB (lat. palumbus) s. m., adj. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, originară din America Centrală, unde era cultivată cu 2.000 de ani î. Hr.; adus în Europa din prima expediție a lui Columb (1493), a fost cultivat mai întâi în Spania, apoi s-a extins și în alte țări. În România a fost adus în sec. 17. Are tulpini puternice, înalte până la 3 m, frunze mari, liniare, inflorescența masculă un panicul terminal, iar inflorescența femelă un spic cu axul îngroșat, la subsuoara unei frunze (Zea mays); (reg.) păpușoi, cucuruz, mălai. Este una dintre cele mai importante cereale, cultivată pe toate continentele în zone temperate și în ținuturi muntoase din zona caldă (unde s-a extins mult în timpul din urmă, îndeosebi în Africa, înlocuind meiul); vechile soiuri cultivate au fost înlocuite cu hibrizi, mult mai productivi. În România se cultivă aproape în toate regiunile, dar pe suprafețe mai mari în Bărăgan, Câmpia Banato-Crișană și Pod. Moldovei. Are utilizări multiple în alimentația omului, ca furaj pentru animale și ca materie primă în industria alcoolului, a uleiurilor etc. Boabele de p. conțin substanțe proteice, vitamine, amidon, grăsimi etc.; frunzele și tulpinile în stare verde au o valoare nutritivă ridicată, fiind folosite ca nutreț. Mătasea de p. (stilurile și stigmatele gineceelor) are utilizare în medicina umană și veterinară. Făina de p. (mălaiul) acționează ca antiinflamator, calmant, energizant, hemostatic etc., iar mămăliga preparată din ea este un aliment nutritiv. Cel mai mare producător mondial este S.U.A. (251,85 mil. t, 2000). ♦ Știuletele împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. 2. Adj. De culoare cenușie-sură.
Sursa: Dicționar enciclopedic

porúmb1 (pop.) adj. m., pl. porúmbi; f. porúmbă, pl. porúmbe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

porúmb2 (plantă, știulete, pasăre) s. m., pl. porúmbi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

porúmb3 (semănătură, lan) s. n., pl. porúmburi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

porumb m. Zool. porumbel. [Lat. PALUMBUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

porumb m. gen de graminee cu cotorul înalt și spicele mari: grăunțele-i procură un nutriment și cu frunzele-i uscate se umplu saltele (Zea mays). Porumbul, numit în Mold. păpușoiu și în Tr. cucuruz, e originar din America, de unde a fost introdus în Europa în secolul al XVI-lea: din Turcia fu adus în Muntenia pe la finele secolului XVII-lea sub Șerban Cantacuzino (1678—1688), iar în Moldova la 1716 sub Nic. Mavrocordat. Porumbul intră în alimentațiunea țăranului sub formele următoare: mămăligă, terciu, mălaiu, păsat și porumb fiert sau copt. Numeroase varietăți: cincantin, hangan, scorumnic, tătăresc, turcesc, etc. (v. aceste vorbe). [Inflorescența plantei a fost comparată cu o păpușă (de unde sinonimul Mold. păpușoiu), iar mătasea-i roșiatică cu colorațiunea pasării omonime].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

porumb a. cu părul suriu sau vinețiu (vorbind de vite): o păreche de boi porumbi la păr CR. [Lit. ca gușa porumbului].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ♦ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște.S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1).Lat. palumbus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)