POPA, Aurelian Octav (n. 1937, Amara, Basarabia, azi în Ucraina), clarinetist român. Sunet de claritate și diferențiat, perfecțiune tehnică. Repertoriu amplu, atât clasic, cât și contemporan. I-au fost dedicate numeroase compoziții românești și străine.Sursa: Dicționar enciclopedic POPA, Constantin (n. 1938, Stroești, jud. Vâlcea), medic român. Acad. (2003), prof. univ. la București. A înființat primul laborator de hemodinamică și metabolism cerebral (1974) și primul institut de boli cardiovasculare, al cărui director este de la creare (1995). Lucrări teoretice aplicative („Medicina nucleară și diagnosticul clinic”, „Metode de neurofiziologie clinică”, „Tomografia computerizată de monoemisie și de transmisie”, „Diagnosticul neurologic”).Sursa: Dicționar enciclopedic
POPA, Eugen (1919-1996, sat Julița, lud. Arad), pictor și grafician român. Peisaje („Toamna pe Valea Mureșului”, „Cheile Dobrogei”), compoziți istorice (13 Decembrie 1918) și nonfigurative („Insula verde”), tinzând către transfigurarea dinamică a realității. Ca grafician, a realizat modalități originale de figurare a spațiului.
Sursa: Dicționar enciclopedic
POPA, Grigore T. (1892-1949, n. sat Surănești, azi Emil Racoviță, jud. Vaslui), medic anatomist român. M. coresp. al Acad. (1936), prof. univ. la Iași și București. Cercetător la institutele de anatomie din Londra și Cambridge. Fondator al revistei „Însemnări ieșene” (1936). A tradus, cu unele completări originale, tratatul „Anatomie descriptivă și chirurgicală” de H. Gray. Cunoscut pe plan mondial pentru descoperirea și descrierea făcută, împreună cu Una Fielding, a sistemului porthipofizar, care au pus în evidență raporturile dintre aparatul endocrin și diencefal. Lucrări: „The mecanostructure of the pericardium”, „La pression du liquide céphalorachidian”, „Structure fonctionnelle de la dure-mère craniene”.Sursa: Dicționar enciclopedic POPA, Magdalena (n. 1941, București), balerină și coregrafă română. Studii la București și Sankt-Petersburg. Excelează prin mișcările pline de muzicalitate, eleganță și expresivitate. Cariera ei este legată timp de 22 de ani de Opera națională din București, unde este prim-balerină (majoritatea rolurilor clasice – „Lacul lebedelor”, „Giselle”, „Romeo și Julieta” etc.) și apoi directoare a baletului. Din 1982, carieră la Baletul național al Canadei, unde este principalul maestru de balet. Amplă activitate de profesor invitat.Sursa: Dicționar enciclopedic POPA, Radu (1933-1993, n. Cluj), istoric și arheolog român. Cercetător științific principal la Institutul de Arheologie „V. Pârvan” din București (1963-1993). Contribuții majore asupra epocii de formare a statelor medievale românești, în care a utilizat cercetări pluridisciplinare („Țara Mureșului în veacul al XV-lea”, „La începuturile evului mediu românesc. Țara Hațegului”).Sursa: Dicționar enciclopedic POPA, Temistocle (n. 1921, Galați), compozitor român. Instrumentist (flaut, saxofon) în orchestre de jaz, de muzică pop și teatru. Melodist remarcabil. Autor de șlagăre. A compus muzică pentru 45 de filme de lung metraj, seriale T.V., spectacole de teatru; muzică corală și muzică ușoară. („Măicuța mea”, „Lalele”, „Veronica”, „În rândul patru”, „Trecea fanfara militară”, „Să cântăm chitare mea”, „Gioconda se mărită”).Sursa: Dicționar enciclopedic
POPA, Vasko (1922-1991), poet sârb. Lirică metaforică, care exploatează filoane folclorice și utilizează mijloacele expresive ale ironiei și parodiei („Scoarța”, „Câmpia neodihnei”, „Casa din mijlocul drumului”, „Poezii”). Antologii de poezie populară („Mărul de aur”).
Sursa: Dicționar enciclopedic
POPA 1. Victor Ion P. (1895-1945, n. Bârlad), scriitor și om de teatru român. Prof. univ. la Conservatorul de Artă Dramatică din București. Regizor, pictor scenograf, animator al teatrului popular. Drame de atmosferă („Ciuta”, „Mușcata din fereastră”), comedii ilustrând triumful dragostei asupra prejudecăților („Take, Ianke și Cadîr”), piese satirice („Acord familial”). Romane inspirate din mediul rural („Velerim și Veler Doamne”) sau din viața aviatorilor („Sfârlează cu Fofează”); biografii romanțate. 2. Nicolae I.P. (1897-1982, n. Bîrlad), critic și istoric literar român. Frate cu P. (1). Prof. univ. la Iași. Studii de literatură română și comparată. Colaborator la revistele „Viața românească” și „Însemnări ieșene”. Animator al Centrului Cultural Francez din Iași.Sursa: Dicționar enciclopedic PÓPĂ, popi, s. m. 1. (Pop.) Preot. ◊ Expr. A plăti ca popă = a plăti sigur (și până la ultimul ban). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva vestea (sau buhul) ca de popă tuns = a stârni vâlvă cu o faptă neobișnuită; a se face mare zarvă în jurul cuiva sau a ceva. A-și găsi popa = a găsi pe cineva pe care nu-l poți birui, înșela, amăgi, domina; a i se înfunda cuiva. A-i fi (cuiva) popa = a domina, a tempera (pe cineva), a face (pe cineva) să se cumințească, a-i veni (cuiva) de hac; a învăța (pe cineva) minte. A călca a popă = a) (mai ales la forma negativă) a da semne de seriozitate, a inspira încredere; b) a-și da aere, ifose, a face pe grozavul. A da ortul popii = a muri. 2. Numele uneia dintre cărțile de joc, care are imprimată pe una dintre părți o imagine asemănătoare cu a unui rege; rigă, crai, rege. ◊ Popa prostul = numele unui joc de cărți, în care pierde jucătorul care rămâne cu popa (2). ◊ Expr. (A umbla cu) uite popa, nu e popa, se spune despre o persoană nehotărâtă sau care manifestă o atitudine inconsecventă, schimbându-și ușor părerile, felul de a gândi sau de a acționa. 3. Nume dat celei mai mari piese de la jocul de popice. – Din sl. popŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a pópă (pópi), s. m. – 1. Preot. – 2. Rigă, la jocurile de cărți. – 3. Popicul mare. – 4. (Trans.) Snop care desăvîrșește stogul. – 5. (Bucov.) Post. – Megl. popă. Sl. popŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 277), din mgr. πάπας, cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol. pop. – Der. popă, s. f. (înv., călugăr); popesc, adj. (sacerdotal); popește, adv. (preoțește); popi, vb. (a se face preot, a intra în biserică, a se hirotonisi); popici, s. m. (Olt., preot tînăr); popie, s. f. (preoție); popime, s. f. (preoțime); popîrțac, s. m. (popoiac; par; stîrpitură); popoiac, s. m. (preot tînăr); protopop, s. m. (protoiereu), din mgr. πρωτοπαπᾶς, în parte prin intermediul sl. protopopŭ; protopopeasă, s. f. (nevastă de protopop); protopopie, s. f. (protoierie); răspopi, vb. (a părăsi preoția), cf. sb. raspopiti; răspopă, s. m. (preot dat afară din sau care a abandonat preoția).Sursa: Dicționarul etimologic român pópă m., pl. ĭ, gen. al popiĭ saŭ al luĭ popa (lat. pŏpa, servitor care îngrijea de foc, tămîĭe, apă, vin și vase la sacrificiĭ. Fiind m., o a rămas neprefăcut în oa. De aci: vsl. popŭ, bg. rus. pol. ung. pop). Vechĭ. Azĭ fam. saŭ ĭron. Preut [!] creștinesc orĭ păgînesc: popă rusesc, catolic, turcesc. Rigă, rege la jocu de cărțĭ. A-țĭ merge vestea ca de popă tuns, a se răspîndi foarte răpede [!] vestea rea despre tine. A fugi ca de popă tuns, a evita grozav o persoană. A călca a popă, a avea aer de om serios, a inspira încredere, a da semne de sriozitate; acest băĭat nu prea calcă a popă. De azĭ în ainte [!] eŭ îs popa luĭ (saŭ eŭ ĭ-s popă), de azĭ în ainte-l învăț eŭ minte, îĭ arăt eŭ cum trebuĭe să se poarte. Uĭte popa, nu e popa, un joc de șarlatan care face să apară și să dispară popa (cartea de joc), purtare neserioasă cînd hotărăștĭ, revocĭ și ĭar hotărăștĭ un lucru. Ca fuĭoru popiĭ, de deeasupra învoĭeliĭ, fără folos. Ca popa (adică „cum prezice popa”), cu siguranță, fără îndoĭală: dacă stricĭ ceva, plăteștĭ ca popa. Triv. Drum bătut ca șezutu popiĭ, drum neted (pin [!] aluz. la izbirea popiĭ de șa, că popiĭ de țară, chear și azĭ, îs în mare parte călărețĭ). V. papă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
pópă, popi, s.m. – 1. Preot: „C-acolo-s doi popt’i uniți / Cunune pe cei fugiți” (Calendar 1980: 86). Popi uniți = preoți greco-catolici. 2. Snopul de grâu din vârful clăii (ALR 1956: 60). – Din sl. popŭ.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
pópă s. m., g.-d. art. pópii; pl. popiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
popă m. 1. preot creștin și în special ortodox; a călca a popă, a fi om de omenie; 2. Mold. post: zile de popă; 3. (în jocul de cărți) craiu; 4. fig. meșter: las’ pe mine că eu îi sunt popa de acum AL.; popa-belea, nenorocirea împelițată: bre ! asta-i Neaga, popa belea ! AL. [Slav. POPŬ (din lat. PAPA, părinte)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PÓPĂ, popi, s. m. 1. (Pop.) Preot. ◊ Expr. A plăti ca popa = a plăti sigur (și până la ultimul ban). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva vestea (sau buhul) ca de popă tuns = a stârni vâlvă cu o faptă neobișnuită; a se face mare zarvă în jurul cuiva sau a ceva. A-și găsi popa = a găsi pe cineva pe care nu-l poți birui, înșela, amăgi, domina; a i se înfunda cuiva. A-i fi (cuiva) popa = a domina, a tempera (pe cineva), a face (pe cineva) să se cumințească, a-i veni (cuiva) de hac; a învăța (pe cineva) minte. A călca a popă = a) (mai ales în construcție negativă) a da semne de seriozitate, a inspira încredere; b) a-și da aere, ifose, a face pe grozavul. A da ortul popii = a muri. 2. Numele uneia dintre cărțile de joc, care are imprimată pe una dintre părți o imagine asemănătoare cu a unui rege; rigă, crai, rege. ♦ Popa prostul = numele unui joc de cărți, în care pierde jucătorul care rămâne cu popa (2). ◊ Expr. (A umbla cu) uite popa, nu e popa, se spune despre o persoană nehotărâtă sau care manifestă o atitudine inconsecventă, schimbându-și ușor părerile, felul de a gândi sau de a acționa. 3. Nume dat celei mai mari piese de la jocul de popice. – Din sl. popŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)