Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele polonic:

POLONÍC, polonice, s. n. Lingură mare și adâncă, cu coadă lungă, folosită de obicei pentru a scoate supa sau ciorba din oală sau din castron și a o turna în farfurie. ♦ Lingură mare, adâncă și cu numeroase găuri, folosită la stână pentru a separa urda sau cașul de zer. – Din ucr. polonnyk.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



poloníc (poloníce), s. n. – Linguroi. Sl. polonikŭ „uriaș”, cf. pol. połonik, bg. polovnik „linguroi” (Cihac, II, 275; Conev 64).
Sursa: Dicționarul etimologic român

*poloníc n., pl. e (rut. polónnik, pol. polonik, polonic, rus. upolóvnik, lingură de luat spuma, upól, spumă). Nord. Lingură, cĭorbalîc, lingură de scos cĭorba din oală saŭ din castron. V. cauc, chepcea, meredeŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

poloníc s. n., pl. poloníce
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

polonic n. Mold. lingură mare de luat spumă. [Pol. POLONIK].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

POLONÍC, polonice, s. n. Lingură mare și adâncă, cu coadă lungă, cu care se servește supa sau ciorba. ♦ Lingură mare, adâncă și cu numeroase găuri, folosită la stână pentru a separa urda sau cașul de zer. – Din ucr. polonnyk.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)