POLOBÓC, poloboace, s. n. 1. (Pop.) Butoi. ♦ Epitet dat unui om gras. 2. Nivelă cu bulă de aer. [Var.: bolobóc s. n.] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a polobóc (poloboáce), s. m. – 1. Butoi, bute. – 2. Nivel de apă. – Var. (Munt.) boloboc. Bg. polobok (Conev 64), cf. rus. polubočka „jumătate de butoi” (Tiktin).Sursa: Dicționarul etimologic român
polobóc n., pl. oace (rus. polubóčka, d. polu-, jumătate, și bočka, butoĭ. V. poală, pol 1 și 3, boșcă și polomeac). Est. Butoĭ. – În vest (rar) bolobóc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
polobóc, -oace, s.n. – Butoi, bute: „Ieși, ursât, din poloboc, / C-om mere și noi la joc” (Memoria 2001: 17). – Cf. bg. polobok (Conev), cf. rus. polubočka „jumătate de butoi” (Tiktin); Din ucr. polubok (MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
polobóc (pop.) s. n., pl. poloboáceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită poloboc n. V. boloboc: de nu mi-ar deșerta poloboacele AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
POLOBÓC, poloboace, s. n. 1. (Pop.) Butoi. ♦ Epitet dat unui om gras. 2. Nivelă cu bulă de aer. [Var.: bolobóc s. n.] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)