Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele polieleu:

POLIELÉU, polieleuri, s. n. Cântare bisericească ortodoxă intercalată în slujba utreniei la anumite sărbători. [Pr.: -li-e-] – Din sl. polielei.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

polieléu, polieléie, s.n. (înv.) candelabru.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme


polieléu (polieléie), s. n. – Nume special dat psalmilor 134 și 135. – Var. polileu. Mgr. πολυέλεος „foarte milostiv”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

polieléu (polieléie), s. n. – Candelabru. Ngr. πολυέλαιος.
Sursa: Dicționarul etimologic român

polieléŭ, V. poleleŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!polieléu (-li-e-) s. n., art. polieléul; pl. polieleie/polieléuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

polieleu n. termen bisericesc: nume dat la doi psalmi (134 și 135) ce se cântă la biserică. [Gr. mod.: lit. prea milostiv].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

POLIELÉU, polieleuri, s. n. Cântare bisericească ortodoxă intercalată în slujba utreniei la anumite sărbători. [Pr.: -li-e-] – Din sl. polielei.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

POLIELÉU, polieleuri, s. n. Cântare bisericească ortodoxă intercalată în slujba utreniei la anumite sărbători. [Pr.: -li-e-] – Din sl. polielei.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

polieléu, polieléie, s.n. (înv.) candelabru.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

polieléu (polieléie), s. n. – Nume special dat psalmilor 134 și 135. – Var. polileu. Mgr. πολυέλεος „foarte milostiv”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

polieléu (polieléie), s. n. – Candelabru. Ngr. πολυέλαιος.
Sursa: Dicționarul etimologic român

polieléŭ, V. poleleŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!polieléu (-li-e-) s. n., art. polieléul; pl. polieleie/polieléuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

polieleu n. termen bisericesc: nume dat la doi psalmi (134 și 135) ce se cântă la biserică. [Gr. mod.: lit. prea milostiv].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

POLIELÉU, polieleuri, s. n. Cântare bisericească ortodoxă intercalată în slujba utreniei la anumite sărbători. [Pr.: -li-e-] – Din sl. polielei.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)