POLÉN, (rar) polenuri, s. n. (Bot.) Pulbere, de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice produse de anterele staminelor. – Din fr., lat. pollen, germ. Pollen.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a POLÉN s.n. Pulbere (galbenă) provenită din staminele plantelor cu flori, care reprezintă celulele sexuale mascule. [< fr. pollen, cf. lat. pollen – făină fină].
Sursa: Dicționar de neologisme
polén s.m. sg. (reg.) pelin.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
POLÉN s. n. pulbere (galbenă) produsă de staminele fanerogamelor, celulele reproducătoare mascule. (< fr., lat. pollen, germ. Pollen)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
polen s. n. sg. (er., eufem.) spermă.Sursa: Dicționar de argou al limbii române POLÉN (‹ germ., fr.; {s} lat. pollen „”făină, pulbere fină„) s. n. Pulbere, în general gălbuie, constituită din grăuncioare microscopice (15-200 μ), care conțin gameții masculini; sunt produse de antenele staminelor. P. căzut pe stigmatul florii germinează, formând tubul polinic, care transportă gameții până la ovul.Sursa: Dicționar enciclopedic * polén n., pl. e și urĭ (fr. pollen, d. lat. póllen, póllinis, făină foarte măruntă). Bot. Prafu fecundat al florilor, pe care-l răspîndesc maĭ mult insectele.
Sursa: Dicționaru limbii românești
polén s. n., pl. polénuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită polen n. Bot. pulberea fecundătoare a florilor.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
POLÉN, polenuri, s. n. (Bot.) Pulbere, de obicei galbenă, constituită din grăun- cioare microscopice produse de anterele staminelor. – Din fr., lat. pollen, genn. Pollen.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)