POLEÁC, -Ă, poleaci, -ce, s. m. și f., adj. (Înv. și reg.) Polonez. – Din pol. polak, ucr., rus., scr. poljak.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a poleác, -ă, poléci, -ce, adj., s.m. și f. (înv. și reg.) 1. polon, polonez, leșesc. 2. (s.f.) limba poloneză. 3. (s.m. și f.) persoană de origine polonez, polon. 4. (s.f.; în forma: polacă) dans de origine poloneză; polcă. 5. (s.m. și f.; reg.) persoană care are un defect la vorbire. 6. (s.m. și f.) persoană scoasă din evidența militară; reformat.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
poleác (poléci), s. m. – Polonez. Sl. poljakŭ, cf. sb., cr., slov., rus. poljak. Înv., modern. polon, adj. (polonez) din lat. polonus, sec. XIV, și polonez, s. m. – Der. polcă, s. f. (Mold., jachetă, pieptar), din pol. polka „poloneză”, cf. rut. poljka „haină lungă” (Tiktin); polcuță, s. f. (Mold., vestă); polecesc, adj. (înv., polon); poloșe (var. polușe), s. f. (oaie de rasă polonă). – Cf. leah.Sursa: Dicționarul etimologic român poleác, -ă s., pl. ecĭ, ece (rut. Póleak, rus. Poleák, pol. Polak). Est. Polon, Leah. V. și Rusneac.
Sursa: Dicționaru limbii românești
poleác (înv., reg.) adj. m., s. m., pl. poléci; adj. f., s. f. poleácă, pl. poléceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită POLEÁC, -Ă, poleci, -ce, s. m. și f. adj. (înv. și reg.) Polonez. [Pl. și: (m.) poleaci] – Din pol. polak, ucr., rus., sb. poljak.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) POLEÁC, -Ă, poleaci, -ce, s. m. și f., adj. (Înv. și reg.) Polonez. – Din pol. polak, ucr., rus., scr. poljak.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
poleác, -ă, poléci, -ce, adj., s.m. și f. (înv. și reg.) 1. polon, polonez, leșesc. 2. (s.f.) limba poloneză. 3. (s.m. și f.) persoană de origine polonez, polon. 4. (s.f.; în forma: polacă) dans de origine poloneză; polcă. 5. (s.m. și f.; reg.) persoană care are un defect la vorbire. 6. (s.m. și f.) persoană scoasă din evidența militară; reformat.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
poleác (poléci), s. m. – Polonez. Sl. poljakŭ, cf. sb., cr., slov., rus. poljak. Înv., modern. polon, adj. (polonez) din lat. polonus, sec. XIV, și polonez, s. m. – Der. polcă, s. f. (Mold., jachetă, pieptar), din pol. polka „poloneză”, cf. rut. poljka „haină lungă” (Tiktin); polcuță, s. f. (Mold., vestă); polecesc, adj. (înv., polon); poloșe (var. polușe), s. f. (oaie de rasă polonă). – Cf. leah.Sursa: Dicționarul etimologic român poleác, -ă s., pl. ecĭ, ece (rut. Póleak, rus. Poleák, pol. Polak). Est. Polon, Leah. V. și Rusneac.
Sursa: Dicționaru limbii românești
poleác (înv., reg.) adj. m., s. m., pl. poléci; adj. f., s. f. poleácă, pl. poléceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită POLEÁC, -Ă, poleci, -ce, s. m. și f. adj. (înv. și reg.) Polonez. [Pl. și: (m.) poleaci] – Din pol. polak, ucr., rus., sb. poljak.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)