Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele polaritate:

POLARITÁTE s. f. 1. Proprietate a unui sistem fizic de a avea, în două puncte ale sale, caracteristici de aceeași natură, dar opuse una celeilalte. 2. Proprietate a unui organism vegetal sau a unei părți din el de a forma două puncte de creștere cu proprietăți diferite. 3. (Fil.) Specie a contradicției constând în relația dintre doi termeni care prezintă cel mai mare grad de opoziție posibil și totodată se presupun reciproc, ca polii unui magnet. – Din fr. polarité.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



POLARITÁTE s.f. 1. Proprietate a unui corp sau a unei părți dintr-un corp de a avea în două puncte ale sale sarcini electrice sau magnetice de nume diferite. ♦ (Fil.) Formă a contradicției în care laturile contrare se exclud și totodată se condiționează reciproc. 2. (Biol.) Calitate a unui organism vegetal sau animal de a prezenta două extremități cu înfățișare și funcțiuni diferite. [Cf. fr. polarité].
Sursa: Dicționar de neologisme

POLARITÁTE s. f. 1. proprietate a unui corp, a unei părți dintr-un corp de a avea în două puncte ale sale sarcini electrice sau magnetice de nume diferite. 2. (fil.) formă a contradicției în care laturile contrare se exclud și totodată se condiționează reciproc. ◊ puncte care definesc relația dintre doi termeni de opoziție, dar care se presupun reciproc. 3. (biol.) calitate a unui organism de a prezenta două extremități cu înfățișare și funcții diferite. (< fr. polarité)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

* polaritáte f. (d. polar). Fiz. Proprietatea aculuĭ magnetic de a se îndrepta spre polĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

polaritáte s. f., g.-d. art. polaritắții
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

polaritate f. Fiz. proprietatea acului magnetizat de a se dirija către un punct fix al orizontului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

POLARITÁTE s. f. 1. Proprietate a unui sistem fizic de a avea, în două puncte ale sale, caracteristici de aceeași natură, dar opuse una celeilalte. 2. Proprietate a unui organism vegetal sau a unei părți din el de a forma două puncte de creștere cu proprietăți diferite. 3. (Fil.) Specie a contradicției constând în relația dintre doitermeni care prezintă cel mai mare grad de opoziție posibil și totodată se presupun reciproc, ca polii unui magnet. – Din fr. polarité.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)