PODÚȚ2, poduțuri, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uț.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PODÚȚ1, poduți, s. m. (Iht.) Scobar. – Din magh. paduc.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
podúț (podúți), s. m. – Pește de rîu (Chondrostoma nasus). Mag. paduc (Gáldi, Dict., 152; cf. Cihac, II, 271).Sursa: Dicționarul etimologic român podúț m. (ung. paduc [citit poduț] d. rus. podúst, pol. podusta). Trans. Scobaĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
podúț, -uri, s.n. – Podeț. – Din pod (< sl. podǔ) + -uț.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
podúț1 (pește) s. m., pl. podúțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită podúț2 (podeț) (rar) s. n., pl. podúțuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
poduț m. Buc. scobar. [Ung. PADUC, citește poduț (din rus. PODUSTŬ)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PODUȚ1, poduți, s. m. (Iht.) Scobar. – Din magh. paduc.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PODUȚ2, poduțuri, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uț.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PODÚȚ2, poduțuri, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uț.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PODÚȚ1, poduți, s. m. (Iht.) Scobar. – Din magh. paduc.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a podúț (podúți), s. m. – Pește de rîu (Chondrostoma nasus). Mag. paduc (Gáldi, Dict., 152; cf. Cihac, II, 271).Sursa: Dicționarul etimologic român podúț m. (ung. paduc [citit poduț] d. rus. podúst, pol. podusta). Trans. Scobaĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
podúț, -uri, s.n. – Podeț. – Din pod (< sl. podǔ) + -uț.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
podúț1 (pește) s. m., pl. podúțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită podúț2 (podeț) (rar) s. n., pl. podúțuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită poduț m. Buc. scobar. [Ung. PADUC, citește poduț (din rus. PODUSTŬ)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PODUȚ1, poduți, s. m. (Iht.) Scobar. – Din magh. paduc.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PODUȚ2, poduțuri, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uț.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)