POANSÓN, poansoane, s. n. 1. Unealtă alcătuită dintr-o tijă de oțel sau de alt metal dur, de formă conică, triunghiulară etc., cu vârful gravat în relief, care servește la perforarea sau la marcarea prin presare a unor obiecte de metal, la confecționarea unor matrițe, la baterea medaliilor etc. ♦ Instrument ascuțit din oțel, folosit în tehnica gravurii. 2. Piesă a unei matrițe, cu un contur cu muchii tăietoare sau cu o suprafață de lucru plană sau profilată, care servește la decupare, detașare, imprimare etc. prin deformare plastică. 3. Unealtă cilindrică de os, cu vârful ascuțit, cu care se perforează pânza și se dă formă rotundă unor puncte de broderie cu găuri. [Pl. și poansonuri] – Din fr. poinçon.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a POANSÓN s.n. 1. Unealtă de oțel cu vârful gravat, folosită pentru marcat, ștanțat etc. 2. Unealtă cilindrică de os ascuțită la vârf, cu care se dă formă rotundă unor puncte de broderie cu găuri. [Pron. poan-, pl. -oane, -onuri. / < fr. poinçon].
Sursa: Dicționar de neologisme
POANSÓN s. n. 1. matriță pentru decupare, îndoire, ambutisare etc. prin deformare plastică. ◊ bucată de oțel pe care se gravează literele în relief și cu care se bat matrițele pentru caractere tipografice. 2. unealtă de oțel cu vârful gravat, pentru marcat, ștanțat etc. 3. unealtă cilindrică de os ascuțită la vârf, cu care se dă formă rotundă unor puncte de broderie cu găuri. (< fr. poinșon)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
poansón (poan-) s. n., pl. poansoáneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită POANSÓN, poansoane, s. n. 1. Unealtă construită dintr-o tijă de oțel sau de alt metal dur, de formă conică, triunghiulară etc., cu vârful gravat în relief, care servește la perforarea sau la marcarea prin presare a unor obiecte de metal, la confecționarea unor matrițe, la baterea medaliilor etc. ♦ Instrument ascuțit din oțel, folosit în tehnica gravurii, 2. Piesă a unei matrițe, cu un contur cu muchii tăietoare sau cu o suprafață de lucru plană sau profilată, care servește la decupare, detașare, imprimare etc. prin deformare plastică. 3. Unealtă cilindrică de os, cu vârful ascuțit, cu care se perforează pânza și se dă formă rotundă unor puncte de broderie cu găuri. [Pl. și: poansonuri] – Din fr. poinçon.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) POANSÓN, poansoane, s. n. 1. Unealtă alcătuită dintr-o tijă de oțel sau de alt metal dur, de formă conică, triunghiulară etc., cu vârful gravat în relief, care servește la perforarea sau la marcarea prin presare a unor obiecte de metal, la confecționarea unor matrițe, la baterea medaliilor etc. ♦ Instrument ascuțit din oțel, folosit în tehnica gravurii. 2. Piesă a unei matrițe, cu un contur cu muchii tăietoare sau cu o suprafață de lucru plană sau profilată, care servește la decupare, detașare, imprimare etc. prin deformare plastică. 3. Unealtă cilindrică de os, cu vârful ascuțit, cu care se perforează pânza și se dă formă rotundă unor puncte de broderie cu găuri. [Pl. și poansonuri] – Din fr. poinçon.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a POANSÓN s.n. 1. Unealtă de oțel cu vârful gravat, folosită pentru marcat, ștanțat etc. 2. Unealtă cilindrică de os ascuțită la vârf, cu care se dă formă rotundă unor puncte de broderie cu găuri. [Pron. poan-, pl. -oane, -onuri. / < fr. poinçon].
Sursa: Dicționar de neologisme
POANSÓN s. n. 1. matriță pentru decupare, îndoire, ambutisare etc. prin deformare plastică. ◊ bucată de oțel pe care se gravează literele în relief și cu care se bat matrițele pentru caractere tipografice. 2. unealtă de oțel cu vârful gravat, pentru marcat, ștanțat etc. 3. unealtă cilindrică de os ascuțită la vârf, cu care se dă formă rotundă unor puncte de broderie cu găuri. (< fr. poinșon)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
poansón (poan-) s. n., pl. poansoáneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită POANSÓN, poansoane, s. n. 1. Unealtă construită dintr-o tijă de oțel sau de alt metal dur, de formă conică, triunghiulară etc., cu vârful gravat în relief, care servește la perforarea sau la marcarea prin presare a unor obiecte de metal, la confecționarea unor matrițe, la baterea medaliilor etc. ♦ Instrument ascuțit din oțel, folosit în tehnica gravurii, 2. Piesă a unei matrițe, cu un contur cu muchii tăietoare sau cu o suprafață de lucru plană sau profilată, care servește la decupare, detașare, imprimare etc. prin deformare plastică. 3. Unealtă cilindrică de os, cu vârful ascuțit, cu care se perforează pânza și se dă formă rotundă unor puncte de broderie cu găuri. [Pl. și: poansonuri] – Din fr. poinçon.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)