Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele plumb:

PLUMB, (1) s. n., (2) plumbi, s. m., (3, 4) plumburi, s. n. 1. S. n. Element chimic metalic, moale și greu, maleabil, de culoare cenușie-albăstruie, lucios în momentul obținerii sau când este așchiat sau pilit proaspăt, rău conducător de căldură și de electricitate, folosit la fabricarea țevilor de canalizare și a tablelor pentru căptușirea unor aparate în industria chimică, la confecționarea plăcilor de acumulatoare etc. ◊ Loc. adv. Ca plumbul = greu. ◊ Apă de plumb = soluție bazică de acetat de plumb, cu gust dulce, întrebuințată în medicină, în industria textilă etc. 2. S. m. Glonț, proiectil. 3. S. n. Disc mic de plumb (1), cu care se sigilează colete, vagoane, saci etc.; pecete de plumb. ♦ Greutate de diferite forme, folosită ca lest. 4. S. n. (Reg.) Creion. ♦ (Reg.; și în sintagma plumb de placă) Condei special cu care se scria pe tăblițele de ardezie. – Lat. plumbum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



plumb (plumburi), s. n.1. Metal lucios, cenușiu albastru. – 2. Fir de plumb (1), dreptar; disc de plumb, bici cu plumb etc. – 3. Muniție, glonț. – 4. Sigiliu, pecete. – 5. (Mold.) Creion, unealtă de scris pe tăbliță. – Mr. pl’umbu „glonț”. Lat. plumbum (Pușcariu 1343; Candrea-Dens., 1418; REW 6615), cf. alb. pljump (Philippide, II, 651), it. piombo, prov. plom, fr. plomb, sp. plomo, port. chumbo.Der. plumbos, adj. (greu); plumbar, s. m. (lucrător în plumb, fîntînar, puțar); plumburiu, adj. (cenușiu); plumbui, vb. (a acoperi cu plumb; a sigila cu plumb; a plomba o măsea); plumbuitor, s. m. (sigilator); plomba, vb. (a astupa o carie dentară), din fr. plomber.
Sursa: Dicționarul etimologic român

PLUMB (lat. plumbum) s. n., s. m. 1. S. n. Element chimic (Pb.; nr. at. 82, m. at. 207,2, m. sp. 11,3, p. t. 324,4ºC, p. f. 1.740ºC). Metal moale, cenușiu-albăstrui, lucios în tăietură proaspătă; în aer luciul dispare repede. Se găsește în natură, în special sub formă de sulfură (galenă). În combinații funcționează în stările de valență 2 și 4. Se obține prin prăjirea galenei și reducerea cu cărbune a oxidului format. P. și compușii săi sunt toxici și pot provoca intoxicații profesionale. Utilizarea benzinei aditivate cu p. a contribuit masiv la poluarea mediului; în prezent se preconizează scoaterea din uz a acestui tip de combustibil. Este întrebuințat la fabricarea țevilor de canalizare, a plăcilor de acumulatoare, a tablelor pentru căptușirea pereților unor aparate din industria chimică pentru protecția împotriva radiațiilor, la fabricarea unor aliaje etc. Este cunoscut și folosit din Antichitate. ◊ Apă de p. v. apă. 2. S. m. Glonț. 3. S. n. Disc mic de p. (1), rotund, cu care se sigilează colete, vagoane etc.; pecete de plumb. 4. S. n. Greutate de diferite forme folosită pentru lestarea firului de pescuit, în scopul imersiunii rapide a cârligului și menținerii lui la un anumit nivel. 5. S. n. (Înv.) Creion.
Sursa: Dicționar enciclopedic

plumb n., pl. urĭ (lat. plŭmbum, it. plombo, pv. vfr. plom, nfr. plomb, sp. plomo, pg. chumbo). Un metal cenușiŭ albăstriŭ foarte moale și greŭ. Creĭon, plaĭvaz (Mold.). Mică peceată [!] de plumb care se pune la vamă și la căile ferate la cutiĭ, lăzĭ și vagoane ca să se constate dacă a umblat cineva la ele orĭ nu. S. m. Glonț: vîjîĭe plumbiĭ. Fig. Greŭ ca plumbu, foarte greŭ. Somn de plumb, somn adînc. – Plumbu e bi- și tetravalent. Are o greutate atomică de 207, o densitate de 11,37, se topește la 325 și se destilează [!] la 1700. Poate fi zgîriat cu unghia, lasă urme pe hîrtie și e cel maĭ puțin tenace dintre metalele uzuale. Se găsește în stare nativă în Mexic, ĭar aiurea (Saxonia, Anglia, Francia) în stare de sulfură (galenă). De multe orĭ se găsește aliat cu argintu (plumb argentifer). Se întrebuințează la facerea alicelor, a țevilor de apă, a literelor de tipar (care aŭ 80% plumb și 20% stibiŭ), a aciduluĭ sulfuric și la altele. Aliat cu staniu, se întrebuințează la făcut lingurĭ și furculițe. Sările de plumb introduse în corp cauzează intoxicarea numită saturnizm.
Sursa: Dicționaru limbii românești

plumb1 (glonț, greutate) s. m., pl. plumbi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

plumb2 (element chimic) s. n.; simb. Pb
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

plumb3 (pecete, condei) (înv., reg.) s. n., pl. plúmburi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

plumb n. 1. metal de coloare albăstrie, foarte moale și greoiu, servind la facerea gloanțelor și a tuburilor pentru apă; 2. Mold. creion; 3. mică pecete de plumb ce se pune la vamă pachetelor și lăzilor de mărfuri ce au fost vizitate; 4. gloanțe: cât praf și plumb mai avem ? AL.; 5. fig foarte greu: un somn de plumb. [Lat. PLUMBUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PLUMB, (1) s. n., (2) plumbi, s. m., (3, 4) plumburi, s. n. 1. S. n. Element chimic metalic, moale și greu, maleabil, de culoare cenușie-albăstruie, lucios în momentul obținerii sau când este așchiat sau pilit proaspăt, rău conducător de căldură și de electricitate, folosit la fabricarea țevilor de canalizare și a tablelor pentru căptușirea unor aparate în industria chimică, la confecționarea plăcilor de acumulatoare etc. ◊ Loc. adv. Ca plumbul = greu. ◊ Apă de plumb = soluție bazică de acetat de plumb, cu gust dulce, folosită în medicină, în industria textilă etc. 2. S. m. Glonț,proiectil. 3. S. n. (înv. și reg.) Disc mic de plumb (1) cu care se sigilează colete, vagoane, saci etc.; pecete de plumb. ♦ Greutate de diferite forme, folosită ca lest. 4. S. n. (Reg.) Creion. ♦ (Reg.; și în sintagma plumb de placă) Condei special cu care se scria pe tăblițele de ardezie. – Lat. plumbum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PLUMB, (1) s. n., (2) plumbi, s. m., (3, 4) plumburi, s. n. 1. S. n. Element chimic metalic, moale și greu, maleabil, de culoare cenușie-albăstruie, lucios în momentul obținerii sau când este așchiat sau pilit proaspăt, rău conducător de căldură și de electricitate, folosit la fabricarea țevilor de canalizare și a tablelor pentru căptușirea unor aparate în industria chimică, la confecționarea plăcilor de acumulatoare etc. ◊ Loc. adv. Ca plumbul = greu. ◊ Apă de plumb = soluție bazică de acetat de plumb, cu gust dulce, întrebuințată în medicină, în industria textilă etc. 2. S. m. Glonț, proiectil. 3. S. n. Disc mic de plumb (1), cu care se sigilează colete, vagoane, saci etc.; pecete de plumb. ♦ Greutate de diferite forme, folosită ca lest. 4. S. n. (Reg.) Creion. ♦ (Reg.; și în sintagma plumb de placă) Condei special cu care se scria pe tăblițele de ardezie. – Lat. plumbum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

plumb (plumburi), s. n.1. Metal lucios, cenușiu albastru. – 2. Fir de plumb (1), dreptar; disc de plumb, bici cu plumb etc. – 3. Muniție, glonț. – 4. Sigiliu, pecete. – 5. (Mold.) Creion, unealtă de scris pe tăbliță. – Mr. pl’umbu „glonț”. Lat. plumbum (Pușcariu 1343; Candrea-Dens., 1418; REW 6615), cf. alb. pljump (Philippide, II, 651), it. piombo, prov. plom, fr. plomb, sp. plomo, port. chumbo.Der. plumbos, adj. (greu); plumbar, s. m. (lucrător în plumb, fîntînar, puțar); plumburiu, adj. (cenușiu); plumbui, vb. (a acoperi cu plumb; a sigila cu plumb; a plomba o măsea); plumbuitor, s. m. (sigilator); plomba, vb. (a astupa o carie dentară), din fr. plomber.
Sursa: Dicționarul etimologic român

PLUMB (lat. plumbum) s. n., s. m. 1. S. n. Element chimic (Pb.; nr. at. 82, m. at. 207,2, m. sp. 11,3, p. t. 324,4ºC, p. f. 1.740ºC). Metal moale, cenușiu-albăstrui, lucios în tăietură proaspătă; în aer luciul dispare repede. Se găsește în natură, în special sub formă de sulfură (galenă). În combinații funcționează în stările de valență 2 și 4. Se obține prin prăjirea galenei și reducerea cu cărbune a oxidului format. P. și compușii săi sunt toxici și pot provoca intoxicații profesionale. Utilizarea benzinei aditivate cu p. a contribuit masiv la poluarea mediului; în prezent se preconizează scoaterea din uz a acestui tip de combustibil. Este întrebuințat la fabricarea țevilor de canalizare, a plăcilor de acumulatoare, a tablelor pentru căptușirea pereților unor aparate din industria chimică pentru protecția împotriva radiațiilor, la fabricarea unor aliaje etc. Este cunoscut și folosit din Antichitate. ◊ Apă de p. v. apă. 2. S. m. Glonț. 3. S. n. Disc mic de p. (1), rotund, cu care se sigilează colete, vagoane etc.; pecete de plumb. 4. S. n. Greutate de diferite forme folosită pentru lestarea firului de pescuit, în scopul imersiunii rapide a cârligului și menținerii lui la un anumit nivel. 5. S. n. (Înv.) Creion.
Sursa: Dicționar enciclopedic

plumb n., pl. urĭ (lat. plŭmbum, it. plombo, pv. vfr. plom, nfr. plomb, sp. plomo, pg. chumbo). Un metal cenușiŭ albăstriŭ foarte moale și greŭ. Creĭon, plaĭvaz (Mold.). Mică peceată [!] de plumb care se pune la vamă și la căile ferate la cutiĭ, lăzĭ și vagoane ca să se constate dacă a umblat cineva la ele orĭ nu. S. m. Glonț: vîjîĭe plumbiĭ. Fig. Greŭ ca plumbu, foarte greŭ. Somn de plumb, somn adînc. – Plumbu e bi- și tetravalent. Are o greutate atomică de 207, o densitate de 11,37, se topește la 325 și se destilează [!] la 1700. Poate fi zgîriat cu unghia, lasă urme pe hîrtie și e cel maĭ puțin tenace dintre metalele uzuale. Se găsește în stare nativă în Mexic, ĭar aiurea (Saxonia, Anglia, Francia) în stare de sulfură (galenă). De multe orĭ se găsește aliat cu argintu (plumb argentifer). Se întrebuințează la facerea alicelor, a țevilor de apă, a literelor de tipar (care aŭ 80% plumb și 20% stibiŭ), a aciduluĭ sulfuric și la altele. Aliat cu staniu, se întrebuințează la făcut lingurĭ și furculițe. Sările de plumb introduse în corp cauzează intoxicarea numită saturnizm.
Sursa: Dicționaru limbii românești

plumb1 (glonț, greutate) s. m., pl. plumbi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

plumb2 (element chimic) s. n.; simb. Pb
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

plumb3 (pecete, condei) (înv., reg.) s. n., pl. plúmburi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

plumb n. 1. metal de coloare albăstrie, foarte moale și greoiu, servind la facerea gloanțelor și a tuburilor pentru apă; 2. Mold. creion; 3. mică pecete de plumb ce se pune la vamă pachetelor și lăzilor de mărfuri ce au fost vizitate; 4. gloanțe: cât praf și plumb mai avem ? AL.; 5. fig foarte greu: un somn de plumb. [Lat. PLUMBUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PLUMB, (1) s. n., (2) plumbi, s. m., (3, 4) plumburi, s. n. 1. S. n. Element chimic metalic, moale și greu, maleabil, de culoare cenușie-albăstruie, lucios în momentul obținerii sau când este așchiat sau pilit proaspăt, rău conducător de căldură și de electricitate, folosit la fabricarea țevilor de canalizare și a tablelor pentru căptușirea unor aparate în industria chimică, la confecționarea plăcilor de acumulatoare etc. ◊ Loc. adv. Ca plumbul = greu. ◊ Apă de plumb = soluție bazică de acetat de plumb, cu gust dulce, folosită în medicină, în industria textilă etc. 2. S. m. Glonț,proiectil. 3. S. n. (înv. și reg.) Disc mic de plumb (1) cu care se sigilează colete, vagoane, saci etc.; pecete de plumb. ♦ Greutate de diferite forme, folosită ca lest. 4. S. n. (Reg.) Creion. ♦ (Reg.; și în sintagma plumb de placă) Condei special cu care se scria pe tăblițele de ardezie. – Lat. plumbum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)