PLOSCÁR, ploscari, s. m. 1. Persoană care lucrează sau vinde ploști. 2. (În orânduirea feudală a țărilor române) Ajutor de paharnic; cupar. 3. (Reg.) Vornicel. 4. Fig. Palavragiu, flecar; ploscaș. – Ploscă + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ploscár, ploscári, s.m. (reg.) 1. par cu care se cară grămezi de fân (de otavă) pentru a face o căpiță sau o claie; ploscan. 2. cârlig la samar, de care se atârnă greutățile. 3. palavragiu.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
ploscár și -áș m. (d. ploscă). Acela care merge cu plosca de rachiŭ din casă´n casă și invită la nuntă cinstindu-ĭ pe invitațĭ cu rachiu din ploscă. Fig. Mare palavragiŭ. – Fem. -ăreásă, pl. ese.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ploscár s. m., pl. ploscáriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită PLOSCÁR, ploscari, s. m. 1. Persoană care lucrează sau vinde ploști. 2. (în Evul Mediu, în Țările Române) Ajutor de paharnic; cupar. 3. (Reg.) Voicel. 4. Fig. Palavragiu, flecar; ploscaș. – Ploscă + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)