PLEȘÚV, -Ă, pleșuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Chel. 2. (Despre soluri, munți etc.) Lipsit de vegetație, fără arbori; (despre ogoare) fără semănături; p. ext. uscat, sterp, arid. ♦ (Despre arbori) Fără frunze, desfrunzit. [Var.: (reg.) pleșúg, -ă adj.] – Din bg. pleșiv.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a pleșúv adj. m., pl. pleșúvi; f. pleșúvă, pl. pleșúveSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
pleșuv a. 1. chel; 2. fig. gol, neacoperit: munții pleșuvi. [Slav. PLĬEȘĬVŬ]. ║ m. Zool. 1. vultur cu capul mohorît, se nutrește cu mortăciuni (Vultur fulvus); 2. (răpitor de miei), vultur care răpește nu numai miei, ci și copii (Gypaetos barbatus): el se numia în vechime zagan, azi în Mold. (Buc.) ceahlău și în Tr. sorliță.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PLEȘÚV, -Ă, pleșuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Chel. 2. (Despre soluri, munți etc.) Lipsit de vegetație, fară arbori; (despre ogoare) fară semănături; p. ext. uscat, sterp, arid. ♦ (Despre arbori) Fără frunze, desfrunzit. [Var.: (reg.) pleșúg, -ă adj.] – Din bg. pleșiv.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)