PLAZ, plazuri, s. n. Piesă de sprijin așezată în dosul cormanei, pe care se târăște plugul în timpul aratului, asigurându-i stabilitatea; talpă. – Din bg., scr. plaz.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a pláz (plázuri), s. n. – 1. Talpa plugului. – 2. Baza războiului de țesut. – Megl. plaz. Sb., slov., ceh. plaz (Cihac, II, 261; Cancel 21), cf. plasă, zăplaz. Trebuie să fie cuvînt identic cu plaz, s. n. (anunț, aviz), probabil fiindcă se fixa în trecut într-un grilaj; cf. împăra. – Der. plăzui, vb. (înv., a anunța, a publica); plăzuitură, s. f. (înv., indicație, revelație, publicație).Sursa: Dicționarul etimologic român
1) plaz n., pl. urĭ. Vechĭ. Anunțare, revelațiune.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) plaz n., pl. urĭ (sîrb. rut. plaz, suprafață netedă a unuĭ lucru, d. vsl. plazivŭ, alunecos; bg. plŭzica, plaz. V. za-plaz. Partea cea maĭ de jos a brăzdaruluĭ, (numită și taban), pe care alunecă saŭ se tîrăște plugu la arat (V. cormană saŭ cucură). Pl. Lemnele cele groase care formează patu războĭuluĭ de țesut. – Și plas (Olt.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
plaz, -uri, s.n. – (la plugurile de lemn) Talpa plugului, ce se îmbucă cu brâzdaru (Țiplea 1906; ALR 1956: 22): „Mni s’o rupt plazu și bârsa” (Țiplea 1906: 493). – Din bg., srb. plaz.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
plaz s. n., pl. plázuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită plaz n. 1. partea pe care se târăște plugul când brăzdează pământul; 2. pl. lemnele cele groase ce alcătuesc patul răsboiului de țesut. [Bulg. PLAZ, brăzdarul plugului].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PLAZ, plazuri, s. n. Piesă de sprijin așezată în dosul cormanei, pe care se târăște plugul în timpul aratului, asigurându-i stabilitatea; talpă. – Din bg., sb. plaz.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)