PLÁUR, plauri, s. m. Vegetație acvatică compactă, constituită dintr-o acumulare de rădăcini, rizomi de stuf și diverse elemente organice și minerale, care formează insule plutitoare la suprafața apei; plav. [Pr.: pla-ur] – Cf. plav.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a pláur s. m. – Insuliță mișcătoare formată în mlaștini cu ierburi putrezite. Probabil din lat. pabulum „furaj, pășune”, ct. it. pabbio „plante”; se poate presupune o formă intermediară *plabulum, cu l propagat sau expresiv, cf. flacără; se poate explica și printr-o încrucișare cu plavie, v. aici. Scriban îl explică prin plavie, dar explicația asta pare insuficientă.Sursa: Dicționarul etimologic român
pláur n. (rudă cu plavie). Dun. Pămînt plutitor format în bălțĭ din stuf putrezit (pe el cresc pădurĭ de stuf). V. cocĭoc, coșcovă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
pláur s. m., pl. pláuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită plàur n. vegetațiune luxuriantă în Delta Dunării. [Singular (refăcut după plural) din plau, de aceeaș origină cu plavie].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PLÁUR, plauri, s. m. Formațiune vegetală acvatică, compactă, în care predomină stuful, care plutește la suprafața apei; plav, plavie. [Pr.: pla-ur] – Cf. plav.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)