PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PLATINÁ vb. I. tr. 1. A acoperi cu un strat subțire de platină (un obiect metalic). 2. A decolora părul de pe cap prin mijloace chimice. [< fr. platiner].
Sursa: Dicționar de neologisme
PLATINÁ vb. tr. 1. a acoperi cu un strat subțire de platină. 2. a decolora părul de pe cap prin mijloace chimice. (< fr. platiner)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PLÁTINĂ, (2, 3) platine, s. f. 1. Metal prețios de culoare albă-cenușie, dur, lucios, inoxidabil, foarte maleabil și ductil, foarte rezistent la căldură și la acțiunea acizilor, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, în tehnica dentară etc. ♦ Negru de platină = platină (1) sub formă de pulbere, folosită în industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de mașini care altădată se fabricau din platină (1) sau care au luciul acestui metal. 3. Laminat semifabricat plat, cu secțiune dreptunghiulară, cu dimensiuni mici, care se folosește ca materie primă la laminarea tablei subțiri. – Din fr. platine.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PLÁTINĂ s.f. 1. Metal prețios, alb-argintiu, dur, foarte greu, ductil și inoxidabil. 2. Nume dat unor piese de formă plană care intră în construcția anumitor aparate. [< fr. platine, cf. sp. platina].
Sursa: Dicționar de neologisme
PLÁTINĂ s. f. 1. metal prețios alb-argintiu, dur, foarte greu, ductil și inoxidabil. 2. (pl.) dispozitiv prevăzut cu contacte electrice care comandă aprinderea în motoarele cu explozie. 3. piesă plană care intră în construcția anumitor aparate. (< fr. platine)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
PLÁTINĂ (‹ fr.) s. f. I. Element chimic (Pt; nr. at. 78, m. at. 195,09, m. sp. 21,45, p. t. 1.774ºC, p. f. c. 3.800ºC); metal prețios, alb-cenușiu, lucios, dur, foarte maleabil și ductil. Se găsește în natură în stare nativă, aliat în special cu celelalte metale platinice. Este inoxidabil și foarte rezistent la acțiunea acizilor. Se întrebuințează la fabricarea unor aparate de laborator, instrumente de precizie, a bijuteriilor, în tehnica dentară, drept catalizator etc. Este cunoscut din sec. 16. În stare pură a fost obținut, în 1803, de W.M. Wollaston. ◊ Negru de p. = pulbere de p. folosită în industrie. II. 1. (La pl.) Piese de contact (ploturi) în formă de pastile solidarizate cu ciocănelul și respectiv contraciocănelul ruptorului de la echipamentul de aprindere al unui motor cu electroaprindere. 2. (FIZ.) Piesă în formă plană, fabricată din (sau aliaj de) platină, care intră în construcția unor aparate (ex. microscopul) și pe care se așază obiectele studiate.Sursa: Dicționar enciclopedic *platínă f., pl. e, ĭ (fr. platine, d. sp. platina, mineral de platină, și platino, platină, d. plata, argint: it. plátino, ngr. plátina). Un fel de metal alb cenușiŭ, cel maĭ greŭ și maĭ inalterabil din toate. – Și plátină (după ngr.). – Platina, care se află aliată cu alte metale (iridiŭ, paladiŭ) în nisipurile produse pin [!] dezagregarea rocelor [!] vechĭ, e moale, dúctilă, maleabilă și foarte tenace (densitatea 21, 4; greutatea atomică 194, 3). Se topește la 1775 și absoarbe oxigenu, ca și argintu. Nu se oxidează la nicĭ o temperatură și rezistă acțiuniĭ multor acide. De aceĭa, fiind-că se topește și se alterează așa de greŭ, se întrebuințează la făcut vase în care se pot efectua reacțiunĭ la o temperatură înaltă saŭ cu niște anumite acide, precum și la construirea multor aparate de preciziune. A fost descoperită la 1735 în nisipurile aurifere ale unuĭ rîŭ din America de Sud.
Sursa: Dicționaru limbii românești
plátină1 (element chimic) s. f., g.-d. art. plátinei; simb. PtSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită plátină2 (piesă de mașină, laminat) s. f., g.-d. art. plátinei; pl. plátineSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită platină f. metal prețios de un alb cenușiu, întrebuințat la fabricarea vaselor de laboratorii.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PLÁTINĂ, (2, 3) platine, s. f. 1. Metal prețios de culoare albă-cenușie, dur, lucios, inoxidabil, foarte maleabil și ductil, foarte rezistent la căldură și la acțiunea acizilor, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, în tehnica dentară etc. ♦ Negru de platină = platină (1) sub formă de pulbere, folosită în industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de mașini care altădată se fabricau din platină (1) sau care au luciul acestui metal.Laminat semifabricat plat, cu secțiune dreptunghiulară, cu dimensiuni mici, care se folosește ca materie primă la laminarea tablei subțiri. – Din fr. platine.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)