PIUÍ, pers. 3 píuie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre puii păsărilor) A scoate piuituri; a piscui. ♦ (Mai ales despre un corp care străbate aerul cu viteză) A șuiera, a țiui. [Pr.: pi-u-] – Din piu.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
piui, piui v. i. (intl.) a mărturisi.Sursa: Dicționar de argou al limbii române píuĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. ca și chiuĭ). Munt. Piscuĭ, fac piŭ-piŭ, vorbind de puiĭ de păsărĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
piuí (a ~) (pi-u-) vb., ind. prez. 3 píuie, imperf. 3 sg. piuiá; conj. prez. 3 să píuieSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită piuì v. 1. a striga, vorbind de pui de păsări; 2. a da un sunet ascuțit. [Onomatopee: piu piu !].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PIUÍ, pers. 3 piuie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre puii păsărilor) A scoate piuituri; a piscui. ♦ (Mai ales despre un corp care străbate aerul cu viteză) A șuiera, a țiui. [Pr.: pi-u-] – Din piu.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 