Am găsit 11 definiții pentru cuvantul/cuvintele pită:

PÍTĂ, pite, s. f. (Reg.) 1. Pâine. ◊ Compus: pita-vacii = ciupercă comestibilă, cu pălăria roșcată-cenușie, cu carne albă, care devine albastră în contact cu aerul (Boletus bovinus). 2. Fig. Hrană necesară pentru trai; mijloace de existență; p. ext. slujbă, funcție, post. – Din bg. pita.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



pítă (píte), s. f. – Pîine; slujbă. – Mr., megl. pită. Mgr. πίτα cf. tc. pite (Miklosich, Et. Wb., 248a; Loebel 77; Lokotsch 1654), alb. pitë (Meyer, Alb. St., IV, 97), bg. pita (Conev 86), sb. pita (Vasmer, Gr., 117), iud. sp. pita, calabr. pitta „pîine” (REW 6546; Rohlfs, EWUG, 1714), mag. pita.Der. pitan (var. chitan), s. m. (Mold., pîine de casă; înv., pîine proastă); pitar, s. m. (Banat, brutar; boier, membru al Divanului, însărcinat cu brutăria Palatului și cu intendența armatei, mai tîrziu și cu trăsurile domnului), cf. sl. pitari, care pare a proveni din rom.; pitărie, s. f. (Banat și Trans., brutărie; slujba de pitar); pităreasă, s. f. (nevastă de pitar; brutăriță); pitușcă, s. f. (pîinișoară); pitoancă, s. f. (ciupercă, Boletus granulatus), cf. Iordan, Dift., 215 și Pascu, Suf., 271. – Din rom. provine ngr. πιτάρις (Meyer, Neugr. St., II, 77).
Sursa: Dicționarul etimologic român

pítă f., pl. e (bg. sîrb. pita, lipie, d. vsl. pitati, a hrăni; ung. pita, pite, turc. pidé, pité, ngr. pita. V. pedea). Trans. Mold. Pop. orĭ fam. Pîne [!]. Vechĭ. A fi într´o pită cu tatăl tăŭ, a nu fi ajuns încă să plăteștĭ bir. Pita vaciĭ (Trans.), un fel de pitarcă (bolétus edúlis). – Mold. pop. chítă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pítă, -e, s.f. – (gastr.) Pâine. Mai demult, se făcea din făină de mălai, din cereale amestecate și mai rar din grâu: „Zâcé bătrânii: «măi, sămănați orz, săcară, să aveți ș-on ptic de ptită mai bună»; când ai avut ptită de săcară, ai fost domn. (…) Sămănam hrișcă șî săcară șî orz șî mestecam cu mălai și făcem ptită; era mai bună dacă erau amestecate” (Memoria 2004: 39). – Ngr. pita, tc. pite, alb. pitë, bg. pita, srb. pita, iud. pita (DER); Cuv. rom. preluat în magh. (pita) (Bakos 1982).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

pítă (reg.) s. f., g.-d. art. pítei; pl. píte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pită f. pâine dospită la cuptor: eu i-aș sătura curtea cu o pită ISP.; pita vacii, mânătarcă. [Serb. PITA, turtă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PÍTĂ, pite, s. f. (Reg.) 1. Pâine. ◊ Compus: pita-vacii = ciupercă comestibilă, cu pălăria roșcată-cenușie, cu carnea albă, care devine albastră în contact cu aerul (Boletus bovinus). 2. Fig. Hrană necesară pentru trai; mijloace de existență; p. ext. slujbă, funcție, post. – Din bg. pita.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

pițá, piț, vb. I (reg.; despre carne) a frige.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

PIȚA, Dan (n. 1938, Dorohoi), regizor român de film. Abordează genuri variate, de la filmul de actualitate, unoeri cu substrat politic („Filip cel Bun”, „Concurs”, „Pas în doi”, „Hotel de lux”), la ecranizări („Tănase Scatiu”, „Bietul Ioanide”) și de western („Profetul, aurul și ardelenii”, „Pruncul, petrolul și ardelenii”), la filmul de evocare istorică („Dreptate în lanțuri”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

piță1! interj., s.f. 1. (interj.; pop.; adesea repetat) strigăt cu care se cheamă caprele. 2. s.f. (reg.) capră.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

piță2, píțe, s.f. (reg.) 1. carne pripită. 2. om subțire, slab, nevolnic, prăpădit, bețiv.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme