Cautam colaborator matematica

Am găsit 26 de definiții pentru cuvantul/cuvintele pistil:

PISTÍL2, pistiluri, s. n. Pastă consistentă de fructe, uscată în formă de foaie groasă; (la pl.) diferite varietăți de pastă. – Din tc. pestil.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PISTÍL1, pistiluri, s. n. 1. Organ femel de reproducere a plantelor fanerogame, format din ovar, stil și stigmat. 2. Piesă de sticlă, de porțelan etc. cu care se sfărâmă, se pulverizează, se amestecă sau se freacă în mojar substanțe chimice sau farmaceutice; pisălog. [Pl. și: pistile] – Din fr. pistil.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PISTÍL s.n. 1. Organ de reproducere femel la plantele fanerogame, format din frunze modificate; gineceu (2). 2. Piesă cilindrică de metal, de porțelan etc., având o umflătură la unul din capete, cu care se zdrobesc substanțele în motor; pisălog. [Pl. -luri, -le. / < fr. pistil].
Sursa: Dicționar de neologisme

PISTÍL s. n. 1. organ floral care conține elementele de reproducere femele; gineceu (2). 2. piesă cilindrică de metal, de porțelan etc., având umflătură la unul din capete, cu care se zdrobesc substanțele în mojar. (< fr. pistil, lat. pistillus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

pistíl (pistíluri), s. n. – Pastă de fructe. Tc. pestil (Șeineanu, II, 297; Ronzevalle 59), cf. ngr. πεστέλι, bg. pestil, sb. bestili.
Sursa: Dicționarul etimologic român

pistil, pistiluri s. n. (er.) penis.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

1) pistíl n., pl. urĭ (turc. pestil, pesdil, de unde și ngr. pestéli, bg. pestil). Magĭun uscat în formă de foaĭe groasă: pistil de caise.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *pistíl n., pl. urĭ și e (lat. pistillum și -illus, pisălog, d. pinsere, pinsum, a pisa. V. piston). Bot. Organu feminin al floriĭ (numit și gineceŭ), compus din ovar, stil și stigmat.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pistíl (organ al plantelor, pastă de fructe) s. n., pl. pistíluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pistil n. unul din organele de fructificare la vegetale: pistilul se compune din ovariu, stil și stigmat.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

pistil n. magiun de prune, de gutui. [Turc. PESTIL].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PISTÍL1, pistiluri, s. n. 1. Organ femel de reproducere a plantelor fanerogame, format din ovar, stil și stigmat. 2. Piesă de sticlă, de porțelan etc. cu care se sfărâmă, se pulverizează, se amestecă sau se freacă în mojar substanțe chimice sau farmaceutice; pisălog. [Pl. și: pistile] – Din fr. pistil.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PISTÍL2, pistiluri, s. n. Pastă consistentă de fructe, uscată în formă de foaie groasă; (la pl.) diferite varietăți de pastă. – Din tc. pestil.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PISTÍL2, pistiluri, s. n. Pastă consistentă de fructe, uscată în formă de foaie groasă; (la pl.) diferite varietăți de pastă. – Din tc. pestil.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PISTÍL1, pistiluri, s. n. 1. Organ femel de reproducere a plantelor fanerogame, format din ovar, stil și stigmat. 2. Piesă de sticlă, de porțelan etc. cu care se sfărâmă, se pulverizează, se amestecă sau se freacă în mojar substanțe chimice sau farmaceutice; pisălog. [Pl. și: pistile] – Din fr. pistil.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PISTÍL s.n. 1. Organ de reproducere femel la plantele fanerogame, format din frunze modificate; gineceu (2). 2. Piesă cilindrică de metal, de porțelan etc., având o umflătură la unul din capete, cu care se zdrobesc substanțele în motor; pisălog. [Pl. -luri, -le. / < fr. pistil].
Sursa: Dicționar de neologisme

PISTÍL s. n. 1. organ floral care conține elementele de reproducere femele; gineceu (2). 2. piesă cilindrică de metal, de porțelan etc., având umflătură la unul din capete, cu care se zdrobesc substanțele în mojar. (< fr. pistil, lat. pistillus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

pistíl (pistíluri), s. n. – Pastă de fructe. Tc. pestil (Șeineanu, II, 297; Ronzevalle 59), cf. ngr. πεστέλι, bg. pestil, sb. bestili.
Sursa: Dicționarul etimologic român

pistil, pistiluri s. n. (er.) penis.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

1) pistíl n., pl. urĭ (turc. pestil, pesdil, de unde și ngr. pestéli, bg. pestil). Magĭun uscat în formă de foaĭe groasă: pistil de caise.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *pistíl n., pl. urĭ și e (lat. pistillum și -illus, pisălog, d. pinsere, pinsum, a pisa. V. piston). Bot. Organu feminin al floriĭ (numit și gineceŭ), compus din ovar, stil și stigmat.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pistíl (organ al plantelor, pastă de fructe) s. n., pl. pistíluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pistil n. unul din organele de fructificare la vegetale: pistilul se compune din ovariu, stil și stigmat.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

pistil n. magiun de prune, de gutui. [Turc. PESTIL].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PISTÍL1, pistiluri, s. n. 1. Organ femel de reproducere a plantelor fanerogame, format din ovar, stil și stigmat. 2. Piesă de sticlă, de porțelan etc. cu care se sfărâmă, se pulverizează, se amestecă sau se freacă în mojar substanțe chimice sau farmaceutice; pisălog. [Pl. și: pistile] – Din fr. pistil.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PISTÍL2, pistiluri, s. n. Pastă consistentă de fructe, uscată în formă de foaie groasă; (la pl.) diferite varietăți de pastă. – Din tc. pestil.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)