Am găsit 51 de definiții pentru cuvantul/cuvintele pisica, de, rasa, pura:

DE1 conj. I. (Exprimă raporturi de subordonare) 1. (Introduce o propoziție condițională) În cazul că, dacă. 2. (Precedat de „și” introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, deși, și dacă. Obraznicul, și de-i cu obraz, tot fără obraz se poartă. ♦ Chiar dacă. 3. (Introduce o propoziție finală) Ca (să), pentru ca (să). 4. (Introduce o propoziție consecutivă) Încât, că. 5. (În legătură cu „ce”, introduce o propoziție cauzală) Fiindcă, pentru că. 6. (Introduce o propoziție subiectivă) Dacă. ♦ Că. 7. (Introduce o propoziție interogativă indirectă) Dacă. 8. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Să. 9. (Introduce o propoziție atributivă) Are obicei de aruncă scrisorile. 10. (Introduce o propoziție predicativă) În așa fel încât, în situația să... II. (Exprimă raporturi de coordonare) 1. (Pop.: leagă două propoziții copulative) Și. 2. (În corelație cu sine însuși, introduce propoziții disjunctive) Sau... sau, ori... ori. III. (Introduce propoziții optative) O, dacă...! IV. (În expr.) De ce... de ce sau de ce... de aceea..., de ce... tot... = cu cât... cu atât... – Cf. alb. de.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

DE2 interj. 1. Introduce afirmații și replici, exprimând: a) nedumerire, șovăială, nesiguranță; b) resemnare; c) nepăsare față de cineva. Apoi de! ce să-ți fac!; d) supărare; e) ironie. 2. (Introduce replici care exprimă o atitudine de negare sau de dezaprobare) Ia te uită, asta-i acum. [Var.: (1, reg.) dă, (2, pop.) dec interj.] – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


DE3 interj. Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

DE4 prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal, arată:) a) (Subiectul acțiunii) Început de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine.Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă.Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină?Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de loc) Casă de casă = (în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcțiune de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcțiune de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă gradul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de sindicatul întreprinderii. X. (Introduce un complement indirect) 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros”, etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcțiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățăm de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un subiect) În ce privește, cu. Am terminat de scris.Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcțiune de subiect) 1. (Pop.; Construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numerale cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numeralele cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (în structura numeralelor cardinale de la 20.000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere, formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesubt, de aceea, de cu seară etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin.Lat. de.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

DE5 pron. rel. invar. (Pop.) Care, ce. Omul de-l văzuși.Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

DE2- elem. des-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme

DE1- pref. „eliminare, opoziție, îndepărtare, separare”. (< fr. dé-, cf. lat. de, fără)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

de prep.1. Indică punctul de proveniență: de undeva, de dincolo de moarte (Goga). – 2. Indică motivul, cauza: degetele rebegite de frig (Macedonski). – 3. Din (indică ceea ce conține): o cupă de aur (Bălcescu). – 4. Cu (indică ceea ce conține). – 5. Indică echivalența cu o unitate de măsură. – 6. (Înv.) Prin (indică mijlocul): de bunătatea făpturiei cunosc pre Ziditoriu (Coresi). – 7. Pentru (indică scopul sau finalitatea): cum dorește cerbul fîntîna (Dosoftei); Florica nu-i de tine (Alecsandri). – 8. Indică separația. – 9. Funcție partitivă: de toate cele ce i-au trebuit (Neculce). – 10. Funcție distributivă. – 11. Funcție ordinală. – 12. La (indică direcția). – 13. (Înv.) Ca, decît (funcție comparativă): de vulpile și păsările mai sărac iaste (Coresi), (astăzi se preferă decît). – 14. Funcție atributivă: ai făcut moarte de Grec (Alecsandri); nevasta i-a murit de tînără (Sadoveanu). – 15. Care (funcție relativă): era un om de avea o rană (Dosoftei). – 16. Funcție copulativă: prostul de Ion.17. Funcție expletivă: ori tu n’ai văzut de-un zid păsărit (Popular Tocilescu). – Mr., megl. di, istr. de. Lat. de (Pușcariu 491; Candrea-Dens., 474; REW 2488; Tiktin); cf. it. di, prov., fr., cat., sp., port. de. Cf. cuvîntul următor. În compunerea de-a forma cu s. și adj. un mare număr de locuțiuni adv. Cf. Moser 418-20. Comp. dacă, conj. (de cînd, cînd, introduce o subordonată temporală; cu condiția, introduce o subordonată condițională), rezultat al lui de și că, cf. fr. dès que sp. desde que. Compunerea ar putea fi romanică, forma intermediară deacă, cu e diftongat, apare în sec. XVI-XVII (Tiktin și Scriban o consideră a proveni de la de și ca). Cf. N. Drăganu, Conj. de și dacă, Dacor., III, 251-84. Miklosich, Et. Wb., deducea din rom. rut. dak „astfel”, bg. dakle „astăzi”, ceea ce nu pare posibil (cf. Berneker 177). Decît, conj. (ca, introduce al doilea membru al unei comparații de neegalitate; ci, mai curînd, contrapune un concept afirmativ unui concept negativ anterior; numai, doar, funcție adv.), de la de și cît (cf. numaidecît, adv., imediat; nicidecît adv., în nici un caz). Deci, adv. (atunci; prin urmare, așa fiind, introduce concluzia unui silogism), de la de și aci (înv., deci), cf. de aci înainte, fr. dorénavant. Din, prep. (de la, indică punctul de plecare, începutul, momentul inițial, cauza, materia, instrumentul, modul, partea), comp. de la de și în (în texte din sec. XVI, deîn, den). Cf. dintre, prep. (de) comp. de la de și între, cf. gal. înv. dentre; dintru, prep. (de la), comp. de la de și întru.Din (mr., megl. din) formează de asemenea loc. adv., cf. dinafară; dinapoi; dinăuntru; dincoace; dincolo; dindată etc. În general, acestor comp. le corespund formațiile respective cu prep. în: înafară, înapoi, etc. Cf. dar.
Sursa: Dicționarul etimologic român

de conj.1. Și (funcție copulativă): abia au scăpat puținei de au fugit (Neculce). – 2. Pentru (funcție consecutivă): fu trimis de liniști tulburările (Bălcescu); se uscase de se făcuse cîrlig (Ispirescu). – 3. Dacă (funcție condițională): de nu era bărbatu-meu, puteai să mori (Alecsandri). Este neîndoios cuvînt identic cu prep. de. Funcția copulativă coincide cu uzul lui de relativ (15 și 16); iar funcția consecutivă coicide cu uzul lui de 7 anterior. Totuși, se consideră adesea că este vorba de un cuvînt diferit; după Cihac, II, 92, ar deriva de la conj. sl. de, rus. de „pentru că”, slov. de „pentru ca”; iar Tiktin se gîndește la alb. the „și”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

de interj. – Ia te uită, asta-i acum (exprimă o reticență, adesea pur și simplu emfatică). Var. (Mold.) dec, deh.Mr. de. Creație expresivă, cf. ngr. ντέ, alb., sb., cr. de. Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 275 credea că este vorba de un cuvînt dac.
Sursa: Dicționarul etimologic român

de-. – Prefix neologic, care adaugă anumitor cuvinte ideea de privațiune sau suprimare: decolora, denatura, deplasa etc. În marea majoritate a cazurilor, aparține împrumuturilor străine, în general din fr.; nu pare a fi fost productiv în cadrul rom.
Sursa: Dicționarul etimologic român

de1 conjcț., prep.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

de2 / dec / deh interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

de3 (pop.) pr. invar.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

2) de saŭ (și ngr. de, scris nte, haĭ, haĭde): De! Știŭ eŭ ce să fac?! De! Fă cum vreĭ! Arată și ironia: Apoĭ de! Deștepțĭ ca tine maĭ rar!
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) de, interj. de mînat calu, ca și hi: de, cal!
Sursa: Dicționaru limbii românești

*4) de- (lat. de) pref. care în cuv. moderne arată- arată privațiunea, risipirea, depărtarea, înjosirea și corespunde cu des-, dis-, -s: decolorez saŭ descolorez, debandadă, detronare, degradare.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) de prep. (lat. de; în est mrom. și it. di, pv. cat. sp. pg. de). 1) Despre: a vorbi, a se interesa de cineva, de ceva. (vechĭ: De neamu Moldovenilor). 2) De către: e lăudat de toată lumea; Cartaginea a fost nimicită de Romanĭ. 3) Din partea, din cauza: mă tem de lupĭ, mă mir de tine, bolnav de frigurĭ, rîde de bucurie, scînteĭază de inteligență, îĭ pute urma de leneș (subînț. ce e = e așa de... în cît), e mort de beat, mort de frică, tremură de slab, ĭeșit de soare. 4) Din, făcut din, consistînd din: pahar de aur, pod de fer. 5) Arată conținutu: un pahar de apă (nu cu apă, căcĭ e vorba de conținut: am băut un pahar de apă, adică „conținutu, nu paharu”), un vagon de lemne, o căruță de Jidanĭ (plină de Jidanĭ). 6) Arată scopu, destinațiunea (= pentru): un pahar de apă, o lingură de supă, o umbrelă de ploaĭe, pușcă de vînat (de vînătoare), apă de băut, lemne de ars (orĭ de foc), casă de închiriat, bilet de întors, om bun de bătut, praf de pușcă, drum de care, trenu de Galațĭ, ne gătim de drum, casă de vînzare, n’am (adică „banĭ”) de birjă, aci e de mine, (e bine să trăĭesc eŭ), aci e de trăit. 7) Arată originea, proveniența (= de la): șoĭm de munte, brînză de Brăila, trenu de (= de la) Galațĭ, de acĭ, de după ușă, de supt pat, de acolo, de unde (V. unde), de acasă, de la plug, de la școală, cal de furat (provenit din furt), vin de cel bun (din cel bun), un prieten de aĭ meĭ (fals de al meŭ. Numai cu numele materiale se poate zice un vin de al meŭ, adică „dintr’al meŭ”), un vin de cel bun, din cel bun. 8) Arată genitivu partitiv: un cel de ceĭ bunĭ, cireșe de cele marĭ, ardeĭ de ăĭ de nu ustură (în vest, adică „de ceĭ care nu ustură”), de ale lumiĭ (lucrurĭ dintr’ale lumiĭ), de ale armateĭ, de ale satuluĭ. 9) Arată timpu de cînd: a murit de tînăr, a plecat din țară de copil, a ars de viŭ, copiiĭ aŭ mîncat poamele de crude, căpitan de 30 de anĭ (în etate orĭ în funcțiune), de ĭeri, de mîne, de cu noapte, de cu ĭarnă, de vreme (din vreme); încă de purcesul luĭ Jigmond (N. Cost. 1, 487), de la plecarea luĭ. 10) Arată separațiunea: a despărți oile de capre, a curăța lemnu de coajă. 11) Arată relațiunea, contactu: corabia s’a izbit de stîncă, calu e legat de gard, scara e rezemată de zid. 12) Se unește cu numeralele cardinale de la 19 în sus: 20 de oamenĭ, și cu cele adverbiale de la 2 în sus: de doŭă orĭ, de opt orĭ. 13) Servește la comparațiune: copacu e tot așa de înalt ca casa, vulturu se suĭe maĭ sus de nourĭ saŭ de cît nouriĭ (V. cît), eraŭ maĭ mulț (saŭ maĭ mulțĭ) de saŭ de cît saŭ ca opt oamenĭ. 14) Arată punctu concernut: greŭ de (saŭ la) cap, scurt de (saŭ la) coadă, bun de (saŭ la) gură; de vorbit, poate vorbi, dar nu poate merge; de urat, am maĭ ura, dar ne e că vom însera (versurĭ dintr’o colindă). 15) Servește la formarea locuțiunilor adjectivale și adverbiale și a genitivuluĭ prepozițional: de față (prezent), oameniĭ ceĭ de față, copil de țîță (care suge), de ajuns (suficient), de fel, de loc (nicĭ de cum), degeaba, degrabă (în grabă), ministeru de justiție (l justițiiĭ), schit de călugărĭ (călugăresc). 16) În unire cu a 4, formează o mulțime de loc. adverbiale saŭ adjectivale: de-a valma, de-a berbealecu, de-a dura, de-a tumba, de-a rostogolu, de-a lungu, de-a latu, de-a curmezișu, copiiĭ se joacă de-a baba oarba, de-a hoțiĭ, de-a ascunsu; perceptoru o probozea de-a biruluĭ (nord), o urmărea cu de ale biruluĭ, cu biru. De pe, de deasupra: ĭa ceașca de pe masă, ĭa greutatea de pe mine (Fals copie de pe natură. Corect e după natură, ca fr. d’aprée nature, germ. nach der natur, cum zicĭ după fantazie, după gustu meŭ, după placu meŭ). Conj. 1) Dacă (maĭ ales înainte de vocale, dar și în ainte de de consonante): de-ar și așa; de vreĭ orĭ de nu vreĭ; o, de-așĭ fi sănătos! 2) Vest. Deși, și de, și dacă, măcar că, cu toate că (concesiv): găina, de e pasăre, când bea apă, tot se uĭtă și ĭa la Dumnezeŭ (Isp.) 3) În cît (consecutiv): plînge de ți se rupe inima, nu știŭ ce are de plînge, e frumoasă de te uĭmește, e leneș de-ĭ pute urma. 4) Ca să (cu ind.): am stat de am scris, haĭ de mănîncă, du-te de te plimbă!. De ce... de ce saŭ de ce... de aceĭa, cu cît... cu atît: de ce-ĭ daĭ, de ce maĭ cere. V. ce și după.
Sursa: Dicționaru limbii românești

de! int. n’am ce-ți face: apoi de !
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

de prep. 1. despre: vorbește de mine! 2. de către: e lăudat de toată lumea; 3. din partea: mă tem de oameni răi; 4. indică un raport de cauză: suferă de friguri, de aceea; 5. de scop: ne gătim de drum; 6. de mod: de abia, de grabă; 7. exprimă materia sau specia: sac de făină, fig. om de nimica; 8. cantitate numerică: de trei ani, de patru ori; 9. punctul în timp sau în spațiu: de acum, de apoi, de aci, de unde; 10. o destinațiune (mai ales înaintea supinelor și adjectivelor) ușor de făcut. [Lat. DE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

de conj. 1. dacă: de vrei, de nu vrei; 2. încât: plânge de ți se rupe inima. [Probabil identic cu cel precedent].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DE1 conj. I. (Exprimă raporturi de subordonare) 1. (Introduce o propoziție condițională) În cazul că, dacă. 2. (Precedat de „și”, introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, deși, și dacă. Obraznicul, și de-i cu obraz, tot fără obraz se poartă. ♦ Chiar dacă. 3. (Introduce o propoziție finală) Ca (să), pentru ca (să). 4. (Introduce o propoziție consecutivă) încât, că. 5. (În legătură cu „ce”, introduce o propoziție cauzală) Fiindcă, pentru că. 6. (Introduce o propoziție subiectivă) Dacă. ♦ Că. 7. (Introduce o propoziție interogativă indirectă) Dacă. 8. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Să. 9. (Introduce o propoziție atributivă) Are obicei de aruncă scrisorile. 10. (Introduce o propoziție predicativă) În așa fel încât, în situația să... II. (Exprimă raporturi de coordonare) 1. (Pop.; leagă două propoziții copulative) Și. 2. (În corelație cu sine însuși, introduce propoziții disjunctive) Sau... sau, ori... ori. III. (Introduce propoziții optative) O, dacă... ! IV. (În expr.) De ce.... de ce sau de ce... de aceea..., de ce... tot... = cu cât... cu atât... – Cf. alb. de.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

DE2 interj. 1. Introduce afirmații și replici, exprimând: a) nedumerire, șovăială, nesiguranță; b) resemnare; c) nepăsare față de cineva. Apoi de! ce să-ți fac!; d) supărare; e) ironie. 2. (Introduce replici care exprimă o atitudine de negare sau de dezaprobare) Ia te uită, asta-i acum. [Var.: (reg., 1) dă, (pop., 2) dec interj.] – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

DE3 interj. Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

DE4 prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal arată) a) (Subiectul acțiunii) Începutul de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine.Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă.Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină?Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia.... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de loc) Casă de casă (= în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcție de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcție de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă termenul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de direcție. X. (Introduce un complement indirect). 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea niciuna). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros” etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcție de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățam de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un supin) În ce privește, cu. Am terminat de scris.Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi.... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcție de subiect) 1. (Pop.; construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb, la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numeralele cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numerelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numerale cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (În structura numeralelor cardinale de la 20 000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (Face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesupt, de aceea, de cu seară etc. 2. În propoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin.Lat. de.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

DE5 pron. rel. invar. (Pop.) Care, ce. Omul de-l văzuși.Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PISÍCĂ, pisici, s. f. I. 1. Mamifer domestic carnivor din familia felinelor, cu corpul suplu, acoperit cu blană deasă și moale de diferite culori, cu capul rotund, cu botul foarte scurt, cu maxilarele puternice și cu ghearele retractile și ascuțite (Felis domestica); spec. femela acestui animal. ◊ Pisică sălbatică = specie de pisică (I 1), mai mare decât aceasta, cu blana roșcată-cenușie cu dungi negre, care trăiește în pădure (Felis silvestris).Expr. A trăi (sau a se înțelege, a se iubi) ca câinele (sau ca șoarecele) cu pisica = a nu se înțelege, a trăi rău cu cineva. A umbla cu pisica-n traistă = a căuta să înșeli, să păcălești pe cineva. A cumpăra pisica în traistă = a se înșela la cumpărături (luând marfa pe nevăzute). A avea ochi de pisică = a) a avea privire ageră; b) a fi viclean. (Fam.) A avea nouă suflete ca pisica = a fi rezistent, a avea o mare vitalitate. A fi (sau a sta ca o) pisică plouată = a fi abătut, descurajat, fără chef; a arăta prost, a avea o ținută necorespunzătoare. A se spăla ca pisica, se spune despre cei care se spală superficial și, p. ext., despre cei neglijenți. Piere (sau moare) pisica, se spune pentru a arăta că se petrece ceva neobișnuit, de importanță deosebită. 2. Blană de pisică (I 1) prelucrată. 3. Compus: pisică-de-mare = specie de pește marin cu scheletul cartilaginos, lung de 60-100 cm, cu corpul turtit romboidal și cu coada terminată cu un spin veninos (Trygon pastinaca). II. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive, părți ale acestora etc., care prind sau trag ceva, se înfig în ceva etc. 1. Dispozitiv de agățare și de desprindere a berbecului din capătul cablului de ridicare de la sonetele cu cădere liberă. 2. Cărucior deplasabil pe o grindă sau pe un pod rulant, prevăzut cu un mecanism de ridicare a sarcinilor; cărucior de macara. 3. Mănunchi de sârme de oțel, folosit pentru curățarea de noroi sau de pământ a utilajelor de foraj. – Pis + suf. -ică.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

pisică, pisici s. f. (intl.) poșetă de damă de dimensiuni reduse, care în loc de fermoar sau capsă are o închizătoare formată din două bucăți metalice care se trec una peste alta.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

pisícă f., pl. ĭ (dim. d. pis-pis, interj. pin [!] care chemĭ pisica; și turc. pisi, pisík, bg. pisa, alb. pisso, engl. puss). Vest. Mîță, un animal felin domestic care prinde șoaricĭ. – În argot [!] înseamnă și „monetă [!] de 5 fr.” (patacă).
Sursa: Dicționaru limbii românești

PISÍCĂ (‹ pis) s..f I. 1. Mamifer carnivor din familia felidelor, cu corpul suplu, acoperit cu blană deasă, moale, de diverse culori, cu cap rotund, bot scurt, maxilare puternice și gheare retractile (Felis catus); (pop.) mâță. Domesticită, prezintă un mare număr de rase și de varietăți (comună, numită și europeană, cu păr scurt, persană, birmaneză, abisiană, norvegiană de pădure, sphinx, angora, siameză etc.). ◊ P. sălbatică = mamifer de pradă înrudit cu pisica, lung de c. 70 cm, cu blană cenușie-gălbuie, tărcată cu negru și vârful cozii negru (Felis silvestris). Trăiește în pădurile de foioase din Europa și Asia. În lume mai există numeroase alte specii de pisici sălbatice, în general cu un număr mic de exemplare, de exemplu în Africa p. libiană, p. cu picioare negre, p. de deșert în Asia, p.-leopard, p.-pescar, p.-marmorată, în America de Sud p. de pampas, p. lui Geoffrey, p. chiliană, p. andină; unele sunt considerate specii rare, ocrotite de lege. ◊ P. de stepă (sau de barcană) = mamifer carnivor (Felis manul) înrudit cu pisica, cu corpul suplu, de c. 50 cm lungime, cu blană cenușie-gălbuie cu puține pete negre, urechi foarte mici, răspândit în regiuni de stepă și de semideșert, de la Marea Caspică și până în centrul Chinei. ◊ P.-tigru v. serval.Expr. A avea ochi de pisică = a vedea foarte bine. 2. Pisică-de-mare = pește selacian marin, ovipar, cu corpul turtit dorsoventral, lipsit de solzi, de c. 60-100 cm lungime, cu un spin veninos în coadă. Există mai multe specii; în Marea Neagră trăiește Trygon pastinaca. II. (TEHN.) 1. Dispozitiv pentru agățarea și declanșarea berbecului de sonetă cu cădere liberă. 2. Căruciorul unei mașini de ridicat. 3. Mănunchi de sârme din oțel folosit la curățarea utilajelor de foraj.
Sursa: Dicționar enciclopedic

pisícă s. f., g.-d. art. pisícii; pl. pisíci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pisică f. animal domestic din ordinul carnivorelor, care prinde șoareci (Felis). [Diminutiv din pisă, după strigătul pis ! pis ! cu care o chemăm].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PISÍCĂ, pisici, s. f. I. 1. Mamifer domestic carnivor din familia felidelor, cu corpul suplu, acoperit cu blană deasă și moale de diferite culori, cu capul rotund, cu botul foarte scurt, cu maxilarele puternice și cu ghearele retractile și ascuțite (Felis domestica); spec. femela acestui animal. ♦ Pisică sălbatică = specie de pisică (I 1), mai mare decât aceasta, cu blana roșcată-cenușie cu dungi negre, care trăiește în pădure (Felis silvestris).Expr. A trăi (sau a se înțelege, a se iubi) ca câinele (sau ca șoarecele) cu pisica = a nu se înțelege, a trăi rău cu cineva. A umbla cu pisica-n traistă = a căuta să înșeli, să păcălești pe cineva. A cumpăra pisica în traistă = a se înșela la cumpărături (luând marfa pe nevăzute). A avea ochi de pisică = a) a avea privire ageră; b) a fi viclean. (Fam.) A avea nouă suflete ca pisica = a fi rezistent, a avea o mare vitalitate. A fi (sau a sta ca o) pisică plouată = a fi abătut, descurajat, fără chef; a arăta prost, a avea o ținută necorespunzătoare. A se spăla ca pisica, se spune despre cei care se spală superficial și,p, ext., despre cei neglijenți. Piere (sau moare) pisica, se spune pentru a arăta că se petrece ceva neobișnuit, de importanță deosebită. 2. Blană de pisică (I 1) prelucrată. 3. Compus: pisică-de- mare = specie de pește marin cu scheletul cartilaginos, lung de 60-100 cm, cu corpul turtit romboidal și cu coada tenninată cu un spin veninos (Trygon pastinaca). II. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive, părți ale acestora etc., care prind sau trag ceva, se înfig în ceva etc. 1. Dispozitiv de agățare și de desprindere a berbecului din capătul cablului de ridicare de la sonetele cu cădere liberă. 2. Cărucior deplasabil pe o grindă sau pe un pod rulant, prevăzut cu un mecanism de ridicare a sarcinilor; cărucior de macara. 3. Mănunchi de sârme de oțel, folosit pentru curățarea de noroi sau de pământ a utilajelor de foraj. – Pis + suf. -ică.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

púră, púre, s.f. (înv.) 1. perioada împerecherii la bovine. 2. pasiune.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

RASÁ1 vb. refl. (despre vin, șampanie) a se așeza, a se limpezi. (< fr. rasseoir)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

RÁSA2 s. f. treaptă de eroziune largă, de forma unei terase de-a lungul unui țărm, deasupra falezei. (< sp. rasa)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

RASÁ1 vb. refl. (despre vin, șampanie) a se așeza, a se limpezi. (< fr. rasseoir)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

RÁSA2 s. f. treaptă de eroziune largă, de forma unei terase de-a lungul unui țărm, deasupra falezei. (< sp. rasa)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

RÁSĂ1, rase, s. f. 1. Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de microorganisme, plante, animale, cu caractere comune, constante, conservate ereditar, care se deosebesc de alte varietăți din aceeași specie prin anumite caractere specifice. ◊ De rasă = de soi, bun: select. 2. Fiecare dintre grupurile biologice de populații, caracterizate prin culoarea părului, a pielii și prin alte particularități exterioare. – Din fr. race, germ. Rasse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

RÁSĂ2, rase, s. f. Haină de postav, largă și lungă până la călcâie, pe care o poartă preoții, călugării și călugărițele pe deasupra îmbrăcămintei. – Din sl. rasa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

RÁSĂ s.f. 1. Varietate a unei specii de animale domestice deosebită de alte varietăți ale aceleiași specii și ale cărei caractere distinctive se transmit de la o generație la alta; soi. ♦ De rasă = de soi bun; select. 2. Grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, având drept caractere distinctive culoarea pielii și a părului, trăsăturile feței etc., particularități care nu contrazic unitatea biologică a întregii omeniri și nu constituie un criteriu științific pentru diferențierea ei în grupări sociale. [< fr. race, cf. it. razza, germ. Rasse].
Sursa: Dicționar de neologisme

RÁSĂ s. f. 1. grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, prin adaptarea îndelungată la mediul cosmogeografic și la condițiile istorice de viață economico-sociale, având drept caractere distinctive culoarea pielii, a părului, trăsăturile feței etc. 2. varietate de animale dintr-o aceeași specie, cu caractere distinctive; soi. (< fr. race, germ. Rasse)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

rásă (ráse), s. f. – Veșmînt călugăresc. – Mr. rasă. Mgr. ῥάσον, parțial prin intermediul sl. (sb., cr., rut., pol.) rasa (Miklosich, Fremdw., 121; Cihac, II, 307; Murnu 49; Conev 83; Vasmer, Gr., 127), cf. bg. ras, it., sp. raso.Der. rasofor, s. m. (călugăr), din ngr. ῥασοφόρος (Gáldi 246).
Sursa: Dicționarul etimologic român

rásă (ráse), s. f. – Grup biologic; spiță, soi; castă. Fr. race.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) rásă f., pl. e (vsl. rasa, haĭnă, haĭnă călugărească, bg. sîrb. pol. rut. rasa, rus. rĕasa, haĭnă preuțească [!] saŭ călugărească, it. sp. raso, o stofă de mătase lustruită, mgr. ráson, haĭnă rasă, adică uzată de purtare, haĭnă călugărească, d. lat. rasus, rasa, ras, rasă. Haĭna lungă pe care o poartă pe deasupra călugăriĭ și preuțiĭ [!] (gĭubea). V. rantie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *rasă f., pl. e (fr. race, d. it. razza, cuv. de orig. nesigură, poate slav). Neam, familie: Româniĭ îs de rasă latină, acest copil descinde dintr´o rasă de muzicanțĭ. Varietate constantă care se păstrează din generațiune în generațiune: rasele umane (V. om). Iron. Categorie de oamenĭ care se ocupă cu acelașĭ lucru: rasa cămătarilor. Cal saŭ cîne [!] de rasă, de bună rasă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

rásă s. f., g.-d. art. rásei; pl. ráse
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

RÁSĂ1 (‹ fr., germ.) s. f. 1. (BIOL.) Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de microorganisme, plante sau animale, prezentând unele caractere comune, constante, conservate ereditar. 2. Rase omenești = grupări mari, naturale, de oameni, unitare prin origine și printr-un ansamblu de caractere somatico-ereditare (pigmentația pielii, forma nasului și dispoziția nărilor, epicantusul, forma și dispoziția oaselor malare, aspectul secțiunii firului de păr etc.), dar având o mare variabilitate individuală, apărută ca rezultat al evoluției în condiții diferite de mediu. R. o. sunt expresia variabilității speciei umane Homo sapiens sapiens. Antropologia modernă consideră că rasele sunt populații ce diferă una de alta prin frecvența anumitor gene. Antropologia clasică consideră că ar exista trei rase mari principale, împărțite la rândul lor în rase secundare: a) r. europidă sau caucaziană (cu rasele secundare mediteraneană, nordică, est-europidă etc.); b) r. mongolidă (cu rasele secundare nord-asiatică, amerindiană, nord-chineză etc.); c) r. negridă sau negrid-australidă (cu rasele secundare australoidă, veddoidă, jawaneză, singaleză etc.). 3. (ZOOT.) Grup individualizat de animale domestice din aceeași specie, cu proprietăți biologice și productive asemănătoare. ◊ R. amelioratoare = r. specializată, consolidată și cu calități productive ridicate, având mare valoare de prăsilă; este folosită la îmbunătățirea calitativă a raselor locale. ◊ R. ecologică = r. atașată de un anumit biotip; ecotip. R. geografică = r. atașată de o anumită regiune din arealul speciei, nu de un anumit biotip definit; subspecie. ◊ Loc. De rasă = de soi bun; select.
Sursa: Dicționar enciclopedic

RÁSĂ2 (‹ sl.) s. f. Veșmânt din postav, larg și lung până în călcâie, purtat de călugări și de călugărițe.
Sursa: Dicționar enciclopedic

RÁSĂ1, rase, s. f. 1. Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de microorganisme, plante, animale, cu caractere comune, constante, conservate ereditar, care se deosebesc de alte varietăți din aceeași specie prin anumite caractere specifice. ◊ Loc. adj. De rasă = de soi, bun; select. 2. Fiecare dintre grupurile biologice de populații, caracterizate prin culoarea părului, a pielii și prin alte particularități exterioare. – Din fr. race, germ. Rasse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

RÁSĂ2, rase, s. f. Haină de postav, largă și lungă până la călcâie, pe care o poartă preoții, călugării și călugărițele pe deasupra îmbrăcămintei. – Din sl. rasa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

de - Invariabil - pentru cuvantul de

pisica - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul pisică

pisică - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul pisică

pura - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul pur

pură - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul pur

rasa - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul ras

rasă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul ras

pură - Formă unică - pentru cuvantul pură

rasa - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul rasă

rasă - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul rasă

rasă - Verb, Indicativ, perfect simplu, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul rasa

rasa - Verb, Indicativ, imperfect, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul rasa

rasa - Verb, Infinitiv prezent - pentru cuvantul rasa

rasa - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul rasa

rasa - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul rasa

rasă - Substantiv feminin, Vocativ, singular - pentru cuvantul rasă

pisică - Substantiv feminin, Vocativ, singular - pentru cuvantul pisică