Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele piron:

PIRÓN, piroane, s. n. Cui (de oțel) lung și gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete și folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ◊ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (și cuie) = a clănțăni din dinți din cauza frigului; a dârdâi. (Fam.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

pirón (piroáne), s. n.1. Cui mare. – 2. Minciună. – Var. piroi. Mr. peronă „ac”. Ngr. πηροῦνι, περόνι (Cihac, II, 686; Meyer 326; REW 6366; Tiktin). – Der. pironi, vb. (a bate în cuie, a fixa; a imortaliza).
Sursa: Dicționarul etimologic român


piron, piroane s. n. (er.) penis.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

pirón n., pl. oane (ngr. pirúni, furculiță, cuĭ, d. vgr. peróne, bold, cuĭ, peiro, străpung; vsl. pironŭ, pirunŭ, furcă, sîrb. pirun, furculiță). Cuĭ: a bate o scîndură în piroane. Fig. Cov. A face piroane, a tremura de frig cînd te scalzĭ mult. – În Munt. vest. Trans. Olt. piróĭ, pl. oaĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pirón s. n., pl. piroáne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

piron n. cuiu gros. [Gr. mod. PIRÓNI].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PIRÓN, piroane, s. n. Cui din oțel lung și gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete și folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ◊ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (și cuie) = a clănțăni din dinți din cauza frigului; a dârdâi. (Fam.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)