PÍPOTĂ, pipote, s. f. Stomac musculos la unele păsări; rânză. ♦ (Fam. și ir.) Stomac de om. ◊ Expr. (Fam.) A i se umfla (cuiva) pipota = a) a se mânia; b) a fi foarte fudul, mândru. (Fam.) A-i crăpa (cuiva) pipota de nerăbdare = a fi foarte nerăbdător. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a pípotă (pípote), s. f. – Stomac de pasăre, rînză. – Var. chipotă. Trans. picotă. Ngr. *ἐφήπαπα, din gr. ἤπαρ, ἤπατος „ficat”, ca ngr. ἐφιππος din gr. ἴππος, sau ngr. ἐφάπλωμα din gr. ἄπλωμα. Ca în ultimul caz (ἐφάπλωμα › πάπλωμα), *ἐφήπαπα ar fi trecut la *πήπαπα, prin asimilare. Rezultatul normal, *pipătă s-a modificat datorită influenței consoanei, ca sl. domaliti › domoli, sl. mamiti › momi. Alte explicații nu par suficiente: din ceh. pipati „a privi” (Cihac, II, 256), cf. rut. pipotĭ „cobe, tîfnă” (Scriban); din gr. ἤπαρ încrucișat cu ficatum (Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 435; REW 4108); în legătură cu sl. pąpukŭ „buric” (Tiktin).Sursa: Dicționarul etimologic român
pípotă f., pl. e (rut. pipotĭ, cobie; ceh. pipot, țipet [!] de puĭ, pipati, a țipa ca puiĭ; ung. pipta, cobie. V. pipă). Vest. Rînză. Fam. Stomah [!]: a-țĭ umplea pipota. – În Munt. est. Pop. chipotă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
pípotă s. f., g.-d. art. pípotei; pl. pípoteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pipotă f. 1. al treilea stomac al păsărilor; 2. fam. burtă: își umple pipota. [Derivat din dial. pipă, burtă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PÍPOTĂ, pipote, s. f. Stomac musculos la unele păsări; rânză. ♦ (Fam. și ir.) Stomac de om. ◊ Expr. A i se umfla (cuiva) pipota = a) a se mânia; b) a fi foarte fudul, mândru. (Fam.) A-i crăpa (cuiva) pipota de nerăbdare = a fi foarte nerăbdător. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)