PÍNTEN, pinteni, s. m. 1. Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, cu un vârf etc., pe care călăreții îl prind la călcâiul cizmelor și care le servește pentru a îmboldi calul la mers; p. ext. lovitură dată calului cu acest obiect. ◊ Expr. A da pinteni = a) a împunge, a îmboldi calul cu pintenii pentru a-l face să meargă mai repede; b) a (se) zori, a (se) grăbi. A bate din pinteni = (mai ales despre militari) a lovi călcâiele unul de altul, făcând să sune pintenii, și a lua poziția (reglementară) de drepți. A bate din pinteni (de bucurie) = a-și manifesta bucuria în chip zgomotos. 2. P. anal. (La unele păsări, mai ales la cocoși) Formație cornoasă situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului, deasupra labei. ♦ Protuberanță situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului calului sau boului, deasupra gleznei. 3. P. anal. Numele unor părți de plante sau (cu determinări) al unor plante care au de obicei proeminențe, protuberanțe, excrescențe etc. 4. Proeminență a unei piese care servește la limitarea cursei altei piese în mișcare sau ca punct de articulație. ♦ Unealtă cu care apicultorii fixează fagurele pe ramă. 5. Construcție sau element de construcție care seamănă cu un pinten (1) și care susține sau întărește o zidărie, un terasament, consolidează un mal etc. 6. Porțiune de teren care depășește nivelul din jur; vârf mic, culme care se desprinde dintr-un ansamblu deluros sau muntos unitar. – Din sl. *pentĩnŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a pínten (pínteni), s. m. – 1. Obiect de metal la cizmele călăreților. – 2. Formațiune cornoasă la piciorul cocoșului. – 3. Dig, zăgaz, contrafort. – 4. (Trans.) Năframă pe care mireasa o dăruiește mirelui la nunțile populare. – Var. pintene, Mold. pintin. Sl. pętino „călcîi” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 223; Byhan 325), cf. pol. pięta „călcîi”, lituan. pentinnas „pinten”. – Der. pintenaș, s. m. (nemțișor, Delphinium consolida); pintenat (var. împintenat), adj. (prevăzut cu pinteni); împintena, vb. (a da din pinteni, a îmboldi); pintenel, s. m. (nemțișor, plantă; văl de mireasă). Din rom. provine sb. pintjena (Dacor., X, 34).Sursa: Dicționarul etimologic român
pínten și (maĭ rar) píntene m. (vsl. pentino, pinten, d. pento, călcîĭ, pento, semn ponto, pedică [!], peti-pinon, răstignesc. V. pripon, opintesc). Rotiță de metal fixată la călcîĭu călăreților ca să ațîțe calu la mers. Lovitură de pinten: a da, a trage pintenĭ caluluĭ. Unghie ascuțită cu care se apără cocoșu și pe care o aŭ și găinile bătrîne și alte galinacee. Bot ascuțit și ferecat la unele corăbiĭ de războĭ în vechime. Bot. Vîrf cu care se termină cálicele saŭ corola unor florĭ. Prov. Dă-țĭ, popă, pinteniĭ și bate ĭapa cu călcîĭele, dă cuĭva un lucru care-țĭ trebuĭe, și rabdă la nevoĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești
pínten s. m., pl. pínteniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pinten m. 1. semicerc de metal adaptat la călcâiul cismei și garnisit cu o roată dințată, cu care se împung caii să meargă mai iute; 2. cartilaj la piciorul calului sau boului; 3. unghie posterioară a cocoșului. [Slav. PĔTINO].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PÍNTEN, pinteni, s. m. 1. Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, cu un vârf etc., pe care călăreții îl prind la călcâiul cizmelor și care le servește pentru a îmboldi calul la mers; p. ext. lovitură dată calului cu acest obiect. ◊ Expr. A da pinteni = a) a împunge, a îmboldi calul cu pintenii pentru a-l face să meargă mai repede; b) a (se) zori, a (se) grăbi. A bate din pinteni = (mai ales despre militari) a lovi călcâiele unul de altul, făcând să sune pintenii, și a lua poziția (reglementară) de drepți. A bate din pinteni (de bucurie) = a-și manifesta bucuria în chip zgomotos. 2. P. anal. (La unele păsări, mai ales la cocoși) Formațiune cornoasă situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului, deasupra labei. ♦ Protuberanță situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului calului sau al boului, deasupra gleznei. 3. P. anal. Numele unor părți de plante sau (cu determinări) al unor plante care au de obicei proeminențe, protuberanțe, excrescențe etc. 4. Proeminență a unei piese care servește la limitarea cursei altei piese în mișcare sau ca punct de articulație. ♦ Unealtă cu care apicultorii fixează fagurele pe ramă. 5. Construcție sau element de construcție care seamănă cu un pinten (1) și care susține sau întărește o zidărie, un terasament, consolidează un mal etc. 6. Porțiune de teren care depășește nivelul din jur; vârf mic, culme care se desprinde dintr-un ansamblu deluros sau muntos unitar. – Din sl. *pentĭnŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)