Am găsit 4 definiții pentru cuvantul/cuvintele piedică:

PIÉDICĂ, piedici, s. f. 1. Factor care împiedică realizarea unui țel, care stă în calea unei acțiuni: stavilă, obstacol, impediment: dificultate, greutate. ◊ Loc. vb. A pune piedică (sau piedici) = a împiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva să cadă, împiedicându-l cu piciorul. ◊ Loc. vb. A(-i) pune (o) piedică = a pune cuiva piciorul înainte pentru a-l face să se împiedice și să cadă. ♦ (Rar) Greutate în vorbire. 2. (Concr.) Unealtă, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau încetinirea mișcării unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinirea sau la susținere etc. ♦ Frânghie sau lanț cu care se leagă picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i împiedica să fugă când sunt lăsați să pască. 3. (Bot.; în compusul) Piedica-vântului = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii și albăstrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piédecă s. f.] – Din lat. pedica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



piédică (piédici), s. f.1. Frînghie sau lanț cu care se leagă picioarele dinainte ale cailor pentru a-i opri să fugă. – 2. Obstacol, stăvilar. – 3. Dificultate, nevoie. – 4. Oprire a cuiva cu piciorul. – 5. Panglică sau cordon cu care se leagă picioarele morților. – 6. Frînă. – 7. Siguranță la armele de foc. – 8. Cureaua cizmarului. – 9. Frîna de la războiul de țesut. – Var. piedică, piedecă. Mr. k’adică, megl. pędică. Lat. pĕdĭca (Pușcariu 1306; Candrea-Dens., 1176; REW 6347), cf. it. piedica (calabr. pédica, pedacchia), prov. petge, fr. piège, gal. pega, astur. pielga, alb. pengë, ngr. (πεδοῦϰλα). – Der. piedicuță, s. f. (talpa-ursului, Lycopodium clavatum). – Cf. împiedica.
Sursa: Dicționarul etimologic român

piédică s. f., g.-d. art. piédicii; pl. piédici
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

PIÉDICĂ, piedici, s. f. 1. Factor care împiedică realizarea unui țel, care stă în calea unei acțiuni; stavilă, obstacol, impediment; dificultate, greutate. ◊ Loc. vb. A pune piedică (sau piedici) = a împiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva să cadă, împiedicându-l cu piciorul. ◊ Loc. vb. A(-i) pune (o) piedică = a pune cuiva piciorul înainte pentru a-l face să se împiedice și să cadă. ♦ (Rar) Greutate în vorbire.(Concr.) Unealtă, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau încetinirea mișcării unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinire sau la susținere etc. ♦ Frânghie sau lanț cu care se leagă picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i împiedica să fugă când sunt lăsați să pască. 3. (Bot.; în compusul) Piedica-vântului = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii și albăstrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piédecă s. f.] – Lat. pedica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)