píchire v. píchere
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
pichíre (píchiri), s. f. – Bibilică (Numida meleagris). – Var. piche, pichere, picură. Origine îndoielnică, dar sigur legată de ngr. ποιϰίλος „pestriț”, cf. numele sp. Originea imitativă (Scriban) pare mai puțin probabilă.Sursa: Dicționarul etimologic român
píchire și píche (Mold.) și pícură (Bucov.) f., pl. ĭ (d. pic-pic orĭ picat-picat, păcat-păcat, strigătu acesteĭ păsărĭ. Cp. cu it. picchio, cĭocănitoare; rus. pikatĭ, ceh. pikati, a piui). O pasăre galinacee domestică cu penele cenușiĭ închise pătate cu picățele albe rătunde [!] (númida meléagris). Pichirea e mare cît găina și are o creastă foarte dură. Oŭăle eĭ îs mult maĭ dure de cît [!] ale găiniĭ, și de aceĭa se și clocesc în maĭ mult timp (patru săptămînĭ). Ĭa [!] e originară din Africa, dar e aclimatată peste tot pămîntu. În Munt. se numește bibilică, în Olt. cîță, în Bucov. și pantarcă. Spanioliĭ o numesc pintada, adică „pictată”, din cauza regularitățiĭ picățelelor eĭ. După mitologia grecească pichirile-s surorile erouluĭ Meleagru, pe care ele l-aŭ plîns așa de mult la moarte, în cît [!] Diana, de milă, le-a prefăcut în pichirĭ, ĭar picățelele albe și rătunde de pe penele lor reprezentă [!] lacrămile [!] pe care le-aŭ vărsat ele.
Sursa: Dicționaru limbii românești
pichire f. Mold. 1. Zool. bibilică; 2. țesătură cu picățele ca penele păsării. [V. pică].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a