PEȘCHÍR, peșchire, s. n. (Înv. și reg.) 1. Prosop, ștergar; șervet. 2. Față de masă. – Din tc. peșkir.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a peșchír, peșchíre, s.n. (înv. și reg.) 1. prosop, ștergar; șervet. 2. față de masă. 3. maramă. 4. batistă dată la rudele miresei colăcerilor. 5. năframă. 6. bancnotă de 100 de lei. 7. (art.) numele unui dans popular ce se juca la nuntă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
peșchír (peșchíre), s. n. – 1. Ștergar, șervet. – 2. (Olt.) Maramă. – 3. (Arg., înv.) Bancnotă de o sută de lei. – Mr. pischire. Tc. peșkir ‹ per. pῑšgῑr (Roesler 601; Șeineanu, II, 293; Lokotsch 1660; Ronzevalle 59), cf. ngr. πεσϰίρι, alb., bg., sb. peškir. – Der. peșchirgiu (var. peșchergiu), s. m. (slujbaș la palat care prezenta domnului șervetul), din tc. peșkirci.Sursa: Dicționarul etimologic român peșchír n., pl. e (turc. pișkir, pop. peșkir, d. pers. pišgir, ngr. peskiri, alb. sîrb. bg. peškir). Rar azĭ. Șervet. Munt. (la țară). Prosop, ștergar. Olt. Trans. Naframă, tulpan saŭ văl lung al țărancelor. V. potilat.
Sursa: Dicționaru limbii românești
peșchír (înv., reg.) s. n., pl. peșchíreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită peșchir n. 1. pânză de șters pe mâini, pe față; 2. maramă (în Olt și Argeș). [Turc. PEŠKIR].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PEȘCHÍR, peșchire, s. n. (înv. și reg.) 1. Prosop, ștergar; șervet. 2. Față de masă. – Din tc. peșkir.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)