PESCĂREL, pescărei, s. m. Numele a două specii de păsări sălbatice care trăiesc pe lângă ape și se hrănesc cu pește (1): a) pescăraș (II); b) pasăre mică cu picioarele scurte, cu penele de pe gușă albe, iar în restul corpului brune-negricioase, cu coada scurtă și ridicată în sus (Cinclus cinclus). – Pescar + suf. -el.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PESCĂRÉL (‹ pescar) s. m. Pasăre din ordinul paseriformelor, de mărimea uni sturz, brună-negricioasă pe spate, cu coadă scurtă și ridicată în sus; mierlă de pârâu (Cinclus cinclus). Trăiește pe lângă râurile de munte și se hrănește cu pește. ◊ P. albastru = pasăre ihtiofagă de mărimea unei vrăbii, cu penaj strălucitor, albastru-verzui și cioc lung, conic; pescăruș verde (Alcedo atthis ispida).Sursa: Dicționar enciclopedic
pescărél m., pl. eĭ (dim. d. pescar). Pescar (pasăre). – Și pă- (est).
Sursa: Dicționaru limbii românești
pescărél s. m., pl. pescăréi, art. pescăréiiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pescărel m. pasăre albă care sboară pe lângă suprafața apelor, ca să prinză peștișori, cu cari se nutrește (Alcedo ispida).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PESCĂRÉL, pescărei, s. m. Numele a două specii de păsări sălbatice care trăiesc pe lângă ape și se hrănesc cu pește (1); a) pescăruș (II); b) pasăre mică cu picioarele scurte, cu penele de pe gușă albe, iar în restul corpului brune-negricioase, cu coada scurtă și ridicată în sus (Cinclus cinclus). – Pescar + suf. -el.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)