PERMÍTE, permít, vb. III. Tranz. 1. A lăsa, a accepta, a da voie ca un lucru să se facă sau să se producă într-un anumit fel (și a nu-l împiedica); a încuviința, a îngădui. 2. (Cu complementul persoanei în dativ) A-și lua libertatea de a face ceva; a-și îngădui, a îndrăzni. – Din fr. permettre, lat. permittere.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PERMÍTE vb. III. tr. 1. A îngădui, a încuviința, a da voie. 2. A-și îngădui să facă ceva; a îndrăzni. [P.i. permít. / < lat. permittere, cf. fr. permettre].
Sursa: Dicționar de neologisme
PERMÍTE vb. I. tr. a îngădui, a încuviința, a da voie. II. refl. a-și lua libertatea, a-și îngădui. (< lat. permittere, după fr. permettre)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
permíte (permít, permís), vb. – A îngădui. Lat. permittere (sec. XIX). – Der. (din fr.) permis, s. n.; permisi(un)e, s. f.; nepermis, adj., (prohibit, interzis).Sursa: Dicționarul etimologic român permíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. permít, 1 pl. permítem, 2 pl. permíteți; conj. prez. 3 să permítă; ger. permițấnd; part. permísSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită permite v. 1. a da dreptul, autorizarea; 2. a îngădui, a tolera: se permite ceeace nu se poate opri; 3. a-și lua libertatea: prea îți permiți multe.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PERMÍTE, permít, vb. III. Tranz. 1. A lăsa, a accepta, a da voie ca un lucru să se facă sau să se producă într-un anumit fel (și a nu-l împiedica); a încuviința, a îngădui. 2. (Cu complementul persoanei în dativ) A-și lua libertatea de a face ceva; a-și îngădui, a îndrăzni. – Din fr. permettre, lat. permittere.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)