PERIÚȚĂ, periuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui perie. ♦ Epitet peiorativ dat unui om lingușitor. 2. (Reg.) Segment al piciorului albinei acoperit cu fire păroase. [Pr.: -ri-u-] – Perie + suf. -uță.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a periuță, periuțe I. s. f. v. perie II. adj. (d. păr) tuns scurt.Sursa: Dicționar de argou al limbii române
periúță f., pl. e (dim. d. perie). Perie mică. Fig. Om lingușitor, ghebrea. Mold. Pensulă, condeĭ, penel (de văpsit [!], de pictat). V. bidinea.
Sursa: Dicționaru limbii românești
periúță (-ri-u-) s. f., g.-d. art. periúței; pl. periúțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită periuță f. perie mică, în special de dinți.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PERIÚȚĂ, periuțe, s.f 1. Diminutiv al lui perie. ♦ Epitet peiorativ dat unui om lingușitor. 2. (Reg.) Segment al piciorului albinei acoperit cu fire păroase. [Pr.: -ri-u-] – Perie + suf. -uță.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)