Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele pereche:

PERÉCHE, perechi, s. f. (De obicei urmat de determinări) 1. (Adesea cu valoare de num. card.) Grup de două ființe de același fel. ♦ (Adverbial; cu valoare de num. distributiv) În grup de doi, doi câte doi. ♦ Spec. Cuplu de dansatori. ♦ Grup format din două părți sau organe identice și simetrice ale (corpului) unei ființe. ◊ (O) pereche de palme = două lovituri succesive aplicate cuiva (pe obraz) cu palma. 2. Grup format din două exemplare din același fel de obiecte. ♦ Spec. Grup de două obiecte de același fel, care formează o unitate, întrebuințându-se împreună. 3. Fiecare dintre cele două ființe, două obiecte, două fenomene care formează un grup (unitar), considerate în raport cu cea de-a două ființă, cu cel de al doilea obiect etc.; ființă, obiect, fenomen care seamănă perfect cu altă ființă, cu alt obiect, cu alt fenomen. ◊ Loc. adj. Fără pereche = unic în felul său. ◊ Expr. A nu-și avea (sau afla etc.) pereche = a nu se putea compara cu nimic prin însușirile pe care le posedă; a nu avea seamăn. 4. Obiect alcătuit din două părți identice și simetrice unite intre ele. ◊ Pereche de case = corp de case (care formează o unitate). Pereche de haine= costum de haine. Pereche de cărți = pachet de cărți (de joc) care cuprinde toate cărțile necesare unui joc (de cărți). – Lat. paric(u)la.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



peréche (peréchi), s. f.1. Grup de două obiecte sau persoane. – 2. Tovarăș; soț. – 3. Obiect alcătuit din două părți identice și simetrice. – 4. (Adj.) Par, multiplu de doi. – Var. păreche. Mr. păreacl’e, megl. părecl’ă. Lat. păricŭla (Diez, I, 306; Pușcariu 1266; Candrea-Dens., 1332; REW 6240); cf. it. parecchio, prov. parelh, fr. pareil, sp. parejo, port. parelho.Der. nepereche, adj. (impar); împerechia, vb. (a forma un cuplu; înv., a opune, a înfrunta; a uni, a combina); împerechetură, s. f. (înv., discordie, vrajbă); desperechia, vb. (a decupla, a lăsa fără pereche).
Sursa: Dicționarul etimologic român

pereche, perechi s. f. (în jocurile cu zaruri) dublă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

peréche, V. păreche.
Sursa: Dicționaru limbii românești

peréche s. f., art. peréchea, g.-d. art. peréchii; pl. peréchi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pereche f. 1. două ființe sau două lucruri de acelaș fel luate împreună: o pereche de boi, o pereche de case; 2. bărbatul și femeia: e o pereche potrivită; 3. asemănare: leneș fără pereche CR. [Vechiu rom. păreache = lat. PARICULA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PERÉCHE, perechi, s. f. (De obicei urmat de determinări). 1. (Adesea cu valoare de num. card.) Grup de două ființe de același fel. ♦ (Adverbial; cu valoare de num. distributiv) în grup de doi, doi câte doi. ♦ Spec. Cuplu de dansatori. ♦ Grup format din două părți sau organe identice și simetrice ale (corpului) unei ființe. ◊ (O) pereche de palme = două lovituri succesive aplicate cuiva (pe obraz) cu palma. 2. Grup format din două exemplare din același fel de obiecte. ♦ Spec. Grup de obiecte de același fel, care formează o unitate, folosindu-se împreună. 3. Fiecare dintre cele ființe, două obiecte, două fenomene care formează un grup (unitar), considerate în raport cu cea de-a doua ființă, cu cel de-al doilea obiect etc.; ființă, obiect, fenomen care seamănă perfect cu altă ființă, cu alt obiect, cu alt fenomen. ◊ Loc. adj. Fără pereche = unic în felul său. ◊ Expr. A nu-și avea (sau afla etc.) pereche = a nu se putea compara cu nimic prin însușirile pe care le posedă; a nu avea seamăn. 4. Obiect alcătuit din două părți identice și simetrice unite între ele. ◊ Pereche de case = corp de case (care formează o unitate). Pereche de haine = costum de haine. Pereche de cărți = set, pachet de cărți de joc. 5. Grup format din doi indivizi de sex opus; cuplu. – Lat. paric(u)la.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)