PELAGIANÍSM s.n. Doctrină eretică creștină care nega urmările păcatului originar, susținând că oamenii pot săvârși binele și fără grația divină. [Pron. -gi-a-. / < fr. pélagianisme].
Sursa: Dicționar de neologisme
PELAGIANÍSM s. n. doctrină eretică creștină care nega urmările păcatului originar, susținând că oamenii pot săvârși binele și fără grația divină. (< fr. pélagianisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
PELAGIANÍSM (‹ fr. {i}) s. n. Doctrină creștină întemeiată de Pelaghie și de prietenul său Coelestius; combătută de Sf. Augustin și condamnată de papa Zosimus (418), apoi de Sinodul din Efes (431). Pelagienii negau doctrina eredității păcatului originar și afirmau posibilitatea mântuirii omului prin merite proprii, harul divin doar înlesnind-o. Polemicile în jurul p. au continuat până în timpul Reformei.Sursa: Dicționar enciclopedic pelagianism n. V. Pelagiu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
