PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
pețí (pețésc, pețít), vb. – A cere mîna, a cere în căsătorie. Lat. petĕre (Philippide, Principii, 44; Densusianu, Hlr., 149; Pușcariu 1202; Candrea-Dens., 1370; REW 6444), prin intermediul unei var. populare *petῑre, cf. v. nap. pezzire „a cere de pomană”, it. pezzente „cerșetor”, sp., port. pedir. – Der. pețit, s. n. (cerere în căsătorie); pețitor, s. m. (pretendent; mijlocitor de căsătorii); pețitoare, s. f. (mijlocitoare de căsătorii); pețitorie, s. f. (pețit; îndeletnicirea de a peți).Sursa: Dicționarul etimologic român peți, pețesc v. t. (intl.) a trăda, a denunța.Sursa: Dicționar de argou al limbii române pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pețì v. a cere în căsătorie. [Lat. PETESCERE, a cere (românește cu sensul restrâns)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 