Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele patrimoniu:

PATRIMÓNIU, patrimonii, s. n. 1. (Jur.) Totalitatea drepturilor și a obligațiilor cu valoare economică, precum și a bunurilor materiale la care se referă aceste drepturi, care aparțin unei persoane (fizice sau juridice); (sens curent) bun moștenit prin lege de la părinți (sau de la rude); avere părintească. ◊ Separație de patrimoniu = separare legală a bunurilor personale ale cuiva de bunurile moștenite sau a averii soțului de zestrea soției. 2. Totalitatea bunurilor care aparțin colectivității și sunt administrate de către organele statului; bun public. ♦ Bunuri spirituale care aparțin întregului popor (fiind transmise de la strămoși); moștenire culturală; p. ext. bunuri spirituale, culturale etc. care aparțin omenirii întregi. – Din lat. patrimonium, fr. patrimoine.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



PATRIMÓNIU s.n. Bunuri moștenite prin lege de la părinți; bunuri de familie. ♦ Bunurile, veniturile care aparțin unei persoane, unei colectivități, unui stat etc.; bun public. [Pron. -niu. / < lat. patrimonium, cf. fr. patrimoine, it. patrimonio].
Sursa: Dicționar de neologisme

PATRIMÓNIU s. n. 1. totalitatea drepturilor și a obligațiilor evaluabile în bani și a bunurilor materiale la care se referă acestea, care aparțin unei persoane fizice sau juridice. 2. bunuri moștenite prin lege de la părinți. ◊ totalitatea bunurilor care aparțin unei colectivități, unui stat etc.; bun public. ◊ bunuri spirituale care aparțin unui popor sau omenirii întregi. (< lat. patrimonium, fr. patrimoine, it. patrimonio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*patrimóniŭ n. (lat. patrimonium). Averea provenită de la tată saŭ de la mamă. Fig. Ceĭa ce posezĭ în natură saŭ din ordinea lucrurilor, apanagiŭ: vitejia, știința e patrimoniu acesteĭ familiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

patrimóniu [niu pron. niu] (pa-tri-) s. n., art. patrimóniul; pl. patrimónii, art. patrimóniile (-ni-i-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

patrimoniu n. 1. averea provenită dela părinți: separațiune de patrimoniu; 2. fig. ceeace aparține natural cuiva: devotamentul e patrimoniul sufletelor alese.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PATRIMÓNIU, patrimonii, s. n. 1. (Jur.) Totalitatea drepturilor și a obligațiilor cu valoare economică, precum și a bunurilor materiale la care se referă aceste drepturi, care aparțin unei persoane (fizice sau juridice); (sens curent) bun moștenit prin lege de la părinți (sau de la rude); avere părintească. ◊ Separație de patrimoniu = separare legală a bunurilor personale ale cuiva de bunurile moștenite sau a averii soțului de zestrea soției. 2. Totalitatea bunurilor care aparțin colectivității și sunt administrate de către organele statului; bun public. ♦ Bunuri spirituale care aparțin întregului popor (fiind transmise de la strămoși); moștenire culturală; p. ext. bunuri spirituale, culturale etc. care aparțin omenirii întregi. – Din lat. patrimonium, ff. patrimoine.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)