PASTRAMAGÍU, pastramagii, s. m. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea sau vindea pastramă. 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unui om de nimic și cu apucături grosolane. – Pastramă + suf. -agiu.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
pastramagiu, pastramagii s. m. (peior.) om de nimic și cu apucături grosolaneSursa: Dicționar de argou al limbii române pastramagíŭ, -gĭoáĭcă s. (d. pastramă). Care face saŭ vinde pastramă. Fig. Om care nu vrea să știe de artă orĭ de știință, ci numaĭ de mîncare. V. burghez.
Sursa: Dicționaru limbii românești
pastramagíu s. m., art. pastramagíul; pl. pastramagíi, art. pastramagíii (-gi-ii)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pastramagiu m. 1. cel ce face sau vinde pastramă; 2. fig. mojic (în graiul mahalagiilor): scapă-mă de pastramagiul ! CAR. [Formațiune analogică].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PASTRAMAGÍU, pastramagii, s. m. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea sau vindea pastrama. 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unui om de nimic și cu apucături grosolane. – Pastrama + suf. -agiu.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 