párăt, V. panăt 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești
păráț (-țuri), s. n. – Cerul-gurii, palat. – Mr. pănat. Lat. pălātum (Candrea-Dens., 1330; REW 6160), cu sing. reconstituit după pl. (după Tiktin, din lat. palatium, confundat cu palatum). – Der. (îm)părătuș, s. m. (omușor, uvulă), cuvînt care lipsește numai în Munt. (ALR, I, 33).Sursa: Dicționarul etimologic român
păráț n., pl. urĭ (lat. palatium, care a luat în popor înțelesu luĭ palatum. V. palat și părătuș). Vechĭ. Ceru guriĭ, palat. – Pintr´o greșeală de copist, și pănáț. După Tkt. păraț e greșit. Din palatium, de altfel, s´a putut face și păraț (ca scala-scară), și pănaț (ca assimilis-asemenea).
Sursa: Dicționaru limbii românești
PÂRẤT, -Ă, pârâți, -te, adj., s. m. și f. (Parte dintr-un proces civil) împotriva căreia este introdusă acțiunea; p. ext. învinuit, acuzat, inculpat. – V. pârî.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a pârất adj. m., s. m., pl. pârấți; adj. f., s. f. pârấtă, pl. pârấteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită PÂRẤT, -Ă, pârâți, -te, adj., s. m. și f. (Parte dintr-un proces civil) împotriva căreia este introdusă acțiunea; p. ext. învinuit, acuzat, inculpat. – V. pârî.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
parat - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul para
pârât - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul pârî